Stiri CSR

Iulian Nedea, CEO al Simtel Team: România nu este pregătită să facă față volumului mare de lucrări în zona de energie regenerabilă

20 iun. 2022 3 min

Iulian Nedea, CEO al Simtel Team: România nu este pregătită să facă față volumului mare de lucrări în zona de energie regenerabilă

Reading Time: 3 minute

Lipsa resurselor și a managerilor pregătiți care să poată gestiona implementarea proiectelor de energie regenerabilă se resimte acum în România, conform lui Iulian Nedea, CEO și Cofondator al Simtel Team, companie care activează în trei domenii de activitate – energie regenerabilă, automatizări industriale și telecomunicații. 

„Eu cred că în momentul acesta, România nu este pregătită să facă față volumului mare de lucrări în zona aceasta de energie regenerabilă. Au fost niște ani în care nu s-a făcut nimic, nu s-a construit nimic, nu erau oameni pregătiți și nu-i poți scoate așa, din joben, peste noapte, ca să poată face toate proiectele acestea”, a declarat Iulian Nedea, în cadrul celui de-al doilea sezon al emisiunii „Afaceri pentru Viitor”, dedicat IMM-urilor, susținut de ING. 

Proiectul a fost demarat anul trecut de Ambasada Sustenabilității în România pentru a aduce față în față cei mai importanți lideri ai mediului de afaceri și cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă.

Simtel Team a fost înființată în 2000, de către trei prieteni proaspăt absolvenți ai Facultății de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnice București – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania a început ca un service de telefoane mobile, iar ulterior s-a dezvoltat treptat, prin adăugarea de noi linii de business. 

În prezent, Simtel Team este specializată în construcția și mentenanța centralelor electrice fotovoltaice, principala misiune fiind de a ajuta companiile să-și eficientizeze consumul de energie. De pildă, Simtel Team a lucrat la centrale fotovoltaice din șapte țări, începând cu 2016, când a realizat mentenanță pentru parcul Bolero din Chile, Deșertul Atacama, având o mărime de 130 MWp. 

În opinia lui Iulian Nedea, în următorii ani, modul în care se va investi în energia regenerabilă se va schimba, trecând de la sfera cheltuielilor de capital (CAPEX), în cea a cheltuielilor operaționale (OPEX).

 „Eu consider că acesta o să fie trendul pe anii următori, se vor schimba investițiile –  dintr-o zonă de CAPEX, dintr-o zonă de investiție a proprietarului, a dezvoltatorului de business – și se vor duce către o zonă de OPEX. Respectiv, te las să-ți pui pe acoperișul meu centrală electrică fotovoltaică, tu îmi dai mie energia la un preț discountat, fără să mă ocup eu de toată povestea, ci este treaba ta să îți faci mentenanța. Este treaba ta să îți construiești, este treaba ta să găsești banii pentru investiție.”

Iulian Nedea, CEO și cofondator al Simtel Team

Potrivit acestuia, până în 2030, pe teritoriul României se vor construi proiecte de energie regenerabilă de aproximativ 4.000-5.000 de MWp. Astfel, Iulian Nedea este convins că, datorită dinamicii pieței, Simtel Team își va tripla businessul de operare a proiectelor fotovoltaice. 

Momentan, investițiile în această arie se pot autosusține, consideră Nedea. „Investițiile se pot autosusține în momentul acesta, fie că vorbim de autoconsum, recuperarea investiției undeva în patru ani, fie că vorbim de partea cealaltă, în care vinzi energia și acel business se autosusține, chiar dacă recuperarea investiției se face între 7 și 10 ani.”

Dacă ne referim la principala caracteristică a managerului viitorului, aceasta ar fi viziunea pe termen lung

„Managerii vizionari, dacă vorbim de general manager sau CEO de companie, trebuie să aibă, de asemenea, viziunea unor lucruri făcute pe termen lung, să fie cu fața către a face lucrurile în mod sustenabil, în mod corect, cu atenție către resurse, cu atenție către deșeurile pe care le lăsăm în ziua de astăzi.”

Iulian Nedea, CEO și cofondator al Simtel Team

El consideră, totodată, că fiecare dintre noi putem face acțiuni care să conveargă către un viitor sustenabil.

„Eu cred că sustenabilitatea ar trebui să fie în fiecare dintre noi și dacă un om nu crede în sustenabilitate, i-aș spune că ar trebui să se gândească la viitorul copiilor lui și, dacă el nu a avut șansa să trăiască într-un mediu curat, poate să construiască șansa aceasta pentru copiii lui.”

Iulian Nedea

O altă recomandare a antreprenorului este înființarea unor departamente dedicate sustenabilității în fiecare companie.

„Trebuie să formăm, așa cum spuneam și mai devreme, departamente care să fie așa cum erau altădată departamentele: avem departamentul juridic sau avem departamentul de contabilitate în companie, care sunt atente la resursele financiare, care sunt atente la zona de legal, la fel ar trebui să realizăm departamente în zona aceasta de sustenabilitate, să avem manageri, să avem oameni care să se ocupe de direcții diferite.”

Iulian Nedea

Proiectul Afaceri pentru Viitor” este dezvoltat de Ambasada Sustenabilității în România (ASR), cu obiectivul de a atrage atenția asupra celor mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă a afacerilor, în cadrul unor dialoguri cu cei mai importanți lideri ai mediului privat. Cel de-al doilea sezon este dedicat segmentului IMM și este realizat în parteneriat cu ING România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: