Companii Interviuri

Energie pentru viitor

23 feb. 2017 5 min

Energie pentru viitor

Reading Time: 5 minute

Viitorul este smart, iar orașele inteligente și dispozitivele IoT se creionează, încet-încet în jurul nostru. Ca să ne facem o idee despre cum va arăta viața de zi cu zi în viitor, am vizitat sediul Schneider Electric, un gigant francez ale cărui soluții ce au la bază IoT deja contribuie cu 45% la veniturile curente.

Ghidul nostru în această incursiune în viitor, Leonid Mukhamedov, Executive Vice-President Europe Operations la Schneider Electric ne-a vorbit despre infrastructura pentru mașinile electrice din România, despre Internet of Things, dar și despre viitorul orașelor viitorului.

Ce reprezintă România pentru Schneider Electric? Care sunt planurile companiei pe termen mediu și scurt pentru România? Dar planurile pe termen lung?

Obiectivul pe termen lung al Schneider Electric e acela de a fi recunoscut drept cea mai bună companie din sectorul eficientizării şi automatizării energiei în pieţele regionale cheie, iar România este cu siguranţă una dintre ele. Cum cererea pentru soluţii eficiente din punct de vedere energetic se află în continuă creştere, Schneider Electric îşi consolidează prezenţa pe piaţa din România prin intermediul unor produse competitive şi inovatoare care se adresează unor domenii cheie, precum: Construcţii, Utilităţi, Metalurgie, Infrastructură si Rezidenţial.

Compania noastră plănuieşte să atragă noi oportunităţi de afaceri şi să-şi consolideze poziţia deja puternică pe piaţa din România, prin investiţii constante în dezvoltarea Centrului de asistenţă pentru clienţii din Europa, localizat la Bucureşti. Acesta reuneşte aproximativ 120 de angajaţi foarte bine pregătiţi, care oferă asistenţă comercială, logistică şi tehnică pentru 25 de ţări, în nu mai putin de 17 limbi străine.

Noi credem că oamenii sunt extrem de importanţi pentru succesul companiei şi investim constant în dezvoltarea lor, le recunoaştem meritele printr-un program de beneficii bine pus la punct şi prin numeroase oportunităţi de promovare la nivel global. Un astfel de exemplu este doamna Florentina Totth (Country President România pana in 2016), numită după o carieră de succes în filiala locală, Segment and Strategic customers VP, Europe Operations.

Puteți să ne spuneți câteva cuvinte despre proiectele majore actuale ale companiei?

La nivel global, se aşteaptă ca cererea de energie să crească cu 32 de procente până în 2040, astfel că soluţiile eficiente din punct de vedere energetic sunt extrem de importante. Schneider Electric pune la dispoziţie un portofoliu inovator şi competitiv de produse, sisteme, servicii şi software care să-i ajute pe clienţii noştri să trăiască într-o lume mai eficientă şi mai sustenabilă. Aceste nevoi sunt prezente şi în România, o ţară aflată într-o constantă tranziţie economică şi care începe să îşi însuşească şi să implementeze reglementările europene din domeniul mediului.

Soluţiile Schneider Electric au fost integrate în multe clădiri comerciale şi de birouri importante, inclusiv în centre comerciale noi din ţară. În acelaşi timp, Schneider Electric Romania colaborează cu cele mai mari companii de pe piaţa metalurgiei, făcând parte din proiecte de eficientizare energetică sau de retehnologizare şi eficientizare a ciclurilor de functionare.   

Schneider Electric dezvoltă proiecte în colaborare cu principalele companii de apă din România, pentru retehnologizarea staţiilor de pompare şi a tratamentului apei reziduale.

Mai mult, toate companiile de utilităţi sunt clienţii noştri, avem proiecte importante de eficientizare a energiei în desfăşurare cu ei, precum şi proiecte cu privire la sisteme avansate de management pentru relee de distribuţie electrică.

Schneider Electric oferă soluții avansate pentru orașe inteligente, inclusiv infrastructură pentru încărcarea mașinilor electrice. Este piața românească gata pentru acele soluții?

Schimbările se întâmplă atât de repede, încât România, împreună cu multe alte ţări, va adopta foarte curând aceste soluţii, care vor deveni numaidecât „noua normalitate”. Ştiu de la colegii mei din România că se dezvolta mult mai multe proiecte  în această direcţie, avand scopul de a încuraja oamenii să trăiască într-un mediu sănătos, utilizand maşini electrice şi reducând astfel amprenta de carbon. Mall-urile, comercianţii importanţi, dezvoltatorii de clădiri de birouri şi spatii rezidenţiale au început să creeze o infrastructură privată foarte bună pentru alimentarea maşinilor electrice. Acest demers inspiră şi alte companii, lucru care nu poate decat sa ne bucure. Astfel, ne străduim să răspundem noilor provocări energetice ale lumii, sporind eficienţa energetică pretutindeni, în special în oraşe, responsabile pentru majoritatea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a crea o lume mai bună pentru noi şi copiii noştri.

Piața de energie trece printr-o dinamică foarte mare stimulată fiind de tehnologiile noi, digitalizare și interesul în creștere al consumatorilor pentru monitorizarea controlului energiei. Care sunt principalele trenduri în sectorul energiei?

Suntem de părere că există trei tendinţe majore care duc la creşterea cererii de energie şi care necesită un management riguros: Urbanizarea (ţinând cont de cele 2,5+ miliarde de oameni care vor locui în oraşe până în 2050), Digitalizarea (luând în calcul cele 50 de miliarde de dispozitive conectate, estimate până in 2020. Unele companii consideră aceste predicţii drept moderate) şi Industrializarea (un consum de energie cu 50% mai mare până în 2050). Având în vedere toate cele menţionate, compania noastră ţinteşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Observam, aşadar, că lumea va depinde mai mult de electricitate, cu o migrare vizibilă către producţia de energie din surse regenerabile, distribuită prin reţele inteligente. Se ajunge astfel la crearea unei reţele mult mai complexe, care necesită o conexiune mai bună şi un management mai sofisticat. Aşadar, ne concentrăm pe economisirea energiei şi distribuţia mai inteligentă a acesteia.

Ce poate face Schneider Electric să ajute guvernele? Puteți să ne ajutați cu câteva exemple recente?

Schneider Electric joacă un rol major prin combinarea soluţiilor de Management al energiei, Automatizari şi Software care servesc aproximativ 70% din nevoile globale de consum în clădiri (comerciale şi rezidenţiale), Industrie, Infrastructura şi Centre de Date. Este important de menţionat faptul că randamentele despre care vorbim pot fi obţinute imediat. Nu trebuie să aşteptăm mulţi ani pentru a vedea rezultate. Le putem vedea încă de acum. 

Prin oferirea acestui portofoliu divers pentru oameni, companii şi jucătorii din industrie, încurajăm autorităţile locale să ia în considerare şi să promoveze aceste soluţii pentru a beneficia de o energie sigură, fiabilă, eficientă şi sustenabilă. 

Ce rol joacă Schneider Electric în mega trendurile actuale, la nivel global, în ceea ce privește Internet of Things și orașele inteligente?

Schneider Electric se concentrează foarte mult, prin toate soluţiile propuse, pe ideea de oraşe inteligente. IoT este, de asemenea, o parte importantă din soluţiile noastre, fiind o realitate astăzi. Pentru noi, soluţiile care au la baza IoT contribuie cu până la 45% la veniturile curente. De exemplu, soluţia noastră EcoStruxure serveşte drept bază pentru o dezvoltare integrată, control, automatizare si managementul performanţei energetice.

De asemenea, prin cel mai recent Raport de Business IoT 2020, am descoperit că două treimi din companii plănuiau să implementeze soluţii IoT prin aplicaţii mobile în 2016. Credem ca IoT responsabilizează ţările şi economiile lor, în vederea rezolvării uneia dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă planeta noastră: încălzirea globală, deficitul de apă si poluarea. 

Schneider se confruntă cu perviziuni pe termen lung, privind cu 20-30 de ani în viitor. Cum vedeți lumea în 20 de ani? De ce?

Cum am menţionat anterior, clienţii care utilizează soluţiile noastre de management al energiei pot vedea rezultate imediate în ceea ce priveşte consumul şi scăderea facturilor la utilităţi. Astfel, în 20 de ani, daca toată lumea va implementa soluţii de eficienţa energetică, vom avea ocazia să fim martorii unei lumi mai bune şi mai sănătoase, în care inovaţia joacă un rol cheie în evoluţia noastră.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: