BizRemote by certSIGN Lifestyle Stiri

Israelul nu oprește investițiile în turism, în ciuda pandemiei

16 feb. 2021 3 min

Israelul nu oprește investițiile în turism, în ciuda pandemiei

Reading Time: 3 minute

În pofida contextului dificil creat de pandemie, investițiile în domeniul turismului au continuat în Israel, unde anul acesta vor fi inaugurate 8 noi hoteluri de top conform Ministerului Turismului din Israel.  

Piața investițiilor hoteliere nu se oprește în Israel nici măcar în perioadă de criză și pandemie, iar printre tendințele momentului s-a remarcat popularitatea în creștere a boutique hotelurilor în rândul turiștilor, care, în contextul pandemiei, preferă cazările cu mai puține camere și mai puțin aglomerate, situate în inima orașului, cu servicii premium și unde te poți bucura de mai multă intimidate. Multe dintre hotelurile de tip boutique sunt realizate prin recondiționarea clădirilor istorice din secole trecute păstrându-se mult din aspectul original al locului, arată reprezentanții Ministerului Turismului din Israel, într-un comunicat de presă.

Transformarea clădirilor istorice în boutique hoteluri de lux, un nou trend în Israel

Trei astfel de hoteluri vor fi deschise anul acesta în Tel Aviv. Este vorba de ,,Soho House”, ce va avea 24 de camere, o terasă cu vegetație luxuriantă și piscină și fi inaugurat în primăvara acestui an în boemul cartier Jaffa, de ,,Deborah Brown”, situat în imediata apropiere a plajei din Tel Aviv, ce va avea o sală de evenimente grandioasă, SPA și un restaurant de lux și urmează a fi deschis spre finalul lui 2021, precum și ,,Nobu Hotel”, parte a lanțului Nobu, unul dintre cele mai inovatoare branduri de lux din lume, care se va afla pe celebrul bulevard Rotschild.

La cele trei hoteluri boutique menționate anterior se vor mai adăuga alte cinci unități de cazare cu sute de camere și servicii de lux vor fi inaugurate în Israel în lunile următoare. În total, opt noi hoteluri se vor deschide pe teritoriul Israelului în 2021, în plină criză.

Un prim exemplu este Isrotel, unul dintre cele mai importante lanțuri hoteliere din Israel, care a anunțat inaugurarea în a doua jumătate a anului a unui nou hotel în partea de nord a Tel Aviv, ,,Port Tower Hotel” ce se adresează în principal turiștilor care călătoresc în scop de afaceri și dispune de 154 de camere duble și suite. Hotelul este dotat și cu piscină încălzită, săli de conferințe și săli de evenimente. Nici Ierusalimul nu a fost ignorat de către investitorii din industria hotelieră, iar la câțeva minute de zidurile Vechiului Oraș și de complexul comercial Mamilla Mall, unul dintre cele mai apreciate locuri pentru cumpărături din zonă, va fi deschis un nou hotel din lanțul Brown, Brown JLM. Hotelul va avea 46 de camere și suite, decorate cu multă atenție la detalii, în stilul clasic-chic consacrat al celorlalte proprietăți Brown.

israel tursim six senses desertul negev

În plus, în inima deșertului Negev, începând cu luna august a acestui an, va fi inaugurat luxosul hotel de 5 stele ,,Six Senses Shaharut”. Cele mai mici camere ce pot fi rezervate la acest hotel au suprafața de 58mp și terasă proprie, cu priveliști spectaculoase. Six Senses Shaharut va dispune și de un apartament de 644 mp, cu 3 dormitoare, terasă, piscină de 72 mp, zonă proprie de SPA și sală de fitness. Arhitectura Shaharut Six Senses a fost gândită astfel încât să completeze perfect cadrul natural al deșertului, vilele fiind construite din piatră, iar peisajul completat cu flori șcompleta peisajul deșertului și pentru a păstra peisajul natural. Toate vilele sunt construite folosind piatră locală și pigmenți, iar amenajarea spațiilor exterioare a fost realizată folosind flori și cactuși din regiune.

La circa 100 de km de deșertul Negev, în însorita stațiune de la Marea Roșie, Eilat, se va lansa Brown 42°, o combinație de apartamente și hoteluri de lux, primul proiect de locuințe verzi din zonă. Un apartament cu 2 camere, cu dimensiunea de 50 mp plus balcon de 14 mp va costa circa 300.000 euro. Și la Marea Galileei a fost inaugurat recent un nou hotel de 5 stele, construit într-o clădire veche, otomană, ale cărei coloane din secolul XIX au devenit punctul principal de atracție în recepția unității de cazare cu 120 de camere, facilități pentru băi turcești și un centru SPA de excepție.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: