Management Stiri

Immochan România achiziționează Coresi Business Park

27 iul. 2017 2 min

Immochan România achiziționează Coresi Business Park

Reading Time: 2 minute

În urma unei tranzacții anunțate astăzi, Immochan România achiziționează ansamblul Coresi Business Park, integrând astfel în proiectul Cartier Coresi și componenta de birouri.

Coresi Business Park este constrituit din patru clădiri renovate din fostele hale industriale și trei clădiri noi construite în ultimii doi ani, conform standardelor de birouri clasa A. Ansamblul, situat în imediata proximitate a unui parc public și a gării din Brașov, este deservit de facilități de transport în comun, de locuri de parcare, un restaurant și va fi conectat direct la Coresi Shopping Resort și cartierul de locuințe Coresi Avangarden printr-o arteră pietonală și ciclabilă.

Cei 40.000 de metri pătrați GLA de birouri, în care își desfășoară activitatea mai bine de 2.500 de angajați din 30 de companii naționale și internaționale, vor fi o nouă ocazie pentru Immochan să își demonstreze ambiția de integrator urban și animator de comunități. Prin master planul ambițios de regenerare a unei foste platforme industriale, prin mixul de activități reunite într-un loc unic prin dimensiunea și geografia sa cartier Coresi devine un proiect emblematic pentru noua viziune Immochan și aduce o contribuție semnificativă la valoarea orașului de sub Tâmpa.

Inițiat în urmă cu doi ani, prin lansarea Coresi Shopping Resort, Cartier Coresi a prins contur odată cu dezvoltarea în parteneriat cu Daniela Kasper a proiectului Coresi Avantgarden și ale celor aproximativ 3.000 de locuințe care îl vor compune. În varianta sa integrată cu zona de birouri, Cartierul Coresi va purta viziunea dezvoltării unor spații multifuncționale durabile, animate și inteligente, cu valoare adăugată pentru clienți, angajați, locuitori sau vizitatori ai Brașovului.

„În inima misiunii noastre se află convingerea că dezvoltarea imobiliară are nevoie de un suflu nou și de o viziune mai largă, dincolo de interesul individual. Urbanizarea inteligentă, în parteneriat cu administrația locală, reprezintă o ocazie de a crea spații mixte care merg dincolo de funcțiunea lor imediată și dau sens comunității căreia se adresează, creează viață și coeziune la nivel de cartier, de oraș, de regiune. Acționând ca un Urban Global Player, ne dorim să jucăm un rol de facilitator și integrator atât de necesar dezvoltării urbane coerente și eco-sustenabile a României”, spune Tatian Diaconu, CEO al Immochan România.

coresi business park 3
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: