Lifestyle Stiri

S-a dat startul înscrierilor filmelor pentru Premiile Gopo 2020

16 dec. 2019 2 min

S-a dat startul înscrierilor filmelor pentru Premiile Gopo 2020

Reading Time: 2 minute

Cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo anunță apelul înscrierilor filmelor documentare și scurtmetrajelor până pe 13 ianuarie 2020. Evenimentul va avea loc în martie iar nominalizările urmează a fi anunțate în februarie 2020.

Producțiile pe care juriul le va lua în considerare sunt reprezentate de filme produse România sau realizate în regim de coproducție, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie şi care au fost difuzate cel puțin o săptămână în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet.

Mai bine de 25 de lungmetraje, de ficțiune și documentare, care au fost lansate în cinema în cursul lui 2019 sunt eligible pentru a fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2020.

“La Gomera”, “Monștri.”, “Touch Me Not”, “Maria, Regina României”, “Oh, Ramona”, “Parking”, “Arest”, “Între chin și amin” sau documentare precum “Timebox” și “Jurnalul familiei -Escu” sunt doar câteva dintre producțiile care întrunesc condițiile pentru titlul de Cel mai bun film românesc.

Înscrierea filmelor documentare și a lungmetrajelor

Cel mai bun film documentar va fi ales dintre filmele care nu au beneficiat de proiecții în cinema mai mult de o săptămână dar au fost prezentatela TV sau în cadrul circuitului efstivalier național sau internațional. Pentru această categorie nu vor fi luate în considerare reportajele de televizziune.

Cel mai bun scurtmetraj va fi ales dintre producţiile româneşti prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv naţional sau internaţional, în cursul anului 2019, înscrierea acestor producții fiind obligatorie de către producători.

După ce vor fi anunțate nominalizările, peste 600 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2020, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au încjeiaat un parteneriat încă din 2011.

Lista filmelor de lungmetraj eligibile pentru nominalizările la Premiile Gopo 2019

  • AREST (Regia: Andrei Cohn);
  • CAP ȘI PAJURĂ (Regia: Nicolae Constantin Tănase);
  • CARDINALUL (Regia: Nicolae Mărgineanu);
  • CĂRTURAN (Regia: Liviu Săndulescu);
  • CĂLĂTORIA FANTASTICĂ A MARONEI (Regia: Anca Damian);
  • COMOARA NAIVĂ (Regia: Copel Moscu);
  • DISTANȚA DINTRE MINE ȘI MINE (Regia: Dana Bunescu, Mona Nicoară);
  • EMIGRANT BLUES: UN ROAD MOVIE ÎN 2 ½ CAPITOLE (Regia: Mihai Mincan, Claudiu Mitcu);
  • EPAVA (Regia: Corneliu Gheorghiță);
  • FACI SAU TACI (Regia: Iura Luncaşu);
  • GUVERNUL COPIILOR (Regia: Ioana Mischie);
  • HEIDI (Regia: Cătălin Mitulescu);
  • ÎNTRE CHIN ȘI AMIN (Regia: Toma Enache);
  • JURNALUL FAMILIEI -ESCU (Regia: Șerban Georgescu);
  • LA GOMERA (Regia: Corneliu Porumboiu);
  • ARIBELLE ȘI MÂNA DESTINULUI (Regia: Ciprian Ioan Iacob);
  • MARIA, REGINA ROMÂNIEI (Regia: Alexis Sweet Cahill);
  • MO (Regia: Radu Dragomir);
  • MONȘTRI. (Regia: Marius Olteanu);
  • OH, RAMONA! (Regia: Cristina Jacob);                  
  • PARKING (Regia: Tudor Giurgiu);
  • PISICA VERDE (Regia: Constantinescu Narcis);
  • SĂ NU UCIZI (Regia: Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga);
  • TIMEBOX (Regia: Nora Agapi);
  • TOUCH ME NOT (Regia: Adina Pintilie);
  • VALEA ORBILOR (Regia: Ioan Ionescu);
  • ZAVERA (Regia: Andrei Gruzsniczki);
  • 5GANG – UN ALTFEL DE CRĂCIUN (Regia: Matei Dima).

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei,  Teatrului Național București și Babel Communications.

Regulamentul Premiilor Gopo este disponibil aici.

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fișa tehnică disponibilă aici.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: