Business BizRemote by certSIGN Tech

Mihai Mardale, Enel X România, la Zilele Biz 2021: Este momentul mobilității electrice și suntem aici pentru a face acest lucru posibil

9 nov. 2021 4 min

Mihai Mardale, Enel X România, la Zilele Biz 2021: Este momentul mobilității electrice și suntem aici pentru a face acest lucru posibil

Reading Time: 4 minute

Înmatriculările de mașini electrice s-au dublat în primele zece luni din 2021. În orașe precum Alba Iulia, Cluj-Napoca sau Turda circulă deja autobuze electrice. Este momentul ca și infrastructura necesară mobilității electrice să țină pasul cu această evoluție, a spus Mihai Mardale, Head of e-Mobility Enel X România, la Ziua de Inovație, din cadrul ediției aniversare Zilele Biz 20 de ani.

Enel X dezvoltă o rețea publică de stații de încărcare, accesibilă tuturor posesorilor de vehicule electrice. Însă partea de încărcare publică reprezintă doar 20% din totalul încărcărilor și există o nevoie tot mai mare de încărcare acasă sau la birou.

„Pentru a răspunde la aceste cereri, avem soluții dezvoltate pentru toate aceste zone – clienții rezidenți sau companii cu flote de mașini. Nu e vorba doar despre stațiile propriu-zise, ci de o întreagă platformă care stă în spate și care face ca utilizatorul final să aibă o interacțiune cât mai facilă. Vorbim despre aplicația mobilă JuicePass, prin care utilizatorii pot vedea în timp real statusul stațiilor de încărcare, pot să folosească opțiunea de rezervare, pot inclusiv să-și gestioneze stația de încărcare de acasă. Este un singur punct de contact digital pentru utilizatorii de mașini electrice și ai stațiilor de încărcare.”

Mihai Mardale, Head of e-Mobility Enel X România

În acest moment, rețeaua publică de stații de încărcare dezvoltată de Enel X numără aproape 200 de puncte de încărcare în toată țara, fiind prezentă în 20 de orașe. Acum, compania vrea să extindă rețeaua și pe drumurile de legătură dintre acestea, fiind deschisă și să adapteze și să accelereze acest plan în comunități unde vede o deschidere către mobilitatea electrică.

Așa a apărut un parteneriat cu Farul Constanța, club de fotbal care și-a propus ca până în 2030 să atingă neutralitatea climatică. Enel X susține inițiativa prin instalarea de stații de încărcare pentru mașini electrice la baza sportivă de la Ovidiu.

Soluții Enel X pentru flote și utilizatorii individuali

Însă mobilitatea electrică nu se poate realiza fără un efort comun și o viziune comună, care să implice toți actorii acestui sistem – de la producere, transport și distribuție la furnizare. Nu este suficient ca un singur actor să-și propună să instaleze o rețea de stații de încărcare dacă întreg ecosistemul nu este pregătit, a arătat Mihai Mardale la Zilele Biz.

Pe lângă stațiile publice de încărcare, Enel X oferă soluții pentru a putea încărca vehiculele electrice acasă sau la birou. „În zona aceasta de stații private avem pachete pentru ca și companiile să poată susțină angajații să-și instaleze stații de încărcare acasă. Companiile pot vedea printr-un software specializat în timp real statusul sesiunilor de ăncărcare și la final de lună se poate face rambursarea costurilor cu energia către angajat. Angajatul are siguranța că are mașina încărcată când pleacă de acasă, iar compania face o economie pe partea de instalare la sediu a acestor stații”, a mai spus reprezentantul Enel X.

Acesta a adăugat faptul că utilizatorul va face mereu comparația cu benzinăriile. Cine are o mașină cu motor cu combustie internă nu-și face astăzi prea multe probleme legat de prezența unei benzinării în drum spre casă, spre mare sau spre munte – are suficiente. Când vine vorba despre stațiile de încărcare electrice, este o nevoie mult mai mare de a ști exact unde, cum și când ai o stație de încărcare disponibilă.

Aplicația JuicePass le permite clienților să vadă în timp real statusul stației de încărcare, nu doar unde este aceasta. Pot rezerva stația de încărcare, ca să fie siguri că va fi disponibilă când ajung la ea. Pot, evident, să-și aleagă tipul de plan tarifar – pay per use sau cu număr de kilowați incluși, de exemplu. Tot în aplicație poate fi integrată și stația de încărcare de acasă, ca să poți vedea nu doar istoricul, ci și să setezi puterea cu care vrei să încarce stația, potrivită stării rețelei în zona respectivă.

Bani europeni, progres românesc

Potrivit reprezentantului Enel X, decizia UE de a reduce emisiile de gaz de seră cu 55% până în 2030 plus propunerea de pachet Fit for 55 arată că decarbonizarea se află în centrul construirii Europei viitorului.

Enel investește foarte mult în zona de inovație pe zona de vehicle-to-grid, în care automobilul este conectat acasă și devine o baterie care poate ajuta la stabilitatea întregii rețele și poate deveni și o sursă de venit pentru proprietar.

Din punct de vedere al mobilității electrice (e-mobility), orașul viitorului nu presupune doar o rețea de stații de încărcare, ci și autobuze electrice, sisteme de car sharing, ride-sharing care folosesc mașini electrice. Este vorba despre o întreagă infrastructură care să susțină mobilitatea sustenabilă atât din punct de vedere al costurilor, cât și din perspectiva impactului asupra mediului.

Viziunea Enel X este aceea a unui transport sustenabil, bazat pe vehicule electrice și pe infrastructura de încărcare, cu o pondere mai mare a transportului public, pentru a reduce și mai mult emisiile de carbon.

Partenerii Zilei de Inovație sunt: First Bank, Enel, Philip Morris International, Samsung, Orange, Carrefour, Endava, Siviero Maria, Nespresso, Foodpanda

Despre Zilele Biz

Zilele Biz prezintă într-un maraton LIVE de 5 zile, transmis pe pagina de Facebook și canalul de YouTube ale revistei Biz, schimbul de idei, analizele, soluțiile și previziunile care trasează tendințele din mediul de business românesc.

De 20 de ani, Zilele Biz este martorul tuturor transformărilor și evenimentelor economice și de business din România. Din 2002 și până azi, la Zilele Biz s-au format generații de profesioniști în antreprenoriat, management, comunicare și marketing.

Ediția 20 a festivalului Zilele Biz este și anul acesta LIVE, într-o transmisiune gratuită pe rețelele de socializare Biz.
Pentru Live Streaming pe facebook accesează linkul: https://www.facebook.com/events/600140481394891

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: