BizRemote by certSIGN Companii

Lamborghini trece de la mașini la măști chirurgicale și viziere

1 apr. 2020 < 1 min

Lamborghini trece de la mașini la măști chirurgicale și viziere

Reading Time: < 1 minut

Celebrul constructor auto italian Automobili Lamborghini anunță că transformă departamentele fabricii sale de automobile super sport din Sant’Agata Bolognese în spații pentru producția de măști chirurgicale și viziere de protecție din plexiglas.

Toate măștile vor fi donate Spitalului Sant’Orsola-Malpighi din Bologna, pentru a fi folosite în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Capacitatea de producție este de 1.000 de măști pe zi.

„În această situație de urgență, simțim nevoia să avem o contribuție concretă. Spitalul S. Orsola-Malpighi este o instituție cu care avem o relație de colaborare de ani buni, atât prin consultanță profesională în promovarea programelor de protecție a sănătății lucrătorilor noștri, cât și în proiecte de cercetare. Vom câștiga această bătălie împreună, lucrând la unison, sprijinindu-i pe cei care sunt în linia întâi în lupta împotriva acestei pandemii, în fiecare zi”, a declarat Stefano Domenicali, președinte și CEO al Automobili Lamborghini.

Lamborghini viziereProducția este realizată de personalul departamentului de tapițerii, care produce interioarele și realizează personalizarea pentru automobilele Lamborghini.

Vizierele medicale vor fi realizate în cantitatea de 200 de unități pe zi, folosind imprimante 3D în cadrul fabricii de producție de fibră de carbon și în departamentul de Cercetare și Dezvoltare.

Activitatea a fost aprobată și susținută de Regiunea Emilia-Romagna și se desfășoară în colaborare cu Universitatea din Bologna. Departamentul de Științe Medicale și Chirurgicale va supraveghea testarea în vederea validării dispozitivelor medicale realizate de Lamborghini, înainte de livrarea lor către spital.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: