Companii

Lensa a realizat venituri de 58 mil. lei în primele șase luni din 2022

Reading Time: 2 minute

Cifra de afaceri a retailerului de optică Lensa înregistrată în primele șase luni ale anului curent indică o creștere de 68% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cumulat, în magazinele fizice și în magazinul online au fost înregistrate venituri de 58 milioane lei (11,7 milioane euro). Anul trecut, în aceeași perioadă, veniturile Lensa au depășit 34 milioane lei (6,9 milioane euro).

10 noi magazine Lensa

Lensa a accelerat strategia de expansiune în prima jumătate a anului, reușind să deschidă 10 magazine noi. Investițiile din perioada ianuarie – iunie 2022 au ajuns la circa 1,2 milioane euro.

Noile showroomuri au fost deschise în Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, București, Târgoviște și Constanța. Magazinele Lensa depășesc suprafața de 100 mp și sunt dotate cu unul sau două cabinete optometrice, în care clienții pot efectua oricând o consultație optometrică complet gratuită.

„Rezultatele înregistrate în primele șase luni ale acestui an au fost conform așteptărilor noastre. Dacă păstrăm trendul de creștere, avem șanse să depășim obiectivul de vânzări de anul acesta, care se poziționează la circa 19 milioane de euro. Ne dorim să răspundem cererii clienților noștri, așadar am accelerat și mai mult procesul de expansiune. Obiectivul de dezvoltare estimat pentru jumătatea anului, care prevedea inaugurarea a cel puțin încă nouă magazine Lensa a fost depășit. Am încheiat primul semestru cu 10 noi magazine și ne propunem lansarea altor nouă magazine până la finalul acestui an, astfel încât să ajungem la o rețea de 35 de unități la nivel național.”

Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa

Cea mai ridicată pondere în distribuția vânzărilor se înregistrează în continuare în rețeaua de magazine fizice. Trendul evoluției categoriilor de produse rămâne similar cu cel din intervalul ianuarie – iunie 2021.

Cererea pentru ochelarii de vedere este în creștere de la an, acesta fiind și segmentul cu cea mai mare pondere în vânzări, care consemnează o evoluție de 80%. Pe locul doi se află ochelarii de soare, în creștere cu 63%, urmați de lentilele de contact, în creștere cu 40%.

Lensa este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, fiind unul dintre cei mai mari jucători pe piața de optică din România, cu peste 200.000 de comenzi anual. În prezent, compania deține cel mai mare magazin online de optică din țară și 29 de showroomuri în marile orașe din România, precum București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Arad, Oradea, Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, Târgoviște, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Modificarea Legii RCA: șoferii români vor să aibă dreptul să întrebe asigurătorul la ce service își pot repara mașina

Majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își poată repara mașina,…

11 ore ago

„Catalizator de Începuturi” aduce tinerii artiști în lumina reflectoarelor

Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al…

12 ore ago

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană…

12 ore ago

Secretele Festivalului Hoinar

Cu o experiență de 12 ani în managementul proiectelor culturale, Ruxandra Miuți este managerul Festivalului Hoinar, una din puținele inițiative…

12 ore ago

Businessul Lensa a depășit 207 mil. lei anul trecut. Cum aniversează compania 11 ani de prezență pe piață

Retailerul român de optică Lensa a înregistrat, în 2023, venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând o creștere a…

12 ore ago

Marcelo Rainer, Novartis România: Între schimbare și adaptabilitate

Dacă în 2022 a inițiat o transformare globală cu scopul de a accelera creșterea, capacitatea de inovare și productivitatea, în…

13 ore ago