Business Finanțe

Împrumut EFSE de 8 mil. euro către Patria Bank pentru IMM-urile locale

5 iun. 2025 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Împrumut EFSE de 8 mil. euro către Patria Bank pentru IMM-urile locale

Reading Time: 2 minute

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat Patria Bank un împrumut subordonat Tier 2 în valoare de 8 milioane EUR, conform standardului Basel III, pentru a consolida capitalizarea băncii și a intensifica finanțarea destinată creșterii intreprinderilor mici si mijlocii românești.

Noua finanțare va permite Patria Bank să-și extindă sprijinul dedicat acordat IMM-urilor locale, în special fermierilor și afacerile din domeniul agricol, pentru a-i ajuta să adopte practici sustenabile, să investească în afaceri și să își crească reziliența. Pentru a stimula dezvoltarea sustenabilă și a crea un impact durabil, finanțarea va fi completată cu servicii de consultanță specializate, care vor sprijini atât banca cât și clienții săi cu instrumente utile și cunoștințe valoroase.

„Suntem încântați să consolidăm parteneriatul strategic cu Patria Bank și să susținem extinderea IMM-urilor, deschizând noi oportunități pentru creștere economică și sustenabilitate. Acest parteneriat solid urmărește să genereze valoare economică reală pentru dezvoltarea pe termen lung și creșterea rezilienței antreprenoriatului agricol din România, contribuind la tranziția către o agricultură sustenabilă, inovativă și cu viziune.”

Oxana Binzaru, director regional la Finance in Motion, co-administrator EFSE

De asemenea, pentru a atinge un impact de dezvoltare mai important, maturitatea împrumutului subordonat existent acordat Patria Bank de către EFSE în anul 2022, în valoare de 7 milioane de euro, a fost extinsă până în anul 2032.

„Una dintre prioritățile strategice ale Grupului Patria Bank este sprijinirea mediului antreprenorial din Romania, iar noua finanțare de la EFSE reprezintă un pas semnificativ în consolidarea capacității noastre de a oferi un sprijin și mai consistent antreprenorilor locali, în special celor din zonele rurale și agricole. Împrumutul subordonat va consolida baza noastră de capital și ne va permite să extindem în continuare finanțarea acordată IMM-urilor și microîntreprinderilor, ajutând-le să crească sustenabil, să își sporească reziliența și să adopte practici moderne. Apreciem încrederea constanta a EFSE în viziunea noastră și în eforturile comune pentru o dezvoltare durabilă și incluzivă pe termen lung.”

Valentin Vancea, CEO Patria Bank

Fond de investiții de impact înființat in 2005, EFSE își propune să stimuleze dezvoltarea economică și prosperitatea in Europa de Sud-Est si in vecinătate de Est. EFSE a fost înființat de Banca Germană de Dezvoltare cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) si al Comisiei Europene. Fiind primul parteneriat public-privat de acest gen, EFSE își atrage capitalul de la agenții donatoare, instituții financiare internaționale si investitori instituționali privați. Fondul este co-administrat de Finance in Motion si Hauck & Aufhäuser Fund Services SA, din Luxemburg.

Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank are o prezență fizică națională, oferind produse si servicii bancare de bază 100% online tuturor clienților. Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeana de Reconstrucție si Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Articole pe aceeași temă: