Creativitate

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival, în septembrie, la Brașov

6 iul. 2026 4 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig vin la NOD Festival, în septembrie, la Brașov

Reading Time: 4 minute

După un debut care a adus la Brașov peste 80 de invitați din 12 țări și mai bine de 5.000 de participanți în cele patru zile de evenimente, NOD Festival revine în ultimul weekend al lunii septembrie cu o nouă ediție dedicată întâlnirii dintre literatură, teatru și film sub umbrela drepturilor de autor.

Printre primii invitați confirmați se numără trei dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane internaționale: Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig, autori care au cucerit milioane de cititori din întreaga lume și ale căror opere au influențat atât literatura, cât și industriile creative conexe.

„Succesul primei ediții s-a transformat rapid într-o carte de vizită care a atras atenția și a câștigat încrederea unor nume grele din lumea literară europeană. Jonathan Coe revine în România după aproape un deceniu în care și-a consolidat poziția de referință în rândul celor mai mari scriitori contemporani. Prezența Majei Lunde va fi o premieră nu doar pentru țara noastră, ci pentru întreaga regiune și suntem fericiți să fim primii care să o găzduim în această parte de lume. Cât despre Matt Haig, prezența lui la NOD Festival la scurt timp după lansarea celui mai recent titlu de succes al său este o bucurie nu doar pentru noi, ci pentru toți cititorii care-i iubesc atât de mult cărțile.”

Liviana Tane, fondator NOD Festival

Organizat de Reading is Cool și MATCA Literară, NOD Festival este punctul de întâlnire dinamic al profesioniștilor din domeniul literar și al artiștilor din domenii influențate de literatură, fie că este vorba despre teatru, film sau muzică, cu publicul consumator de cultură. Festivalul își propune să depășească formatul tradițional al unui eveniment literar și să creeze conexiuni între industrii, idei și comunități.

„După ce prima ediție NOD a întrecut cele mai frumoase reverii ale noastre și feedbackul din partea invitaților, a partenerilor, a publicului venit din Brașov, din alte zone ale țării sau chiar de peste hotare a fost covârșitor de entuziast, ne-am reapucat de lucru cu și mai mult elan. Deși cea de-a doua ediție va aduce mai mulți invitați internaționali, o componentă de industrie mai bogată și o mai mare diversitate tematică, și presiunea acestei responsabilități există, suntem convinși că va fi un nou succes. Un festival se reduce la oameni, iar noi știm ce comunitate s-a format deja în jurul NOD. Abia așteptăm ultimul weekend din septembrie!”

George Cornilă, redactor șef Matca Literară, co-organizator NOD Festival

Jonathan Coe, Maja Lunde și Matt Haig, invitați speciali

Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri britanici contemporani, Jonathan Coe a transformat realitatea politică și socială a ultimelor decenii în literatură inteligentă, profund actuală și accesibilă unui public larg. Autor al unor romane devenite repere ale literaturii europene contemporane, precum „Ce hăcuială!” și „Casa somnului”, Coe este recunoscut pentru amestecul său inconfundabil de umor, ironie și sensibilitate. La NOD 2026, publicul va avea ocazia să participe la o conversație specială între Jonathan Coe și Radu Paraschivescu, scriitorul și traducătorul care îi dă voce în limba română de mai bine de două decenii.

Scriitoarea Maja Lunde, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane europene, vine pentru prima data în România. Cu peste patru milioane de exemplare vândute și traduceri în peste cincizeci de țări, autoarea bestsellerului internațional „Istoria albinelor” a devenit o referință globală prin romanele sale dedicate relației dintre om și natură. Universul său literar a depășit granițele cărții, iar romanul „Sora de zăpadă” a fost adaptat de Netflix în 2024.

Line-up-ul internațional este completat de Matt Haig, unul dintre cei mai iubiți și mai influenți autori contemporani. Romanul său „Biblioteca de la Miezul Nopții” a devenit un fenomen global, cu peste 15 milioane de exemplare vândute și traduceri în 56 de limbi și este în curs de adaptare cinematografică, cu Florence Pugh în rolul principal. Romanul „Trenul de la Miezul Nopții”, lansat pe 21 mai, domină deja topurile de vânzări din întreaga lume.

De asemenea, NOD 2026 a anunțat deja prezența unor autori apreciați din România și din străinătate, printre care Miguel Gane, scriitorul de origine română considerat cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă. Versurile sale au devenit simboluri ale mișcărilor feministe din Spania și America Latină, iar poezia sa „Arde” a fost inclusă de Isabel Allende într-una dintre cărțile sale. Publicul îi va putea întâlni, de asemenea, pe Pilar Adón, una dintre cele mai importante voci ale literaturii spaniole contemporane, pe René Karabash, autoarea care s-a numărat anul acesta printre finaliștii International Booker Prize cu romanul „She Who Remains”, aflat în prezent în curs de adaptare cinematografică, pe Iulian Ciocan sau Iris Wolff.

Ediția din acest an aduce și o extindere a programului dedicat celor mai tineri cititori. Copiii și familiile vor avea ocazia să participe la întâlniri, lecturi și activități speciale alături de autori îndrăgiți precum Usch Luhn, Alec Blenche, Lavinia Braniște sau Ioana Pârvulescu. De asemenea, iubitorii genului YA vor avea ocazia să-i întâlnească pe Marian Coman, la finalul seriei Haiganu, sau pe norvegianul Aslak Nore, proaspăt intrat cu succes pe piața literară din România.

În lunile următoare, organizatorii vor continua să anunțe noi invitați, precum și evenimente speciale dedicate industriei editoriale, teatrului și filmului. Toate informațiile pot fi găsite pe canalele de social media Nod Festival (Facebook, Instagram, LinkedIn), dar și pe site-ul oficial nodfestival.ro.

Parteneri care susțin dezvoltarea NOD Festival

Cea de-a doua ediție a NOD – International Literary Rights Festival va avea loc în perioada 24–27 septembrie 2026, la Brașov, cu sprijinul partenerilor principali: AQUA Carpatica, Raiffeisen Bank România și Radisson Blu Aurum Brașov.

„Sunt puține bucurii mai mari decât aceea de a vedea o idee crescând. Am fost alături de NOD înainte ca el să aibă un nume, o dată în calendar sau un loc pe hartă, pe când era doar convingerea câtorva oameni că literatura merită, și în România, un festival al ei. Convingerea aceea s-a dovedit dreaptă, iar pentru AQUA Carpatica rămâne o onoare să însoțim un proiect care, an după an, leagă scriitori, cititori și povești într-un singur nod.”

Valentina Vesler, Head of PR & Communication, AQUA Carpatica

Anul acesta, Raiffeisen Bank România se alătură NOD Festival în calitate de partener principal pentru a contribui la crearea unei punți între cultură și valoarea ei reală pentru fiecare dintre noi.

„Ne bucurăm să fim parte din NOD Festival, un proiect care apropie literatura de public și creează un spațiu viu de întâlnire între carte, teatru, film și industriile creative. Credem în puterea acestor întâlniri de a deschide perspective, de a inspira și de a crea legături între oameni, contribuind la comunități mai deschise și mai conectate.”

Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare și Customer Experience, Raiffeisen Bank România

NOD – International Literary Rights Festival este primul festival din România dedicat drepturilor de autor și dialogului dintre literatură, teatru și film. Organizată de Reading is Cool și MATCA, inițiativa își propune să creeze un spațiu de întâlnire între autori, editori, traducători, agenți literari, profesioniști din industriile creative și publicul larg. Festivalul își dorește să facă un nod între literatură, teatru și film, domenii pe care le reunește sub umbrela drepturilor de autor, creând astfel o tradiție pentru profesioniști, dar și un loc de întâlnire pentru publicul dornic de experiențe culturale de calitate.

Articole pe aceeași temă: