Business Stiri

Mitiska REIM vinde cu 219 mil. euro cele 25 de parcuri de retail deținute în România

7 dec. 2023 2 min

Mitiska REIM vinde cu 219 mil. euro cele 25 de parcuri de retail deținute în România

Reading Time: 2 minute

Mitiska REIM, investitor de pe piața imobiliară europeană, a anunțat că a finalizat vânzarea celor 25 de parcuri de retail deținute în România, către LCP Group, pentru suma de 219 milioane de euro.

Această este una dintre cele mai importante tranzacții imobiliare de pe piața din România, și a condus la depășirea valorii duble a investiției originale, pe o durată medie a deținerilor de 5 ani, pentru investitorii fondurilor FRI și FRI 2, care au fost proprietarii activelor.

Cu o suprafață închiriabilă totală brută (GLA) de 132.000 mp, portofoliul format din cele 25 de parcuri de retail a fost dezvoltat, construit și administrat de Mitiska REIM în parteneriat cu Square 7 Properties, partenerul său din România din ultimii 10 ani.

“Suntem încântați că am finalizat această tranzacție cu LCP, parte a grupului M Core, și că am asigurat asemenea profituri semnificative pentru investitorii fondurilor. Pe durata procesului de vânzare, am remarcat interesul ridicat din partea mai multor potențiali cumpărători, fapt care confirmă potențialul de profitabilitate mare pentru active care constau în parcuri de retail de înaltă calitate în Europa.”

Axel Despriet, Managing Partner Mitiska REIM

Toate parcurile de retail din portofoliu conțin o ancoră din domeniul alimentației – fie un supermarket Kaufland, fie un supermarket Lidl, fie o combinație a celor două, alți chiriași ai centrelor comerciale fiind reprezentanții unor mărci internaționale precum Deichmann, DM, Pepco, Jysk, KFC, Kik și Takko. Întregul portofoliu are certificarea BREEAM “Very Good” pentru Performanța Activelor.

Kepler Corporate Finance, Belfius și CBRE au asistat Mitiska REIM în calitate de consultanți financiari și Peli Partners a fost consultantul legal cu privire la această tranzacție.

“Strategia noastră de investiții este de a achiziționa, dezvolta, administra și apoi vinde, atunci când un portofoliu a atins potențialul urmărit. Calitatea acestor active, combinată cu reziliența sectorului parcurilor de retail în general, a condus la obținerea acestor rezultate semnificative, în ciuda contextului economic extins.”

Sylvie Geuten-Carpentier, Managing Partner Mitiska REIM

Parcurile de retail sunt situate în mai multe orașe din Romania: București (2), Bistrița, Baia Mare, Pașcani, Slobozia, Ploiesti, Mediaș, Reșița, Buzău, Arad, Odorhei, Sighet, Câmpina, Caransebeș, Medgidia, Iași, Târgu Mureș, Tulcea, Slatina, Mioveni, Bacău, Drobeta-Turnu Severin, Brăila și Giurgiu.

“Prin colaborarea cu Mitiska REIM, am reușit să creăm unul dintre cele mai extinse portofolii imobiliare din România și să devenim lideri pe piață în sectorul parcurilor de retail. Această tranzacție reprezintă apogeul plin de succes al eforturilor noastre și al unui parteneriat de lungă durată, care combină experiența noastră pe plan local și în administrarea efectivă a activelor, cu contribuția adusă de Mitiska REIM în ceea ce privește relațiile cu comercianții internaționali, accesul la fonduri si experiența in transferul de active.”

Clemens Petschnikar, CEO Square 7 Properties

Fondul FRI a fost lansat în 2012, având o durată inițială de 8 ani, care a fost prelungită până în 2026. Fondul FRI 2 a fost lansat în 2016, având o durată inițială de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire.

Mitiska REIM are sediul în Belgia, fiind principalul investitor din Europa specializat în investiții imobiliare care cuprind parcuri de retail, proiecte industriale ușoare de tip multi-let, spații individuale de depozitare și proiecte urbane de logistică. În ultimii 10 ani, Mitiska REIM a organizat patru fonduri și a construit un portofoliu de 94 de proprietăți, reprezentând circa 1.200.000 mp de suprafață brută închiriabilă în Belgia, Țările de Jos, Franța, Germania, Spania, Portugalia, România, Polonia, Cehia și Slovacia.

Array

Articole pe aceeași temă: