Stiri

Lumea satului de altădată, readusă la viață de festivalul Suflet de România, pe 26 și 27 aprilie

22 apr. 2025 < 1 min

Lumea satului de altădată, readusă la viață de festivalul Suflet de România, pe 26 și 27 aprilie

Reading Time: < 1 minut

La finalul acestei săptămâni, Festivalul Suflet de România, inițiat de Profi, aduce la un loc mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, un cinematograf în aer liber cu filme românești, dansuri populare, concerte Irina Rimes și Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, Emeric Imre Trio, Tribut Maria Tănase (Mariano Castro & Alexandra Fits) dar și o discuție pentru suflet cu Părintele Constantin Necula, purtată de jurnalistul Cătălin Striblea.

Festivalul Suflet de Romania 2024

Startul oficial va fi dat sâmbătă, la ora 12:00, după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României, mai multe oficialități, autorități centrale și locale și reprezentanții Profi.

Toate zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Mai multe organizații neguvernamentale susținute de Profi în misiunea lor de a face bine sunt prezente în festival, oferind tuturor celor interesați  detalii și exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai  precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, retailer de top creat și crescut în România.

Intrarea la Festivalul Suflet de România este liberă pe 26 și 27 aprilie, între orele 12:00 – 19:00.

Evenimentul a ajuns în acest an la ediția a treia.

Articole pe aceeași temă: