Ionuț Bălan: Situații în care progresismul – cu toată bunăvoința! – nu-și găsește locul

Ionuț Bălan: Situații în care progresismul – cu toată bunăvoința! – nu-și găsește locul

Reading Time: 3 minute

Keynes a ajuns celebru pentru că a oferit puterii instrumente de consolidare și justificări cu privire la utilizarea lor în scopul promovării binelui comun. Dar, contrar opiniei comune contemporane, el nu a fost un partizan al deficitelor bugetare, dimpotrivă. Keynesienii doar au rupt din context ceea ce le-a convenit.

de Ionuț Bălan

Nu știu de ce, dar mi-a revenit brusc în minte cartea scrisă de Prințul Harry: „Rezervă” (Spare). Cu precizarea că nu sunt convins că a vrut să facă rău monarhiei prin intermediul ei. Poate că el a considerat că astfel o reformează, după cum a încercat să facă și Lordul Keynes cu economia. Din păcate s-a observat apoi „frenezia” cu care s-au rupt pasaje din context și au fost folosite împotriva instituției din care provine prințul. De parcă venise momentul pentru „demolarea” regalității. Nici nu știu dacă figura princiară nu a fost cumva „încurajată”, pentru că prea „se leagă” inițiativa sa. Deși nu vreau să las loc aici teoriei conspirației!

Cam la fel s-a întâmplat cu economistul britanic care le-a dat tuturor elitelor de la putere ceea ce și-au dorit: politicieni, tehnocrați, intelectuali „de curte”, bancheri și mari corporații. Keynes a ajuns celebru pentru că a oferit puterii instrumente de consolidare și justificări în fața opiniei publice cu privire la utilizarea lor în scopul promovării binelui comun. Dar, contrar opiniei comune contemporane, John Maynard Keynes nu a fost câtuși de puțin un partizan al deficitelor bugetare, dimpotrivă. Mai mult, s-a opus și susținerii acestora prin măsuri de relaxare și stimulare monetară, pe care le caracteriza corect ca având efect inflaționist.

Și totuși ce-au făcut discipolii cu învățătura maestrului? Keynesienii au rupt din context ceea ce le-a convenit și intervenția fiscală a statului în economie, cu pretenții de stimulare, a fost transformată din măsură excepțională, recomandată în situații speciale, în politică permanentă a guvernelor.

De aceea Friedrich Hayek s-a apucat să spună că ar fi nedrept să-l învinovățim prea mult pe John Keynes pentru răul neîndoielnic produs de teoriile sale, pentru că dacă ar fi trăit s-ar fi găsit în prim planul luptei împotriva inflației.

Sigur însă că „acum suntem toți keynesieni” și intervenționismul a încearcat să-și extragă argumentele din trunchierea „psalmilor” prințului pentru a lovi monarhia – precum au făcut keynesienii cu Keynes – într-un moment în care succesorul reginei era departe de a genera încredere, iar instituția regală – amenințată
cu disoluția.

Și după cum am mai observat, nici Biserica în forma ei consacrată nu se simte prea bine. Ar putea fi ea „primenită”, firește, tot în căutarea încrederii, cu un cult rațional, cu suport științific, precum scientologia, o religie OZN? Și Keynes a trăit într-un grup progresist cu aspect de sectă, Bloomsbury, în care – potrivit lui Dorothy Rothschild Parker – trăiau în pătrate, pictau în cercuri și iubeau în triunghiuri. Întrebarea este doar dacă scientologistul Tom Cruise a citit-o pe bloomsburista Virginia Woolf.

Această întrebare poate să aibă relevanță în epoca remake-urilor din cinematografie. În care creativitatea e înlocuită cu rețete corporatiste, ce substituie modul original de a face lucruri și educația adevărată cu disciplina. De aceea nu vine nimic din urmă! Trupele de succes sunt tot acelea de acum două-trei decenii, în care cântă rockeri ajunși la vârsta pensionării, iar filmele „noi” nu-s decât reluări ale celor de atunci.

Ceea ce numim capitalism nu mai stimulează performanța. Pentru că principiile ce stau la baza funcționării societății sunt defecte. Lumea evoluează cu creativitate, libertate și alocarea capitalurilor pe criterii de piață, nu pe seama unui mod care le reprimă. Cu precizarea că „balonul” de libertate al anilor 1960-1970 a permis societății și economiei să se încarce cu creativitate pentru mai bine de două decenii, cu rezerve de productivitate ce s-au erodat accelerat și premeditat în ultimii ani. Dar apropo de cinematografie. Oare cât de jos se va merge cu declinul ideatic? Se vor face remake-uri după filmele pentru adulți? Sau dacă tot a scris Prințul Harry cartea, poate că a venit momentul să fie ecranizată, nu sub forma unui documentar cu episoade, ci a unui film cu bugetar mare. Lumea keynesiano-progresistă ar fi mulțumită să știe că Harry & Meghan au mers până la capăt!

Ionuț Bălan este jurnalist independent, fost redactor-șef al revistei “Finanțiștii”, publicist la “Jurnalul Național”, “Săptămâna financiară”, “Piața financiară”, “Curentul”, “Bursa”, “Evenimentul zilei”. Mai multe materiale de același autor găsiți pe www.bloguluibalan.ro.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 393 (15 mai – 15 iunie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.