Finanțe Stiri

Isărescu, către bănci: reporniţi creditarea!

22 mai 2017 2 min

Isărescu, către bănci: reporniţi creditarea!

Reading Time: 2 minute

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), spune că băncile trebuie să recâştige încrederea clienţilor şi să repornească creditarea.

“Numai din plăţi şi schimburi valutare nu aveţi cum să faceţi profit. Trebuie să daţi credite! Trebuie să daţi credite mai multe şi în condiţii de prudenţă. Adică trebuie să vă cultivaţi clienţii. Nu să-i mângâiaţi pe creştet, dar nici să nu le întoarceţi spatele”, le-a spus Isărescu bancherilor, la „Forumul Pieței Financiare” organizat de Asociația Română a Băncilor (ARB).

Guvernatorul BNR a arătat că în cariera sa de 27 de ani nu a văzut niciodată o situație macroeconomică mai bună în România, dar nici riscuri mai mari. „În cariera într-adevăr cam lungă pe care o am în această poziție, nu am văzut niciodată, dar absolut niciodată în 27 de ani, o situație macroeconomică mai bună. Dar tot la fel de adevărat că nu am văzut riscuri mai mari. Nu este o contradicție, nu este un conflict. Când ajungi așa mai sus, ca să folosesc o metaforă, riscul unei căderi este mai mare și efectele sunt mai mari. Cu alte cuvinte noi trebuie să continuăm, că nu o să stagnăm de frica riscurilor, să ne asumăm riscuri în condiții de prudență mai mare. Nici acest lucru nu este un mesaj contradictoriu”, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul a arătat că situaţia financiară a băncilor s-a întărit și se poate vorbi de un restart al creditării. “Am putea gândi astfel: cu un mix chibzuit de politici pe care ne străduim să îl asigurăm, modul de creştere economică ar putea fi preluat de creditare”, a spus Isărescu.

Totodată, guvernatorul a avertizat că un număr mare de litigii în instanţă cu clienţii le vor obliga să-şi majoreze capitalul conform normelor UE. Isărescu le-a transmis bancherilor că trebuie să-și recâștige credibilitatea după câțiva ani în care pe drept sau pe nedrept ea s-a erodat. De asemenea, acesta a solicitat băncilor să explice mai bine publicului faptul că băncile nu au fost ajutate cu bani publici pentru că altfel nu ies din această „muțenie” care dă sentimentul de vinovăție.

În ceea ce privete educația financiară, Isărescu a precizat că aceasta ar trebui să înceapă cu reprezentanții băncilor. “Educaţia financiară trebuie să înceapă chiar cu noi, cu bancherii, cu omul dumneavoastră de la ghişeu. Dacă omul de la ghişeu este supraîncărcat, prost plătit, vă daţi seama ce mesaj trimitem”, a subliniat guvernatorul.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: