Procesul de fuziune prin absorbție prin care Interbrands a preluat companiile locale ale Grupului din România – Orbico SRL, Orbico Beauty și Professional Brands Marketing & Distribution s-a încheiat în octombrie 2021.
Noua companie, Interbrands Orbico, devine cel mai important jucător pe piața de distribuție FMCG din România, odată cu finalizarea fuziunii. Compania are portofoliu integrat care însumează peste 200 de branduri și 12.000 de produse din categorii precum tutun, parfumerie, uz casnic, alimentare și non-alimentare.
Vânzările Orbico Group, până la acest moment, la nivel european, sunt de aproximativ 3 miliarde de euro, dintre care 800 de milioane de euro sunt generate de piața din România. Obiectivul Interbrands Orbico este de a depăși pragul de 1 miliard de euro în perioada următoare.
Printre partenerii din portofoliul Interbrands Orbico se numără Philip Morris, Procter & Gamble, Bolton (Rio Mare), Lindt, Kellogg’s (Pringles), Duracell, Fater (Ace), Klintensiv, Dalli (Bonux), Tchibo, Wella, Coty, Converse, Revlon.
Din managementul companiei fac parte Ioana Boghenco – Președinte al Consiliului de Administrație și Director General, Ivanka Ivanova – membru al Consiliului și Director Operațiuni, și Laurențiu Lăcătușu – membru al Consiliului și Director Comercial.
„Misiunea noastră este să aducem valoare pentru oamenii noștri, parteneri, clienți, consumatori și societate, oferind soluții complete, pregătite pentru viitor, în industriile de FMCG și Beauty. <Suntem mai puternici împreună>, aceasta este deviza noastră. Aducem valoare prin soluțiile digitale și logistice oferite, printr-o gamă foarte largă de produse de calitate și o viziune bazată pe performanță. Principalele beneficii ale fuziunii constau în utilizarea la potențial maxim a sinergiilor, cu scopul dezvoltării și îmbunătățirii serviciilor, modernizarea proceselor și a sistemelor, eficientizarea capacităților logistice și maximizarea potențialului canalelor de distribuție pentru toate brandurile din portofoliu”, spune Ioana Boghenco, Director General al Interbrands Orbico
Compania vizează trei mari direcții de dezvoltare pentru viitorul apropiat: lansarea platformei digitale business-to-business, automatizarea fluxurilor și capabilităților logistice și implementarea unor noi modele de business conexe distribuției convenționale.
Foto: 50889008 © Tomas1111 | Dreamstime.com
Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…
Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…
Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…
AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…