Stiri Business Companii Tech

Japonezii de la Next Chymia Consulting investesc în Humans.ai

31 ian. 2022 2 min

Japonezii de la Next Chymia Consulting investesc în Humans.ai

Reading Time: 2 minute

Humans.ai a perfectat un parteneriat cu Next Chymia Consulting HK, fond de investiții care prijină întreprinderile comerciale care își propun să revoluționeze industriile lor folosind tehnologia blockchain.

Cardano, ADA, PumaPay….

Kenji Sasaki, co-fondatorul Cardano – un ecosistem blockchain dezvoltat  pentru a rula servicii financiare și proiectul din spatele criptomonedei ADA, deține poziția de CEO al Next Chymia Consulting HK, grupul de consultanță blockchain cu sediul în Hong Kong care ajută noile platforme să intre în piaţă. Astfel, pe lângă startup-ul Humans.ai, Next Chymia Consulting a mai investit în proiecte cunoscute precum Emurgo, PumaPay, Centrality, Paylend.

Suntem foarte încântați să îi avem pe cei de la Next Chymia Consulting ca parteneri în și apreciem investiția lor în companie și sprijinul lor continuu de până acum. Suntem foarte încrezători în ceea ce putem face împreună, ținând cont că echipa Next Chymia Consulting a consiliat companii blockchain renumite din întreaga lume, ajutându-le să obțină adopția în masă și recunoaștere la nivel global”, a declarat Sabin Dima, CEO la Humans.ai.

Model etic de AI și blockchain

Humans.ai este o companie de deep-tech care a creat primul model etic de AI și blockchain. Compania a dezvoltat o platformă dedicată creării și guvernării Inteligenței Artificiale, cu accent pe synthetic media. Prin studioul său de creație și prin sistemul de proveniență și responsabilitate bazat pe token, Humans.ai asigură că toate contribuțiile sunt răsplătite în mod echitabil și că fiecare AI este controlat pe termen lung.

Tehnologia blockchain a devenit deja un disruptor care a influențat multe modele de afaceri, procese și lanțuri de business. Noi, la Humans.ai, credem că piața AI poate beneficia de cel mai mare impact pozitiv ca urmare a integrării tehnologiei blockchain, ajutând la soluționarea provocărilor legate de control și transparență.”, a adăugat Sabin Dima.

Proof of Human

Humans.ai integrează date și tehnologie pentru a genera modele AI unice și a le utiliza ca API (interfață de programare a aplicațiilor) de către comunitatea de afaceri. Astfel tehnologia permite dezvoltatorilor de aplicații sa utilizeze modelele AI plătind drepturi într-un mod echitabil atât celor care oferă tehnologie, cât și date.

Focusul inițial al platformei Humans.ai este synthetic media, ce permite crearea vocii, imaginii și gesturilor unor persoane, fără a mai fi necesară prezența fizică numită ADN digital. Pornind de la acest ADN digital se poate crea conținut audio și video de la zero cu ajutorul inteligenței artificiale. Spre exemplu, audiobookul tău poate fi narat de actorul preferat de la Hollywood sau o producție video poate fi creată foarte simplu fără ajutorul unei echipe întregi formată din cameraman, editor video sau prezentator.

De asemenea, compania a dezvoltat tehnologia unică în lume, numită Proof-of-Human, care validează faptul că se afla un om în spatele fiecărei decizii a AI-ului, folosind tehnologia blockchain ca să încapsuleze fiecare AI într-un NFT (token non-fungibil), oferind astfel o interfață de manageriere și guvernanță pentru acel AI.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: