Tech Stiri

Liceenii din București pot participa la Concursul de Informatică ASUS Challenge 2022

15 mart. 2022 3 min

Liceenii din București pot participa la Concursul de Informatică ASUS Challenge 2022

Reading Time: 3 minute

ASUS în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunță demararea înscrierilor online în cadrul Concursului de informatică ASUS Challenge 2022, destinat echipelor de liceeni din capitală.

ASUS va dota laboratorul de informatică al liceului echipei câștigătoare cu 30 de sisteme ASUS ExpertCenter E5 AiO 22 (E5202WHAK) și un laptop ASUS ExpertBook B3 Flip (B3402FEA).

„Concursul de informatică ASUS Challenge este corelat cu disponibilitatea pe plan local a unui vast portofoliul de produse ASUS pentru elevi și cadrele didactice. Prin acest proiect încurajăm dezvoltarea competențelor de programare în rândul liceenilor, pe care vrem să îi determinăm să utilizeze cât mai eficient tehnica de calcul și noile mijloace de comunicare.”

Bogdan Ivașcu, Country Manager ASUS România

Cine poate participa la ASUS Challenge 2022

Competiția se va desfășura online pe platformele Kahoot! și Zoom în perioada 15 martie – 5 mai 2022. La concurs pot participa elevii din clasele IX-XII din Municipiul București.

Fiecare unitate de învățământ participantă va fi reprezentată de o echipă de maxim 5 liceeni sub conducerea unui profesor îndrumător. Fiecare echipă trebuie să aibă la dispoziție un PC desktop, cel puțin un smartphone și o conexiune Internet.

Cadrul didactic îndrumător va putea efectua înscrierea în mod gratuit pe site-ul www.asuschallenge.ro până pe data de 31 martie 2022.

Concursul de informatică ASUS Challenge – București 2022 va cuprinde o etapă de simulare (4 aprilie), două de departajare (7 și 12 aprilie) și finala (4 mai) care va decide echipa câștigătoare dintre cele 20 de finaliste.

Mihaela Ștefan - ASUS Challenge 2022

“Perioada pe care o traversăm ne-a arătat cât de important este accesul la tehnologie – instrumentele digitale au devenit parte componentă a procesului instructiv-educativ cu rol esențial de mijloc prin care s-a asigurat accesul la educație, în contextul generat de situația epidemiologică. Dincolo, însă, de a facilita accesul la educație, instrumentele digitale înseamnă căi noi de învățare – unele atractive, actuale, adecvate realității. Folosirea eficientă a tehnologiei înseamnă, însă, în afară de acces, cunoaștere – uneori intuitivă, alteori ghidată, esențială în folosirea constructivă a fiecăruia dintre mijloacele tehnologice de care dispunem. Depășind barierele cunoașterii intuitive, care permite valorificarea tehnologiei la nivelul de bază, o cunoaștere aprofundată permite utilizatorului să descopere noi aplicabilități ale instrumentelor digitale.”

Mihaela Ștefan, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Premiile concursului

ExpertCenter E5 AiO 22 (E5202WHAK) este un desktop all-in-one premiat cu Red Dot Product Design Award 2021. Sistemul este ideal atât pentru activitățile business, cât și pentru cele educaționale, fiind disponibil pe piața românească în multiple configurații. Seria este echipată cu procesoare ce urcă în gamă până la Intel Core i7 din generația a 11-a, dispune de conectivitate rapidă, tehnologie de anulare a zgomotului de fundal prin AI și stocare cu posibilitate de upgrade.

ExpertBook B3 Flip (B3402FEA) este un laptop convertibil, recomandat pentru sistemul hibrid de învățământ, al cărui ecran se deschide la 360° pentru o flexibilitate totală a afișajului. Este un companion ideal pentru profesori și studenți. Dispune de o cameră secundară integrată deasupra tastaturii pentru comunicații confortabile atunci când se folosește în modul tabletă. Calitatea sesiunilor online este îmbunătățită cu ajutorul tehnologiei audio de anulare a zgomotului de fond prin AI. Laptopul integrează atât conectivitate  WiFi 6, cât și 4G LTE. Ecranul tactil suportă stiloul digital, iar tastatura, touchpad-ul și suportul pentru palme sunt protejate cu ASUS Antibacterial Guard, un strat de protecție care inhibă dezvoltarea bacteriilor și rezistă în fața produselor de curățare pe bază de alcool.

„Informatica, robotica și științele reprezintă domenii prioritare pentru elevii care doresc să se pregătească pentru profesiile viitorului. Elevii de azi au șansa să dobândească aptitudini și conținuturi cât se poate de utile prin participarea la ASUS CHALLENGE. Echipa NEXTLAB.TECH susține cu bucurie liceele bucureștene în procesul lor de creștere a calității și relevanței actului educațional.”

Prof. univ. dr. Răzvan Bologa, Facultatea de Cibernetică a ASE București, fondator NEXTLAB.TECH – partener ASUS Challenge
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: