Companii MarComm Stiri

MOCAPP vrea să ajungă la 2000 de influenceri în 2021

2 feb. 2021 2 min

MOCAPP vrea să ajungă la 2000 de influenceri în 2021

Reading Time: 2 minute

MOCAPP, startup tech care automatizează procese din campaniile de marketing cu influenceri, își propune să accelereze colaborarea cu influenceri din regiune în 2021, astfel încât să ajungă la un număr de 2000 de creatori de conținut, după ce numărul acestora a depășit 700 în primul an de funcționare a platformei. Tot pentru anul în curs, startup-ul are ca obiectiv să intre pe piețele externe și să deruleze campanii pentru primii clienți din regiune, principalele țări vizate fiind Polonia, Bulgaria și Cehia.

Demersul MOCAPP vine ca urmare a intenției de regionalizare a acestui startup, care își propune să devină unul dintre jucatorii principali din Europa de Sud-Est și să dețină, până în 2025, o cota de piață relevantă în regiune, de minimum 5%.

„Deși MOCAPP s-a lansat doar cu 3 luni înainte ca pandemia să marcheze toate piețele și verticalele economiei, platforma a generat în 2020 primele sale venituri și a atras, prin SeedBlink, o finanțare care ne permite să facem primele demersuri pentru a duce brandul către alte piețe. Suntem deja în discutii avansate cu hub-uri ale creatorilor de conținut din mai multe țări și cu clienți externi, dornici să deruleze campanii în România și în regiune. Principalele noastre puncte forte sunt faptul că deținem cea mai mare bază de date cu influenceri locali cu audiențe auditate și un grad crescut de automatizare în relație cu aceștia”, spune Florin Grozea, fondator și CEO MOCAPP.

În ceea ce privește piața din România, MOCAPP își propune să deruleze prin intermediul platformei volume de 400.000 euro și să faciliteze minimum 1.000 de contracte între branduri și influenceri în 2021.

Un prim pas îl reprezintă parteneriatul încheiat cu MoLoSo, una dintre principalele agenții de performance marketing din România, care operează printre cele mai mari volume de business din această piață și care va folosi platforma MOCAPP pentru a le oferi clienților din portofoliu acces simplificat la creatorii de conținut.

„În cei 7 ani de activitate, Moloso Limitless a colaborat cu peste 400 de business-uri online. Obiectivul nostru, în fiecare colaborare, este să creăm campanii de Google Ads, Facebook Ads și SEO profitabile pentru fiecare tipologie de business. Întotdeauna am fost early adopters ai tehnologiei și deschiși la noi oportunități care să aducă plus valoare clienților noștri, iar zona de Influencer Marketing este în trend și de interes pentru clienții Moloso, ca serviciu complementar față de ceea ce le livrăm deja”, spune Daniel Slavenie, cofondator MoLoSo.

Pentru a oferi brandurilor un grad de transparență ridicat asupra performanțelor oferite de influencerii din platformă, MOCAPP pregătește, pentru 2021, o nouă cercetare de piață privind costurile campaniilor cu creatorii de conținut din România și Bulgaria.

„Bulgaria este prima noastră țintă și ne dorim să putem oferi clientilor interesați de promovare în această țară o imagine de ansamblu asupra onorariilor pe care le practică influencerii de aici, astfel încât să poata valorifica oportunitățile planificându-și bugetele potrivite”, spune Florin Grozea.

MOCAPP este o platformă de publicitate prin influenceri care deține propria tehnologie și cea mai mare bază de date de influenceri din România și Republica Moldova. Aplicația s-a lansat public în noiembrie 2019. În ultimele 12 luni, peste 1000 de profesioniști au testat platforma și s-au derulat peste 300 de colaborări.

Platforma poate fi utilizată de către orice brand, companie locală sau multinațională, care vrea să își aducă produsele aproape de consumatori cu ajutorul influencerilor. MOCAPP le oferă clienților partea de research, automatizare a contractelor și a plăților, iar din 2020 asigură și audiențe auditate ale influencerilor, prin parteneriatul cu HypeAuditor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: