Companii CSR Digital MarComm Publicitate Stiri

Kaufland și Times New Roman lansează „Reciclomanii: Ghidul supraviețuitorului în jungla reciclării românești”

1 apr. 2024 2 min

Kaufland și Times New Roman lansează „Reciclomanii: Ghidul supraviețuitorului în jungla reciclării românești”

Reading Time: 2 minute

Kaufland România lansează „Reciclomanii”, un ghid plin de umor despre reciclare, în colaborare cu Times New Roman. Inițiativa își propune să promoveze colectarea separată a deșeurilor printr-o abordare inovatoare și creativă, explorând diversele tipuri de români care reciclează.

De la „Vecinul vigilent”, la „Bucătarul Zero Waste” și până la „Salvatorul de comori urban”, proiectul vizează să aducă în prim-plan diversele atitudini și comportamente legate de colectare ale românilor, îmbinând informațiile utile cu umorul caracteristic Times New Roman. Articolele vor fi publicate săptămânal, pe tot parcursul anului 2024, pe site-ul publicației: https://www.timesnewroman.ro/ecologic/

Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România

„«Reciclomanii» subliniază un adevăr esențial: indiferent de metoda aleasă, fiecare acțiune contează în lupta împotriva poluării și a degradării mediului. Prin umor și satiră, proiectul ne reamintește că, în ciuda diferențelor, avem un obiectiv comun: un viitor mai verde pentru generațiile viitoare”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

„S-ar putea să vă şocheze vestea, dar o redacţie de umor produce foarte multe sticle goale de bere, aşa că suntem deja învăţaţi cu reciclarea şi diferitele moduri de a o practica. De ce n-am împărţi din înţelepciunea noastră? În plus, majoritatea redactorilor TNR locuiesc încă pe Terra, aşa că avem tot interesul ca planeta asta să suporte viaţa în continuare, măcar până termină Vasile nava interstelară pe care o construieşte în secret la el la ţară”, a declarat redacția Times New Roman.

Acest proiect nu este doar o celebrare a diversității în practicarea colectării separate a deșeurilor, ci și un apel la acțiune. Prin prezentarea unor tipologii variate de reciclatori, „Reciclomanii” dorește să inspire publicul să adopte și să adapteze idei de reciclare în viața de zi cu zi, în moduri noi și diverse, pe care nu le-au considerat anterior.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 155.000 de angajați și o rețea de 177 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.

Array

Articole pe aceeași temă: