Companii CSR Stiri

Lime lansează abonamentul săptămânal LimePass

15 ian. 2020 2 min

Lime lansează abonamentul săptămânal LimePass

Reading Time: 2 minute

Încă de la lansarea Lime în mai 2019, în Capitală a fost remarcat un interes aparte pentru utilizarea trotinetelor electrice, cu sute de mii de utilizatori înregistrați. Astfel, compania vine în întâmpinarea celor care aleg să se deplaseze zilnic cu trotinetele electrice, introducând un nou serviciu de abonamente, LimePass, activ din data de 15 ianuarie.

Bucureştiul, alături de Moscova şi Istanbul, este unul dintre oraşele europene cu cel mai intens trafic rutier, potrivit Indicelui de Trafic TomTom. În general, locuitorii Capitalei petrec zilnic aproape 30 de minute blocaţi în trafic.

Majoritatea utilizatorilor de trotinete electrice sunt rezidenți iar 4 din 10 dintre călătoriile săptămânale pe care le efectuează cu Lime au loc în perioada orelor de vârf, potrivit statisticilor regionale Lime.

Prețul unui abonament săptămânal LimePass este de 18 lei, acesta fiind primul abonament de acest fel care se lansează în industria micromobilităţii. 

Cum funcționează LimePass?

Abonamentul de o săptămână Lime pune la dispoziție un număr nelimitat de deblocări de trotinete timp de şapte zile consecutive. După achitarea taxei în aplicație, utilizatorii pot debloca trotinete gratuit în următoarele şapte zile.

Lime Pass 2

În funcţie de cât de des se deplasează utilizatorul cu trotinete Lime, abonamentul se plăteşte de la sine în doar 2 – 3 zile. De exemplu, un utilizator care a deblocat o trotinetă de două ori pe zi, timp de o săptămână, ajunge să obțină o reducere de aproximativ 60% din costul deblocărilor.

Pentru a se înregistra ca beneficiari ai serviciului de abonamente LimePass, utilizatorii Lime trebuie: să deschidă aplicaţia Lime; să atingă pictograma din meniu din colţul de stânga sus; să atingă pictograma LimePass şi să urmeze instrucţiunile.

Lansat în decembrie 2019 în SUA, Australia și Noua Zeelandă, LimePass este disponibil în România, precum şi în alte ţări din Europa de Est, serviciul de abonamente simplificând naveta celor care utilizează trotinetele electrice în fiecare zi, într-un oraș cu trafic aglomerat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: