Lifestyle Evenimente Stiri

Pantera cântă la festivalul Metalhead Meeting 2023

22 nov. 2022 3 min

Pantera cântă la festivalul Metalhead Meeting 2023

Reading Time: 3 minute

In 2023 Metalhead Meeting sărbătorește 10 ani de la prima ediție și revine la formatul de 3 zile, între 26 și 28 mai la Romexpo, în aer liber. Headlinerul festivalului este trupa americană PANTERA, considerată ca fiind una dintre cele mai mari formații de metal din toate timpurile. Trupa va urca pe scenă sâmbătă, pe 27 mai.

Fanii care au cumpărat bilete în trecut la Metalhead Meeting vor primi un cod unic cu care au acces la bilete pe 23 noiembrie de la ora 10:00. Acest cod poate fi folosit o singură dată. Biletele se pun în vânzare pentru publicul larg, vineri, 25 noiembrie de la ora 10:00. Se pun în vânzare doar 10.500 de abonamente. 

Cvartelul compus din Phillip Anslemo, chitaristul Dimebag Darrell, fratele sau, toboșarul Vinnie Paul și basistul Rex Brown au ajuns rapid la un succes masiv global în anii 90 cu mai multe albume recompensate cu discuri de platină și aur, turnee sold out, reprezentații live feroce și patru nominalizări la premiile Grammy.

afiș Metalhead Meeting 2023

Inclusiv astăzi piesele lor sunt considerate niște capodopere ale muzicii metal și niște adevărate pietre de temelie pentru muzica heavy metal de pe albume precum Cowboys From Hell, Vulgar Display Of Power, dar și albumul care a ajuns pe locul 1 in Billboard, Far Beyond Driven. Cei patru texani au continuat să inspire foarte multe trupe în timp ce au adunat milioane de fani devotați în jurul lumii.

Despre istoria Pantera sunt mult prea multe de spus. După patru albume în stilul clasic al anilor ’80, în 1990, Pantera a revoluționat metalul cu „Cowboys from Hell”. Considerat printre primele materiale de Groove Metal, „Cowboys from HELL” a fost discul care a transformat Pantera într-o formație de top. Albumul i-a urcat și pe scena legendarului show de la Moscova, „Monsters Of Rock”, în 1991 alături de Metallica, AC/DC, Mötley Crüe, Queensrÿche şi The Black Crowes unde au cântat în fața a 1.6 milioane de spectatori.

Au urmat „Vulgar Display of Power”, considerat de fani, dar și critici, unul dintre cele mai bune albume metal din istorie, apoi „Far Beyond Driven”, material care a ajuns pe prima poziție în Billboard 200 și care a atins cel mai rapid borna de 1.000.000 de vânzari din catalogul Pantera. 

Urmatorul, „The Great Southern Trendkill”, album pe care Dimebag își demonstreaza maestria de chitarist. Solo-ul piesei „Floods” este considerat de mulți cel mai bun solo al artistului, Guitar World incluzându-l pe poziția 32 în topul celor mai bune solouri din toate timpurile.

„Reinventing the Steel”, este ultimul disc unde aceste 4 genii ai muzicii, Dimebag, Rex, Vinnie și Phil pot fi auziți împreună. Piesa „Revolution Is My Name” avea sa fie nominalizată și la premiile Grammy pentru Best Metal Performance.

Pantera este sinonim cu legenda, o trupă cult pentru ascultatorii de rock și metal de orice vârstă, un nume care poate fi pus oricând alături de marile trupe ale genului precum Metallica, Iron Maiden sau AC/DC/. Iar noi ii vom vedea live la București la Metalhead Meeting.

Abonamentele de trei zile la Metalhead Meeting se găsesc pe iabilet.ro la urmatoarele prețuri:
 
– VIP –  699 lei
Pe platformă la înălțime, aproape de scena cu bar și acces separat. Doar 500 de bilete.
 
– Cowboys from Hell (A) – 399 lei
Fără loc, în fața scenei. Doar 3000 de bilete
 
– Concrete sledge (B) – 339 lei
Fără loc, în spatele Categoriei A. Doar 7000 de bilete
 
La intrare abonamentele costă 450 de lei la Categoria A și 400 de lei la Categoria B. La prețul tuturor abonamentelor se adaugă comisionul de emitere bilet de 15 lei. Fiecare comandă poate conține maxim 6 bilete. Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit dacă sunt însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
 
Un eveniment METALHEAD și BestMusic Live, powered by ROCK FM.

Photo 227741583 © Fabio Diena | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: