Lifestyle

SanoPass lansează un produs unic în Romania: abonamentele de fitness cu servicii medicale incluse

Reading Time: 2 minute

SanoPass, cea mai mare platformă care conectează, digitalizează și integrează servicii de prevenție medicală în România, anunță extinderea ofertei de servicii prin lansarea SanoPass FIT. Acesta oferă acces la o rețea vastă de săli de fitness, în mai multe orașe din țară, plus zeci de ore de antrenamente online. Abonamentele de fitness includ și acces la o rețea de peste 900 de clinici medicale.

SanoPass a reușit să atragă în rețea, într-un timp foarte scurt, peste 80 de cluburi de fitness. Obiectivul companiei pentru acest an este acela de a oferi utilizatorilor acces la 250 de locații.

Printre operatorii de fitness parteneri în acest moment se numără cluburi individuale sau rețele precum Sweat Concept, 700 Fit Club, Ladyfit Gym, Neby Fitness sau StayFit Gym. SanoPass continuă procesul de extindere al rețelei de cluburi de profil și dorește ca, până la finalul anului, să motiveze peste două mii de persoane să aleagă mișcarea ca stil de viață.

„SanoPass înseamnă acces la sănătate, iar un stil de viață activ este esențial în acest sens. Lansăm abonamentul SanoPass FIT pentru a oferi acces la servicii medicale și o rețea de antrenori experimentați pentru o abordare integrată a obiectivelor personale. SanoPass FIT oferă acces nelimitat la săli de sport din București și alte orașe și libertatea de a alege dintr-o varietate de locații și tipuri de mișcare fizică, indiferent de nivelul de pregătire.”

Andrei Vasile, Managing Partner SanoPass

Serviciul SanoPass FIT poate fi achiziționat în cadrul unui abonament cu plată lunară sau integrală pe 12 luni, cu servicii medicale incluse.

„Am decis crearea unui produs unic și inovator, abonamentul la fitness care include și acces la medici. Credem în puterea acestui produs, dar mai ales în faptul că motivația cea mai puternică pentru a deveni activ este menținerea sau îmbunătățirea stării de sănătate. Primii două sute de utilizatori vor putea achiziționa acest pachet care le oferă acces nelimitat la rețeaua SanoPass Fit, plus servicii de medicină generală, internă și telemedicină.”

Delia Iliasa, Managing Partner SanoPass

Prețul garantat primilor 200 de clienți este de doar 1.299 de lei pe an, echivalentul a 108 lei pe lună. De asemenea, alte 800 de abonamente pot fi achiziționate pentru 1.499 de lei pe an, echivalentul a 125 de lei pe lună, a adăugat Delia Iliasa.

Punerea la dispoziția utilizatorilor SanoPass a unei rețele de săli de fitness a fost unul dintre principalele obiective ale companiei, anul acesta, alături de extinderea internațională, creșterea numărului de clinici partenere, integrarea unor soluții de inteligență artificială și crearea de soluții personalizate de nutriție.

Aplicația SanoPass are peste 20.000 utilizatori și oferă acces la o rețea națională de 900 de clinici partenere și 80 de săli de fitness. Abonamentele SanoPass conțin servicii de medicina muncii, consultații, investigații, analize medicale, stomatologie, nutriție, psihologie, fizioterapie, imagistică avansată, dar și fitness și aerobic. Pe lângă acestea, platforma oferă acces la asigurători, farmacie online și Telemedicină non-stop.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Electric Castle câștigă “Premiul de Excelență pentru promovarea turismului românesc”

Ministerul Economiei, Antreprenoriatuluui și Turismului premiază Electric Castle pentru campania realizată împreună cu agenția McCann WorldGroup în vara anului trecut.…

9 ore ago

Campania Salvați Copiii Joacă, nu jocuri, semnată de Golin România, premiată la SABRE AWARDS EMEA 2024

Într-o eră digitală saturată de reclame la jocuri de noroc, campania Joacă, nu jocuri, semnată de Golin România pentru organizația…

9 ore ago

Dr. Teodorina Secară, NORTHO: Cifra de afaceri a anului 2024 va fi de 1 mil euro

Cu doctori cu peste 17 ani experiență, certificați internațional în SUA, Germania, Spania, Italia, UK, specializați în Invisalign®, Spark și…

10 ore ago

Adrian Stanciu: Despre piramide și confort

Acum un pic mai mult de 80 de ani, un tânăr psiholog american, pe numele lui Abraham Maslow, publica într-un…

11 ore ago

Inovație și sustenabilitate în retail: PromoMax – Promoterul Interactiv de la Syscom Digital

În lumea dinamică a retailului, inovația și sustenabilitatea reprezintă piloni esențiali pentru atragerea și menținerea loialității clienților. Syscom Digital, agenție…

12 ore ago

PeliPartners: Publicitatea comportamentală utilizată de platformele online, în atenția Comitetului European pentru Protecția Datelor

Comitetul European pentru Protecția Datelor a clarificat recent o serie de aspecte esențiale în ce privește publicitatea comportamentală, utilizată la…

13 ore ago