Simona Cocoș, Zentiva: Lupta pentru medicamente accesibile
Reading Time: 3 minutePentru Zentiva, 2025 a adus lansări în arii critice și o atenție sporită la nevoile reale ale pacienților. În același timp, noile reguli europene privind apa uzată aduc îngrijorare în privința costurilor medicamentelor generice. Simona Cocoș, directorul general al Zentiva România și Moldova, avertizează că aceste măsuri contrazic obiectivul european de securitate a accesului la medicamente și e nevoie de politici care să sprijine producția locală și accesul la tratamente esențiale.
Ce produse noi ați lansat în 2025 și care sunt ariile terapeutice de interes?
În 2025, Zentiva a adus pe piața din România lansări importante în portofoliul eliberat pe bază de prescripție medicală, în două arii terapeutice critice, cardiologie și hematologie, și în portofoliul de produse CHC (consumer health). În cardiologie, au fost lansate două anticoagulante orale directe care reduc riscul de accident vascular cerebral și complicații tromboembolice. Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în România, cu peste 54% din totalul deceselor și o rată de mortalitate de 2,5 ori mai mare decât media UE. În hematologie, Zentiva a introdus terapii moderne pentru leucemie, mielom multiplu și trombocitopenie. Cancerele hematologice afectează mii de pacienți anual, iar diagnosticarea tardivă rămâne o provocare majoră. Provocările sezonului rece nu înseamnă doar frig și zile mai scurte, ci și o creștere vizibilă a numărului de infecții respiratorii, mai ales în colectivitățile de copii și în rândul vârstnicilor. În acest context, am lansat Imunoglukan P4H, supliment alimentar cu β-glucan din Pleurotus ostreatus – unul dintre cei mai studiați imunomodulatori naturali – și vitamina C.
Cum integrați sustenabilitatea în activitatea de zi cu zi a companiei?
Începând cu 2018, Zentiva a definit direcția strategică pentru sustenabilitate și țintele pe termen lung. Ca producător, acordăm prioritate reducerii emisiilor de carbon, dar lucrăm simultan la optimizarea consumului de energie și apă, la îmbunătățirea gestionării deșeurilor, la protejarea biodiversității și la proiecte cu impact social. De asemenea, recunoașterea Top Employer, pentru patru ani la rând, reflectă angajamentul nostru de a crea un mediu de lucru în care oamenii se pot dezvolta și se pot simți valorizați. Pentru a face sustenabilitatea mai accesibilă tuturor, explicăm simplu inițiativele noastre și modul în care fiecare coleg poate contribui în activitatea zilnică sau acasă. Implicarea a crescut vizibil: colegii propun soluții, participă la acțiuni de voluntariat și se alătură proiectelor comune. Derulăm anual peste 35 de inițiative de CSR în România reunite sub umbrela #WeHelpOthers, prin care reușim să oferim un sprijin real comunităților și mediului.
Cum afectează noile reguli europene privind apa urbană uzată producția de medicamente generice și ce faceți concret ca să vă adaptați?
Noile norme europene prevăzute în directiva privind tratarea apelor uzate urbane vor avea un impact major asupra producției de medicamente generice – în practică, prin adăugarea unei taxe suplimentare, acestea vor deveni mai scumpe pentru pacienți și pentru sistemul de sănătate. APMGR estimează un impact financiar de sute de milioane de euro pentru piața locală, care s-ar putea adăuga taxelor deja existente. Aceste costuri suplimentare vor afecta accesul populației la medicamente esențiale și mai accesibile ca preț. Vedem ca soluție amânarea aplicării directivei pentru a o ajusta conform realității și crearea unui cadru legislativ mai favorabil pentru industria farmaceutică, pentru a permite conformarea fără a afecta accesul la medicamente.
Cum vedeți evoluția pieței de medicamente accesibile în România și Europa?
Ar trebui să se afle sub auspicii bune, în condițiile în care Uniunea Europeană a definit trei axe de acțiune: acces echitabil, securitatea aprovizionării și sustenabilitatea. Vârful de lance îl reprezintă Critical Medicines Act, politica UE pentru definirea medicamentelor critice și pentru reducerea dependenței de importuri din Asia. Aceasta ar trebui să consolideze producția în Europa, să crească siguranța aprovizionării și diversificarea producției. E o inițiativă strategică ce necesită foarte multă coordonare, chiar între entitățile care formulează politici europene. Reamintesc aici directiva privind epurarea apelor uzate urbane, care este total necorelată cu strategia UE privind securitatea accesului la medicamente. Pe lângă această inițiativă, avem nevoia confirmată de asistență medicală pentru pacienți care trăiesc mai mult cu boli cronice. Acest lucru înseamnă mai multe generice produse. Însă provocarea constă în a finanța aceste nevoi în creștere.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 401 (15 decembrie 2025 – 15 ianuarie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


