Laurențiu Constantin: În actualitatea muzicii vechi

Laurențiu Constantin: În actualitatea muzicii vechi

Primul român în Rețeaua Europeană de Muzică Veche și cel mai estic membru al acestei organizații exclusiviste. Laurențiu Constantin, directorul Festivalului de Muzică Veche București, explică provocările unui astfel de eveniment, de anvergură internațională, dar și farmecul inefabil al muzicii vechi.

Festivalul de Muzică Veche București și-a sărbătorit majoratul. Cum a pornit la drum acest proiect cultural și care sunt provocările unui astfel de eveniment de amploare?

Festivalul a pornit la drum cu entuziasmul tinereții și cu ceva îndrăgosteală: a mea, pentru o talentată clavecinistă, care ulterior mi-a devenit soție, Raluca Enea. Alături de ea am purces la organizarea acestui eveniment. În acea vreme era un apetit destul de mic, în instituțiile publice de spectacol, pentru muzica veche și muzica barocă în particular, așa că am decis să ne facem noi construcția noastră. Prima ediție (2006), deși de calitate, a fost una de strânsură, conceptual vorbind: ne-am pus laolaltă contactele, relațiile, gândurile pe care le aveam… Raluca, în acea perioadă, studia clavecinul la Frankfurt, iar printre profesorii ei erau muzicieni de concert, soliști de o oarecare anvergură, lucru care ne-a ajutat încă de la început să aducem la festival muzicieni reputați. Un festival la o primă ediție este privit cu prudență, dar dacă supraviețuiești câteva ediții, lumea începe să te ia în serios. În ceea ce privește activitatea mea muzicală, eu sunt tenor (absolvent de Teologie și cu studii de Conservator). Am cântat atât muzică psaltică românească, în biserică, dar și în coruri profesioniste, precum Corul Radio, Corul Filarmonicii și în Madrigal. Criteriul zero al muzicii vechi este autenticitatea: se cântă doar în maniera în care muzica respectivă a fost scrisă și se cântă doar pe instrumentele pe(ntru) care a fost scrisă. De exemplu, Johann Sebastian Bach nu a scris niciodată nimic pentru pian, instrument care a apărut spre sfârșitul vieții sale.

Ați început deja pregătirile pentru ediția din 2024? Cât de greu este să aduci artiști din străinătate pentru acest gen de eveniment muzical?

Am început să pregătim ediția din 2024 încă de la finalul anului trecut și pot să spun că am făcut deja primii pași și pentru ediția din 2025. Nu este ceva neobișnuit. În principiu, un artist străin, unul important, are o agendă destul de încărcată. Spre exemplu, în luna ianuarie a acestui an, am discutat cu reprezentanții unui ansamblu pentru ediția din… 2026, întrucât în noiembrie 2025, perioada festivalului nostru, aceștia erau deja invitați la un eveniment în SUA. În orice caz, faptul că acum 8 ani am fost acceptați în REMA (Rețeaua Europeană de Muzică Veche) ne-a ajutat extraordinar de mult. Suntem primii din România și singurii din Europa de Est, alături de Polonia. Este o organizație exclusivistă, cu doar 160 de membri. Cu toate acestea, să aduci un artist străin este ceva migălos. Este o lume mică, așa că este important să ai un nume bun. Deși, cel puțin în vestul Europei, piața de muzică veche este luxuriantă. Când inviți un artist, primul lucru pe care îl face acesta sau impresarul său este să vadă, să afle cine ești, cine a mai cântat în cadrul evenimentului/evenimentelor organizate etc. De asemenea, contează să vadă și texte muzicologice de bună calitate, acesta este un plus care le dă lor încredere.

Cine susține financiar un astfel de eveniment?

Bugetul festivalului (alături și de stagiunea de muzică veche din primăvară) este compus din mai multe surse. Sunt bani publici, care vin de la Ministerul Culturii (uneori și de la ICR sau ARCUB), vin și din surse private (sponsorizări), precum și prin bartere (care ne mai scutesc de plata unor cheltuieli), sunt și parteneriate (cu Institutul Cultural Goethe sau Institutul Francez, care susțin o parte din costuri, dacă sunt artiști care vin din țările respective), precum și din aportul nostru (constituit de obicei din bilete). Bugetul uzual al festivalului este undeva la 140.000 – 150.000 de euro. Un astfel de festival, în vestul Europei, la nivelul la care este al nostru nu poate fi făcut cu mai puțin de 6-700.000 de euro.

Ce înseamnă muzică veche în peisajul artistic românesc?

„Muzica veche” este traducerea noastră. Fiecare națiune europeană îi spune în alt fel. Este vorba de un curent „revivalist”, care a apărut la jumătatea secolului trecut, între figurile de seamă fiind acelea ale lui Gustav Leonhardt (1928 – 2012) și Nikolaus Harnoncourt (1929 – 2016). Aproape toți marii șefi de orchestră, claveciniști, organiști pe care îi vedem astăzi, de la o anumită vârstă, se revendică aproape fără excepție de la Gustav Leonhardt, considerat părintele acestui „curent”. Foarte interesant este și felul în care este denumit acest gen de muzică în fiecare țară în parte. Astfel, în engleză este „early music”, în franceză „musique ancienne”, in italiană „musica antica”, respectiv „musica antigua” în spaniolă, în fine, pentru spațiul german este „das alte Musik”. Pe de altă parte, muzică veche înseamnă mai multe genuri: vorbim de muzică barocă, de muzică renascentistă, de ars nova – muzică medievală, precum și de muzica bizantină (care are un patrimoniu de peste un mileniu), de muzica gregoriană sau de muzicile vechi ale popoarelor din bazinul mediteranean, din zona Caucazului și din Orientul Apropiat. Există, desigur și particularități locale: în spațiul românesc, secolul al XIX-lea este marcat de muzica veche. Anton Pann reprezintă muzica veche, la fel și Barbu Lăutaru (sfârșitul de secolul XIX). În materie de muzică barocă și renascentistă există o tradiție în spațiul din zona Harghita-Covasna, cu cel mai vechi festival de muzică veche din România, cel de la Miercurea Ciuc, ajuns la ediția cu numărul 46. Avem apoi festivaluri similare la Timișoara, la Brașov si în Țara Bârsei, la Iași (muzică bizantină), între cele mai importante.

Care este publicul care participă la concertele acestui festival?

Pe acest subiect avem chiar o cercetare sociologică, realizată de doi sociologi specializați în domeniu, în 2019. Este un public de până la 47-48 de ani, un public bine educat, dar și un public covârșitor feminin (80-85%). Pe de altă parte, faptul că prețul biletelor a ajuns la nivelul celor de la Festivalul Enescu a făcut ca numărul adolescenților să scadă și în locul lor să crească publicul cu vîrsta de 25-26 de ani. Ca atare, pregătim pentru ediția din acest an a festivalului câteva evenimente dedicate copiilor și adolescenților, publicul de mâine. Dacă ei nu sunt în sala de spectacole, într-o oarecare măsură ne pierdem vremea. Fără ei nu există nimic. Tocmai de aceea, sloganul nostru este „Descoperă noutatea muzicii vechi”.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 381 (16 martie – 16 aprilie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.