În lumea lui Ștefan Câlția: Transilvania | Extravaganza

În lumea lui Ștefan Câlția: Transilvania | Extravaganza

Reading Time: 9 minute

O amplă expoziție dedicată pictorului Ștefan Câlția, „Transilvania | Extravaganza”, se deschide pe 19 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu (FITS). Matei Câlția, fiul artistului și președinteleFundația Ștefan Câlția, a vorbit cu Biz despre ce aduce acest eveniment în fosta școală pedagogică a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu, într-un spațiu de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

Cum s-a născut ideea acestei expoziții „Transilvania | Extravaganza” și ce înseamnă pentru dumneavoastră, personal, acest titlu?

În primul rând, aș începe prin a vă spune câteva lucruri despre mine și rolul meu în proiect. Am primit de la părinții mei, pictorul Ștefan Câlția și arhitecta Livia Câlția, o educație în care arta a avut un rol central, dar nu a fost ceva demonstrativ, extravagant, excentric, ci un modus vivendi, serios și discret, meticulos și pasional, ca acela al unui tâmplar care trece cu mâinile peste scaunul pe care l-a făcut pentru că, atunci când îl verifică, îl îndrăgește și respectă deopotrivă.

În urmă cu mai bine de 25 de ani am pornit o galerie de artă și lucrez pe această frontieră dintre artă și business. În acest proiect am un rol deosebit față de trecut; sunt reprezentantul stakeholderilor artistului. Fundația Ștefan Câlția, galeriile oficiale care lucrează cu opera artistului, principalii colecționari, muzee formează informal un grup ale cărui interese le înțeleg și am ales să le reprezint.

Ideea acestei expoziții s-a născut din nevoia acestui grup de a expune arta lui Ștefan Câlția în contexte majore naționale, de a o face accesibilă marelui public, de a-i da șansa să devină nu doar obiect de artă, ci și generatoare de opinii și un stimul de idei.

Transilvania Extravaganza este titlul ales de curatoarea Liviana Dan, una dintre cele mai importante voci ale artei contemporane românești, cunoscătoare a scenei artistice a Europei centrale. Pentru noi, expoziția și direcția pe care o dă titlul reprezintă  o provocare nouă, un nou mod de a privi arta și business-ul. Extravaganța pe care Liviana Dan o propune nu este una gratuită, orgolioasă, histrionică; ea pleacă de la baronul Brukenthal, acest creator transilvănean de instituție, de la gesturi importante care se nasc din amestecul de curiozitate cu responsabilitate. 

Expoziția se deschide în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, un moment cultural de vârf. Cum s-a construit această colaborare și ce punte se creează între lumea teatrului și cea a picturii lui Ștefan Câlția?

Festivalul este într-adevăr o creație spectaculoasă și unică în contextul cultural românesc, iar invitația directorului său, Constantin Chiriac, de a expune în Sibiu în paralel cu festivalul ne-a provocat la un răspuns impunător și puternic, iar după mai bine de 5 ani de discuții ne-am decis să ducem acest demers mai departe. În imaginarul artistului, teatrul și circul sunt elemente recurente, care vorbesc despre noi, despre bine și rău, despre fals și real, iar alăturarea picturii în contextul spectacolului nu va fi o ilustrație, o descriere, o mimare a procesului teatral, ci un traseu dramatic, transformator în sine, pe care curatoarea Liviana Dan ni-l va propune. În plus, pragmatic vorbind, în România publicul cultural este în mică măsură integrat; în dezbaterile pe care criticul Ion Bogdan Lefter le găzduia, atrăgea mereu atenția asupra acestor fragmentări –  publicul de teatru, publicul de literatură, publicul de muzică, publicul de artă vizuală, publicul de film etc. – și a riscurilor pe care segmentarea le aduce. Publicul de teatru este un public cu o bogată experiență vizuală, iar arta lui Câlția, cu blândețea și stranietatea sa, îl poate introduce în lumea artei vizuale, care își are propriile particularități.  Sperăm astfel într-o mai bună contopire a acestor publicuri, un câștig notabil pentru scena de artă contemporană din România.

Lucrarea „Acrobatul”, care devine și imaginea oficială a FITS, este una dintre piesele definitorii ale expoziției. Cum a fost aleasă și ce mesaj credeți că transmite publicului?

Lucrarea a fost aleasă chiar de către echipa festivalului și are vioiciunea și lejeritatea pe care și le doresc de la publicul acestui festival. Va fi un moment cu care te vei întâlni pe străzile Sibiului și te va încărca cu atmosfera de sărbătoare, va defini acea stare, dar pe cealaltă parte, expoziția va fi un parcurs, va însemna timp și va fi mai mult cu și despre tine. 

Spațiul fostei Școli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor oferă o scenă aparte — de ce ați ales acest loc pentru expoziție și cum s-a adaptat conceptul „Extravaganza” la arhitectura sa?

Din nevoia de a găsi un spațiu suficient de amplu pentru a găzdui o prezentare amplă și coerentă a operei artistului, pe fondul lipsei cronice de spații de expunere pentru arta contemporană, am descoperit acest loc pe care câțiva entuziaști lucrători culturali din Sibiu au început să îl rostogolească precum un bulgăre de zăpadă. Astfel, ne-am imaginat aici expoziția și am început și noi să rostogolim, să aducem lângă noi parteneri care, la rândul lor, au atras alți parteneri. Acum suntem într-un punct bun, în care o extravaganță managerială, utopie în toată regula, începe să devină tot mai posibilă. Primii care ni s-au alăturat au fost cei de la Ambulanța pentru Monumente, care și-au dorit să pună umărul și să repare unul dintre marile acoperișuri prăbușite ale clădirii. Apoi au venit prietenii noștri de la Regina Maria, cu care am mai pornit proiecte ambițioase. Acum și CEC Bank și Dedeman, companii cu o legătură puternică cu Sibiul, fiind de altfel și unii dintre vechii sponsori ai FITS, dar și multe alte energii și prietenii de la care simțim bucuria de a ne fi alături. Companiile locale încă privesc timid, dar sunt convins că după ce noi ne vom fi încheiat proiectul, vor înțelege valoarea pe care spațiul o are pentru comunitatea lor și vor găsi căi pentru a se alătura. Una dintre mizele noastre este ca tot acest efort uriaș care se depune pentru organizarea unei expoziții să nu dispară. Aici am găsit un loc unde nevoia există, iar o echipă de restauratori, cercetători, muzeografi, reuniți în asociația Brukethal von Studio, dovedește aceeași extravaganță managerială. Încet, Sibiul va avea un spațiu de expoziție de artă contemporană care va fi dorit de orice artist, iar asta va da, sper eu, curaj comunităților să investească în spații potrivite pentru artă contemporană.

Contextul local e încă nesatisfăcător, dar putem alege să privim exemplele pozitive și să construim mai departe. În ultimii ani au apărut de spații medii și mari de artă contemporană, la Timișoara funcționează de câțiva ani Fundația Art Encounters, Kunsthalle Bega, spațiul Muzeului Corneliu Miklósi, la București târgul de artă RAD Art Fair sau Scânteia+, la Cluj, la Craiova, și cel mai recent la Oradea, unde anul trecut primăria a inaugurat un nou spațiu NOCA (New Oradea Contemporary Art), care cu cei 380 de metri pătrați ai săi ne dă dimensiunea pe care fiecare municipalitate de peste 100.000 de locuitori din România ar trebui să o ofere cetățenilor săi. Arta este, până la urmă, un serviciu public, la fel ca o parcare, un spital, o canalizare sau o grădiniță, cu un rol concret în comunitate. Un spațiu public municipal de artă contemporană nu este o extravaganță.

Ce noutăți aduce această expoziție comparativ cu proiectele anterioare ale Fundației Ștefan Câlția și Galeriei Posibile?

Nu atât noutăți, cât niște provocări peste cele pe care le-am avut în trecut. În contextul lipsei de spații de expunere și cu know-how-ul pe care l-am dezvoltat în proiectele de la Muzeul de Artă al Moldovei din Chișinău și MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană, București), dar mai ales în satul Șona, partea de renovare și amenajare a spațiului abandonat al fostei mănăstiri reprezintă una dintre marile provocări. Munca asta e coordonată de directorul de producție Diana Iabrașu, ea însăși coordonatoare de proiecte la Șona pentru Ambulanța pentru Monumente, împreună cu galeria Artep din Iași, cu care am mai dezvoltat proiecte complexe în ultimii ani. O serie de ateliere gratuite pentru copii, iar cu ajutorul doamnei Daniela Cîmpean și al consiliului județean vom reuși să aducem copiii din mediul rural, care vor avea surpriza să își descopere locurile comune – satul, dealul, casa – în opera artistului. Împreună cu Cărturești, Curtea Veche, Ami Amalia și alte branduri și designeri vom propune publicului un shop mic și colorat, în care arta și preocupările lui Câlția vor fi declinate în fel de fel de formule.

Apoi, pentru mine și Ioana Gonțea, managerul proiectului, dimensiunea echipei, care probabil până la final va număra 50 de persoane, este o provocare și, în același timp, un lucru rar pentru o expoziție personală în contextul artei contemporane de la noi.

Răspunzând nevoilor de cercetare, de comunicare, editoriale, educaționale, de securitate, mentenanță ș.a.m.d., expoziția de artă este un eveniment complex și efemer, iar în contextul de la noi, cvasi-lipsit de infrastructură, aproape tot acest sistem trebuie creat pentru câteva luni.

Totuși, cu fiecare proiect mediu sau major construit în România se creează know-how și reziliență pentru acești lucrători culturali, alții independenți și vulnerabili din perspectivă economică.

Expoziția reunește lucrări din arhiva Fundației și din colecții private. Cum ați construit selecția și ce criterii au ghidat apariția acestui „univers extins Câlția”?

De mai bine de cinci ani, Fundația depune un efort constant de cercetare a operei în jurul a ceea ce se numește un catalog raisonné, un inventar unic, comprehensiv și critic al tuturor operelor artistului. Până în acest moment, prin grija arhivistei Ana Liță și a micii echipe de cercetare, au fost inventariate și documentate peste 2850 de lucrări și 140 de expoziții ale artistului.

Acest efort ne-a permis să construim un proces de cercetare foarte bun, în care directoarea artistică a proiectului, Alexandra Mihali, ea însăși curatoare și profundă cunoscătoare a operei artistului, împreună cu Alex Miruțiu, asistent curator și cunoscut artist de performance, facilitează procesul de lucru al curatorului Liviana Dan. Selecția nu este una tematică sau cronologică, ci una care va releva vizitatorului însăși sursa gândirii critice a artistului și o va face fără emfază, subtil, pe nebănuite.

Curatoarea, Liviana Dan, are o relație îndelungată cu arta domnului Ștefan Câlția. Cum s-a tradus acest dialog în structura și ritmul expoziției?

Liviana Dan are o relație îndelungată cu toată arta românească, însă crezul ei a fost că  „trebuie să lucrezi cu artiști tineri, căci ei au nevoie de tine și pe ei poți să îi înveți”. Amprenta pe care o lasă în arta românească, ca fondatoare a departamentului de Artă Contemporană al Muzeului Brukenthal și curator, este dominată de acest crez, iar expozițiile și artiștii pe care i-a expus și sprijinit în formare stau mărturie.

După cum ne-a mărturisit la un moment dat, „este o provocare, așa cum a fost cu Rainer sau Lüpertz, să lucrezi cu artiști mari pe care îi întâlnești târziu în carieră” și unde rolul curatorului  este diferit.

Dar poate și mai mult, ceea ce i-a adus împreună acum este o aceeași atenție și același atașament vizavi de loc, Transilvania, și un mod de a-și privi meseria cu modestie și responsabilitate. În oglindă, Liviana Dan și Ștefan Câlția, povestind în contexte diferite despre relația fiecăruia cu propria-i profesie, ne mai oferă un indiciu al acestei afinități. „Am ales să fiu un curator, ca un medic de țară, interesat de comunitate, de structurile locale, de grădini, interesat de lucrurile foarte simple în care artiștii se pot forma foarte bine”, spune Liviana Dan în podcastul Buzunar de Artă;  „În fiecare dimineață, intru în atelier la fel ca bunicul meu, țăranul, care își vedea tot timpul de lucru și până când nu a tras ultima brazdă, nu s-a oprit. Nu aștept momente de inspirație, ci eu sunt acolo și găsesc ceva de făcut.” povestește într-un alt context artistul.

Termenul „Transilvania” are pentru familia Câlția o profundă rezonanță identitară. Cum este abordat aici – ca loc, mit, memorie sau metaforă?

Pentru artist, Transilvania este privită  în contextul României, al Mitteleuropei și al umanității în ansamblu. Dacă lumea reprezintă suma diversităților, atunci Transilvania nu este decât o fărâmă de diversitate pe care artistul o observă, înțelege și protejează, așa cum îl descria curatoarea, ca un paznic al Transilvaniei. Deși împărțită în ținuturi și hotare, Transilvania artistului nu este mitologizată și nici o metaforă; este concretă și reală, este aici și acum. Ascunsă sub un văl al fantasticului, arta lui este despre realitate: măcăleandrul care plutește între doi arbori bătrâni este, în fapt, realitatea concretă a unei Transilvanii bogată în biodiversitate; dealurile frânte sunt doar martori tăcuți ai agriculturii preindustriale; iar buchetele cu flori de câmp devin colecții de plante folositoare, exemple ale cunoașterii rurale și relației profunde a țăranului cu natura. Împletirea dintre fantastic și concret e ceea ce face ca arta lui Câlția să fascineze și să stimuleze deopotrivă.

Fundația Ștefan Câlția își propune mereu să ofere experiențe culturale care depășesc simpla vizionare de artă. Ce tip de „experiență” promite această expoziție vizitatorului?

O multitudine de straturi și idei se vor afla suprapuse de-a lungul parcursului, unele puse de noi, altele lăsate de elevele și călugărițele mănăstirii, de natură în cei 20 de ani de abandon, creând o experiență personală de vizitare. Să spunem doar atât: începe cu un bilet prin care se vor strânge fonduri pentru intervențiile Ambulanței pentru Monumente și se vor încheia în liniștea spațiului bisericii Sfintei Ursula.

Ce vă doriți să rămână publicului după ce va parcurge „Transilvania | Extravaganza”?

Voi încheia cu cuvintele lui Ștefan Câlția „Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu. Te duci, te uiți și simți că gândurile tale, bucuriile tale, tensiunile și dramele tale sunt vii și că, într-un fel, ai vrea să le așezi. Iar apoi, pentru că va fi o expoziție destul de mare, mi-aș dori să dea și o poftă de lucru pentru viața ta, pentru meseria ta. Să pleci de acolo simțind că trebuie să faci ceva.”

FOTO PRINCIPALĂ: Imagine din expoziția Uroborus, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Chișinău, 2019, foto Veronica Negrilă

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 405 (15 aprilie – 15 mai 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.