Business Management Stiri

KFC face angajări. Peste 400 de posturi sunt disponibile în mai multe orașe din țară

15 sept. 2020 < 1 min

KFC face angajări. Peste 400 de posturi sunt disponibile în mai multe orașe din țară

Reading Time: < 1 minut

KFC România anunță că va angaja peste 400 de persoane, în mai multe orașe din țară.  Printre locurile de muncă disponibile în restaurantele lanțului fast-food se numără: lucrător bucătărie, bucătar și casier. Acestea sunt vacante în București, dar și în orașe precum Sibiu, Constanța, Timișoara, Cluj, Brașov, Ploiești, Târgoviște, Oradea și Arad.

De asemenea, compania precizează că serviciul KFC Delivery este în continuă expansiune și are  disponibile 32 de posturi pentru poziția de curier în București. Până la finalul anului sunt planificate noi deschideri de restaurante la nivel național, care urmează să creeze încă 80 de noi locuri de muncă.

PROGRAM FLEXIBIL ȘI SALARIU DE PÂNĂ LA 3.400 LEI PENTRU UN CREW MEMBER 

Cei care își doresc să facă parte din echipa KFC România pot opta pentru un program de lucru de 12 ore, 8 ore, 6 ore sau 4 ore, în funcție de nevoile personale și profesionale ale fiecăruia. La angajare, oferta presupune salariul de încadrare cu posibilitatea de majorare după 6 luni, 1 an și 2 ani, tichete de masă și alte beneficii, precum prime de sărbători sau bonusuri interne. În cazul unui Crew Member, de exemplu, veniturile brute pot ajunge până la suma de 3.400 lei raportat la un program full time, de 8h.

Pentru angajarea la nivel de new entry nu este nevoie de experiență anterioară. Noii angajați au acces atât la instruire practică în restaurant, realizată de experți, cât și la training-uri online, sub formă de cursuri și teste.

În acest moment, KFC deține în portofoliu 83 de restaurante pe întreg teritoriul României și înregistrează peste 3.000 de angajați, pe diferite poziții. Fiecare unitate funcționează cu echipe de aproximativ 35 până la 60 de angajați, în funcție de tipul de restaurant: food court, Drive-Thru sau stradal.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: