Data Revolt își extinde rolul de la marketing digital la infrastructură de decizie pentru business
Reading Time: 3 minuteData Revolt, companie activă de opt ani în industria de marketing digital data-driven, își schimbă modelul de business folosind AI ca unealtă care augmentează activitatea.
„Primii opt ani au făcut marketingul măsurabil. Următorul capitol îl transformă într-un sistem de decizie pentru business.”
Cosmin Nastasă, cofondator Data Revolt
Fondată în 2018 de Cosmin Nastasă și Bogdan Zaharia, Data Revolt și-a început activitatea cu o echipă de 10 specialiști și cu ambiția de a reduce diferența dintre promisiunile agențiilor de marketing și rezultatele de business. Opt ani mai târziu, Data Revolt are 70 de experți, dintre care 70% la nivel senior, lucrează cu peste 100 de parteneri globali din 24 de țări și administrează aproape 25 de milioane de euro anual în bugete media pentru clienți. În 2025, compania a depășit pragul de 6 milioane de euro cifră de afaceri, menținându-și ritmul de creștere de la an la an.
Expertiza agenției are și confirmări externe: certificări oficiale care o plasează în top 1% la nivel mondial pentru Analytics și GTM, o echipă 100% certificată GA4 și statut de Google Premier Partner în top 3% în România. Portofoliul de recunoașteri include patru trofee IAB MIXX, patru distincții Google Search Excellence și cinci Google Search Awards.
Cum schimbă AI marketingul digital
Data Revolt Agency subliniază că dezvoltarea AI a schimbat modul în care munca e realizată, făcând execuția mai rapidă și procesarea informației mult mai accesibilă. Platformele au devenit mai închise, datele first-party sunt acum esențiale, iar granița dintre brand și performance s-a estompat. În acest context, marketingul digital se mută din zona de tactici către infrastructură decizională.
Complexitatea s-a mutat dinspre operarea instrumentelor spre construcția sistemului potrivit pentru fiecare caz de business, calitatea datelor și capacitatea de a transforma semnalele în decizii.
Acesta este punctul din care începe următoarea etapă Data Revolt. Agenția își extinde rolul de la executarea și optimizarea marketingului digital la proiectarea infrastructurii care conectează datele, tehnologia AI și expertiza umană.
Model nou pentru un context nou: o agenție de marketing digital augmentată de AI
Data Revolt își construiește noul model pe trei direcții:
- Orchestrarea tehnologică stabilește ce date intră în sistem, ce procese pot fi automatizate, unde este necesară validarea și cine păstrează dreptul de decizie.
- Analiza predictivă folosește datele pentru a detecta anomalii, a estima rezultate și a simula scenarii înainte ca efectele să fie resimțite în vânzări, marjă sau stoc.
- Consultanța strategică de business transformă aceste semnale în priorități de buget, produs, ofertă și creștere, în limitele operaționale ale fiecărei companii.
Modelul se sprijină pe echipe hibride, în care specialiștii folosesc agenți AI și instrumente proprii pentru execuție, monitorizare și analiză, iar timpul câștigat este realocat spre diagnostic și decizie:
- Engineers & Data Architects construiesc infrastructura de first-party data, server-side tracking, integrările CRM și modelele custom de atribuire. Ei răspund de calitatea semnalelor primite de către platforme și de agenții AI.
- Creative Strategists & Prompt Engineers dezvoltă concepte creative ca sisteme de testare, generează și evaluează sute de variante de Hook, Body și CTA în jurul unei strategii unitare.
- Business Growth Consultants traduc datele de marketing în recomandări privind costul de achiziție a clienților (CAC), valoarea acestora pe durata relației (LTV), marjă, stoc, ofertă și ritmul de creștere al companiei.
„Tehnologia accelerează munca și datele oferă context, dar oamenii rămân responsabili pentru decizie. Trecând de la intuiție la o infrastructură decizională, ne ajutăm partenerii să acționeze strategic pentru următorul nivel de dezvoltare.”
Bogdan Zaharia, cofondator Data Revolt
Ce înseamnă noul model pentru companii
Pentru companii, agenția proiectează ecosisteme adaptate fiecărei organizații. Agenți AI orchestrați și personalizați preiau procesele consumatoare de timp. Sistemele de date monitorizează, validează și interpretează volume mari de informație. Instrumentele de decizie scurtează distanța dintre semnal și alegerea omului.
Noua etapă se bazează pe proiecte în derulare, precum produse dezvoltate intern, sisteme de business intelligence și analiză predictivă, parteneriate cu alte companii furnizoare de soluții inteligente pentru vizibilitatea brandurilor în platformele generative (AI search) și divizia ALT Social, care tratează social media ca infrastructură măsurabilă de business și o conectează cu Performance, SEO și Data Analytics.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


