Stiri Companii

SanoPass țintește obținerea a trei milioane euro printr-o nouă rundă de finanțare

4 mart. 2022 3 min

SanoPass țintește obținerea a trei milioane euro printr-o nouă rundă de finanțare

Reading Time: 3 minute

Creșterea portofoliului de clienți, integrarea cu operatorii de fitness și clinicile partenere, în vederea asigurării unei experiențe de utilizare integral online și lansarea propriei platforme de telemedicină, sunt obiectivele pentru care startup-ul wealthtech SanoPass țintește obținerea unei noi runde de finanțare, în valoare totală de trei milioane euro.

SanoPass a demarat o serie de proiecte cu parteneri strategici din tehnologie, scheme de plăți și asigurări, și testează aplicabilitatea tehnologiilor emergente în domeniul medicinei preventive (blockchain și NFT). 

Platforma de servicii și abonamente medicale și de fitness SanoPass și-a dublat anul trecut cifra de afaceri, pana la 420.000 euro, realizând venituri lunare mai mari cu 60.000 euro, în februarie 2022 (75.000 euro) față de ianuarie 2021 (15.000 euro). Numărul de abonați a crescut la 50.000, cu peste 100%, în luna decembrie 2021 față de anul anterior.

SanoPass este o platformă românească de healthtech care unifică și digitalizează accesul la sănătate, în peste 1.000 de clinici private, de proximitate sau din rețele mari, și peste 150 de săli de fitness. Prin intermediul rețelei sale naționale de parteneri, SanoPass a înregistrat anul trecut peste 10.000 de servicii medicale furnizate și 5.000 de intrări la sălile de fitness în fiecare lună, către cei 50.000 de abonați și 30.000 de utilizatori ai săi.

SanoPass asigură accesul la peste 11.000 de medici, garantând programări cu acoperire națională în maximum 48 de ore. Serviciile medicale sunt completate de modulul de fitness. Abonamentele SanoPass sunt în prezent implementate în peste 140 de companii mici și medii, care oferă angajaților acces în platformă ca beneficiu extra-salarial, sau partenerilor și clienților, în programe de loialitate și marketing.

Abonamentele SanoPass, ale căror prețuri încep de la 40 lei lunar pentru un pachet medical de bază, asigură accesul la servicii medicale de prevenție (analize și investigații medicale, imagistică, consultații medicale de orice specialitate), fitness, dar și telemedicină și triaj bazat pe AI. 

Unul dintre motoarele creșterii SanoPass a fost reprezentat de parteneriatele strategice dezvoltate cu mari companii de asigurări, de investiții imobiliare, instituții financiare și din industria farma.

“Am identificat nevoia existenței unei platforme “third party”, care să conecteze pacienții cu furnizorii de servicii medicale și de wellness, în rețeaua de parteneri SanoPass aflându-se și clinici și profesioniști specializați și supra-specializați, care nu sunt neapărat afiliați unei rețele mari”, a declarat Andrei Vasile, co-managing partner SanoPass. 

“În ultimii 10 ani țările din CEE au cunoscut o rată de creștere a Produsului Intern Brut egală sau uneori mai mare decât a țărilor din Vest, ceea ce face ca interesul și puterea de cumpărare a serviciilor de sănătate și wellness să crească, în timp ce contextul pandemic a arătat clar care sunt punctele nevralgice ale sistemelor publice de sănătate și nevoia tot mai mare de servicii private de prevenție, livrate în mod coerent și eficient”, spune Delia Iliasa, co-managing partner SanoPass.

SanoPass este unul dintre cele mai active startup-uri din zona de healthtech din întreaga regiune, fiind de asemenea cotat în Top 3 startup-uri din industria de fitness în România. Compania a atras încă de la început susținerea fondului de investiții Cleverage Venture Capital, fond rezultat din asocierea antreprenorilor Wargha Enayati, fondator Regina Maria şi preşedinte Enayati Group, Georgios Sofianos, antreprenor în industria de sănătate şi CEO Sofmedica, Sergiu Neguţ – business angel şi co-fondator Fintech OS şi Voicu Oprean, fondator AROBS Transilvania Software.

În rundele anterioare, SanoPass a atras investiții de 400.000 euro (rundă Seed, în 2020), respectiv 850.000 euro (rundă Bridge, în martie 2021), de la Cleverage Venture Capital, investitor principal. Prin noua rundă de finanțare, de trei milioane euro, SanoPass vizează accelerarea dezvoltării prin creșterea portofoliului de clienți, integrarea cu clinicile și operatorii de fitness parteneri în vederea digitalizarii integrale a experienței de utilizare și lansarea propriei platforme de telemedicină. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: