BizRemote by certSIGN Companii Stiri

Mega Image, program special pentru persoanele în vârstă

21 mart. 2020 2 min

Mega Image, program special pentru persoanele în vârstă

Reading Time: 2 minute

Retailerul Mega Image anunță măsuri suplimentare de prevenție și siguranță atât pentru clienți, cât și pentru echipele din magazine și din centrele logistice. Una dintre măsuri constă într-un un program special, dedicat vârstinicilor și persoanelor cu dizabilități.

Din 23 martie, magazinele Mega Image și Shop&Go vor fi deschise special pentru persoanele în vârstă și cele cu dizabilități în intervalul 07:00 – 08:00. De luni, în acest inteval va fi permis accesul în magazin doar pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani și cele cu dizabilități.   

„În această perioadă dificilă prin care trecem, noi, ca retailer, avem un rol crucial și o mare responsabilitate prin urmare, ne-am mobilizat și depunem toate eforturile pentru a rămâne în continuare un loc sigur pentru cumpărături, atât în magazine, cât și în mediul online. În continuare, siguranța e cea mai importantă și acționăm conform unui plan de măsuri pe care le-am pus deja în aplicare. Pentru a reuși să trecem cu bine de această perioadă, e nevoie ca împreună cu clienții, partenerii și întreaga comunitate să depunem un efort comun și să dăm dovadă de implicare și înțelegere. E important să respectăm regulile de siguranță și recomandările din partea autorităților, să consumăm responsabil și echilibrat”, afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.

Alături de măsurile de prevenție implementate deja în magazine, în centrele logistice și la sediul central, Mega Image a implementat recent măsuri suplimentare:

Modificarea programului magazinelor: toate magazinele Mega Image, inclusiv cele non-stop și Shop&Go, vor avea program limitat în această perioadă si vor funcționa în intervalul orar 08:00 – 22:00 pentru optimizarea activităților de igienizare, dezinfecție și aprovizionare.

Modificări la raioanele de autorservire: pentru a evita cât mai mult contactul cu alimentele vrac, măslinele se vând doar în caserole preambalate și precântărite, fiecare produs de panificație sau patiserie este preambalat individual în pungă de hârtie, iar vitrinele cu autoservire (fruit bar, salad bar cele, cele cu mâncare gata pregătită) sunt temporar închise.

Limitarea accesului în magazine, în perioadele în care sunt aglomerate, la un număr redus de persoane.

Panouri transparente montate în toate magazinele la casele de marcat, care vor fi un scut de protecție împotriva COVID-19 între clienți și casieri.

Marcaje pe podea, în zona caselor de marcat pentru indicarea distanței de cel puțin 1 metru între clienți.

Cumpărături mai sigure în online: pentru a evita contactul prelungit la predarea produselor, livrările din supermarketul online propriu sunt limitate la plata online cu cardul. Plata ramburs, cu cash, a fost eliminată temporar în această perioadă.

Livrare comenzi online fără contact direct cu curierul pentru cazurile de autoizolare la domiciliu: pentru situtațiile în care clienții sunt în autoziolare la domiciliu, curierul trebuie anunțat anterior și va lăsa coletele la ușă, evitând astfel contactul direct.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: