Marketing

Jurații români la Cannes Lions 2018

Reading Time: 3 minute

Cannes Lions România a anunțat jurații români la ediția de anul acesta a Festivalului Cannes Lions. Andreea Grigorean (Publicis) va evalua în categoria PR, Dana Bulat (United Media), la secțiunea Media, Irina Pencea (Jazz), în categoria Brand Experience, Sebastian Cătălin Olar (Mainstage), la Direct. Aceasta este ediția cu cel mai mare număr de jurați de până acum.

Sebastian Olar, Teodora Migdalovici, Dana Bulat, Irina Pencea

Cei patru, care vor evalua lucrările pentru shortlist, au fost selectați dintr-o listă care a cuprins 12 propuneri de nominalizări, câte trei, pentru fiecare disciplină în parte.  Andrei Cohn – Cohn & Jansen JWT, Dan Frînculescu-Publicis, Simon Simona – McCann PR, Eliza Rogalski – Rogalski Damaschin s-au regăsit și ei pe lista de propuneri.

Dana Bulat

Dana Bulat este General Manager al agenției United Media Services, la fondarea căreia a contribuit în 2006 și al cărei proprietar a devenit din 2010. În 2016, United Media Services a fost desemnată de RECMA ca fiind agenția cu cea mai mare creștere de pe piață. Azi UMS lucrează cu peste 40 clienți și 100 branduri din cele mai dinamice industrii: retail, telecom, pharma, bere și FMCG, financiar-bancar, auto. De-a lungul timpului, United a participat la dezvoltarea a 20 campanii care au primit Effie și au câștigat un Gold la competiția Google Unicorns. 

Irina Pencea

Irina Pencea este Co-Founder și Managing Partner la Jazz, singura agenție independentă premiată cu Gold la Cannes Lions / Entertainment. Dincolo de implicarea ei în management, strategie și business development, pe care le practică de peste 19 ani, Irina este implicată în dezvoltarea SoulJazz, platforma sociala a agenției, care în fiecare an pledează pentru o cauză în care crede (#saveoursongbirds sau  #togetherformagichome)

Sebastian Olar

După un periplu la Vitrina, BBDO, Publicis și McCann, Sebastian Olar este, în prezent, Co-Creative Director la Mainstage, alaturi de Arpad Rezi. Cei doi au contribuit la crearea campaniilor „Romanians are smart”, „Bucharest not Budapest”, „Pay with blood” și “Ghiță the shepherd”, premiate la Cannes Lions, One Show, Clio, Effie, Eurobest și New York Festivals.

“Este primul an în care România are patru jurați la Cannes Lions, trei fiind femei. Cu busola competenței la purtător, m-am straduit să nominalizez nu doar agenții care au facut performanță internațională, ci, din rândul lor, să aleg și voci de business & creativitate la feminin, esențiale în ecuația succesului companiilor lor. Acum trei ani am lansat #LadiesFirst, o revistă de cultură, creativitate și lobby pentru talente la feminin, ce a devenit platformă de diplomație privată pentru România inteligentă, inimoasă și talentată, ce merită promovată dincolo de granițe. Recomandarea Andreei Grigorean, a Irinei Pencea și a Danei Bulat în postura de evaluatori face parte din demersul Cannes Lions România de a încuraja diversitatea de gen în industria de creativitate, și o nouă etapă în proiectele #LadiesFirst”, a declarat Teodora Migdalovici, de 14 ani ambasadorul Cannes Lions în România.

Andreea Grigorean, PR Officer la Publicis România de peste o decadă, a fost implicată în Campania Mr. Bear Driver, premiată la Cannes cu argint și bronz la secțiunile Media, Mobile, Direct, Promo&Activation. 

Andreea Grigorean

Ședința foto cu Dana Bulat, Irina Pencea, Teodora Migdalovici și Sebastian Olar a fost realizată de platforma de personal branding MEALCHEMY la Qreator, Casa Oromolu. 

Loredana Sandulescu

Recent Posts

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

6 ore ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

6 ore ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

6 ore ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

6 ore ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

6 ore ago

Campania „Ursuleții Faptelor Bune” revine și în 2024 și sprijină peste 1.000 de copii

SOS Satele Copiilor & Pepco România continuă și anul acesta campania „Ursuleții Faptelor Bune”, cu o colecție specială de ursuleți…

14 ore ago