PR MarComm Stiri

McCann PR și Avenor College – parteneriat strategic pentru promovarea proiectelor educaționale inovatoare

5 apr. 2022 2 min

McCann PR și Avenor College – parteneriat strategic pentru promovarea proiectelor educaționale inovatoare

Reading Time: 2 minute

McCann PR și Avenor College au încheiat un parteneriat strategic de comunicare, pentru promovarea celor mai noi metode de educație și exemple de best practice, sprijinind astfel sectorul învățământului din România prin consolidarea unor repere educaționale pozitive și inovatoare.

Avenor College este o școală internațională bilingvă din București, înființată în 2007, având în prezent peste 600 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani și o echipă formată din peste 150 de membri.

Școala este acreditată de Ministerul Educației din România și de British Schools Overseas și autorizată de Cambridge International Examinations să susțină examinări recunoscute la nivel internațional: Checkpoint, IGCSE și A level.

De asemenea, este membră a Common Ground Collaborative, o rețea globală inovatoare de școli internaționale de elită. Avenor College a fost înființată de Fundația Avenor, o organizație non-profit, fondată de Diana Segărceanu și Florin Segărceanu.

Diana Segărceanu, Director Executiv și co-fondator Avenor College

„Credem că prin experiența și reputația câștigate în sectorul educației putem să inspirăm și dezvoltarea altor școli. Am ales parteneriatul cu McCann PR care ne va sprijini să ducem mai departe mesajele și bunele practici Avenor. Avem o comunitate extraordinară de profesori și părinți, care sunt preocupați ca printr-o educație cu rost să schimbe lumea în bine prin ghidarea elevilor către cel mai bun viitor posibil, prin metode de învățare inovatoare, adaptate fiecărui copil în parte.

Prin activitățile de comunicare pe care le vom desfășura cu McCann PR ne propunem să aducem în discuție valorile și practicile Avenor și să inspirăm alte școli și alți profesori să aducă o schimbare pozitivă în întreg sistemul de învățământ”, spune Diana Segărceanu, Director Executiv și co-fondator Avenor College.

Parteneriatul dintre Mccann PR și Avenor se concentrează pe susținerea și dezvoltarea activităților de comunicare externă și internă ale școlii

Și asta pentru a aduce valoare adăugată învățământului românesc prin surse de informare și exemple de calitate.

Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR

“Mă bucură că doi lideri din domeniile lor de activitate semnează acest parteneriat strategic. Credem în misiunea Avenor de a-i ghida pe copii să își creeze propriul traseu de învățare și să își contureze propriul viitor și ne dorim să sprijinim comunicarea inițiativelor inovatoare ale școlii. Educația de calitate este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem oferi copiilor, iar parteneriatul cu Avenor ne onorează”, a declarat Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR.

Photo 134788703 / 3d © Pavel Petrov | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: