Management Stiri

Ionuț Baciu preia funcția de director general adjunct în cadrul PAID România

5 apr. 2023 2 min

Ionuț Baciu preia funcția de director general adjunct în cadrul PAID România

Reading Time: 2 minute

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) anunță numirea lui Ionuț Baciu în funcția de director general adjunct. Prin aprobarea emisă și comunicată public de Autoritatea de Supraveghere Financiară miercuri, 5 aprilie, acesta preia poziția ocupată anterior de Natalia Man. Ionuț Baciu are o experiență de peste 25 de ani în domeniul serviciilor financiare și bancare, iar în ultimii patru ani a fost director financiar la PAID.

„Alături de întreaga echipă de management, rămân dedicat misiunii PAID, aceea de a asigura protecție financiară pentru locuințele din România. Păstrăm o perspectivă strategică și pragmatică, iar printr-o abordare echilibrată am încrederea că putem continua să ne dezvoltăm într-un mod sustenabil. Obiectivul imediat este asigurarea și menținerea stabilității financiare, care să sustină eforturile de creștere a gradului de acoperire în asigurare.”

Ionuț Baciu, noul Director General Adjunct al PAID

Înainte de a lucra la PAID, Ionuț Baciu a ocupat funcția de Director Financiar în cadrul SODEXO PASS România, pozițiile de Director general adjunct și Director Financiar la Gothaer Asigurări-Reasigurări și diverse roluri în Generali România SA.

„Această numire este o reconfirmare a eforturilor și rezultatelor muncii lui Ionuț Baciu în cadrul PAID. Sunt convinsă că, din noua sa poziție, va continua să contribuie la dezvoltarea companiei și la atingerea obiectivelor pe termen lung. Mă bucur că suntem o echipă puternică, lideri uniți de aceeași responsabilitate. Continuăm să acționăm preventiv și strategic pentru protecția financiară a locuințelor în fața dezastrelor naturale. Suntem pregătiți să facem față provocărilor si să promovăm rolul PAID ca parte din soluția de protejare a proprietății.”

Nicoleta Radu, Director General PAID

Ionuț Baciu are 48 de ani și este absolvent al Facultății de Științe Economice, Secția Contabilitate și Sisteme Informatice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și al unor stagii de pregătire națională și internațională (Senior Management Program – Universitatea St Gallen, Leadership Program – Generali Top Talent Academy, etc).

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. Conform legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundații – Alunecări de teren.

Array

Articole pe aceeași temă: