Stiri

Navele cu animale blocate în Canalul Suez au ajuns la destinație

07/04/2021 2 min read

Navele cu animale blocate în Canalul Suez au ajuns la destinație

Reading Time: 2 minute

Cele 11 nave cu animale din România, destinate exportului, au ajuns la destinaţie, iar potrivit informaţiilor primite de la comandanţii a şapte nave mortalitatea înregistrată în rândul animalelor a fost în medie de 0,22%, informează marţi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Conform unui comunicat al ANSVSA, trei nave care au plecat în perioada 16 – 18.03.2021, din portul Constanţa, având la bord un efectiv total de 24.310 ovine şi 371 de bovine, au ajuns în porturile de destinaţie: Aqaba, Iordania (două nave), şi Jeddah, Arabia Saudită (o navă), în intervalul 30 – 31 martie.

Navele au plecat din portul Constanța

Trei nave care au plecat pe data de 19.03.2021, din portul Constanţa, având la bord un efectiv total de 26.627 de ovine şi 472 de bovine, au ajuns în porturile de destinaţie: Aqaba, Iordania (o navă), şi Jeddah, Arabia Saudită (două nave), în intervalul 31 martie – 4 aprilie.

De asemenea, cinci nave care au plecat în perioada 23 – 24.03.2021, din portul Constanţa, având la bord un efectiv total de 54.790 de ovine şi 770 de bovine, au ajuns în porturile de destinaţie: Aqaba, Iordania (o navă), şi Jeddah, Arabia Saudită (patru nave), în intervalul 2 – 5 aprilie.

„Pentru a monitoriza situaţia animalelor aflate la bordul navelor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a colaborat cu operatorii economici şi organizatorii transporturilor celor 11 nave, Comisia Europeană şi autorităţile competente ale ţărilor din vecinătate, respectiv: Egipt, Liban, Libia, Siria, Iordania, Israel, Turcia şi Cipru”, se spune în comunicat.

Au trecut mai bine de 365 de zile de când ne susținem și încurajăm reciproc. A fost un an dificil, dar e important să privim cu optimism către viitor. Am reușit să facem asta și o vom face poate și mai bine în continuare. Tocmai din acest motiv am lansat, în parteneriat cu McDonald’s România, Buletinul de Vești Bune. Acest articol face parte din inițiativă și îl primești și în inbox prin Biz Good News.

Din luna mai, echipa Biz va transmite două newslettere pe săptămână: cele mai importante cifre din business în „Show Me the Money” și știrile pozitive în Biz Good News. Te poți abona la cele două newslettere, completând acest formular online.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă