Stiri

Donații prin Revolut pentru cei afectați de incendiile din Australia

17 ian. 2020 3 min

Donații prin Revolut pentru cei afectați de incendiile din Australia

Reading Time: 3 minute

Revolut anunță că se aliază cu Crucea Roșie și WWF într-un apel de urgență pentru oferirea de sprijin milioanelor de oameni și animale care suferă în urma incendiilor de vegetație din Australia.

Utilizatorii Revolut pot acum să doneze către Crucea Roșie și WWF prin intermediul funcționalității Donații din cadrul aplicației. Aceasta le permite utilizatorilor să rotunjească tranzacțiile efectuate cu cardul și să direcționeze mărunțișul rămas către organizații caritabile. Utilizatorii pot de asemenea să stabilească plăți recurente sau să efectueze o singură donație.

Toate donațiile efectuate către Crucea Roșie vor ajunge direct la  Australian Red Cross Disaster Relief and Recovery Fund (Fondul Australian Crucea Roșie de Reducere a Dezastrelor și Recuperare), care contribuie la aprovizionarea cu apă și alimente, sprijin psihosocial, servicii de înregistrare, verificări ale stării de bine în teren, telefoane prin satelit și multe altele.

Donațiile efectuate către WWF vor fi direcționate spre eforturile de gestionare a incendiilor de vegetație și a impactului pe care acestea îl au asupra vieții sălbatice și comunităților. După stingerea incendiilor, fondurile vor fi utilizate pentru refacerea habitatului urșilor koala și al altor specii sălbatice, prin plantarea primilor 10.000 de copaci necesari pentru acest lucru. Această inițiativă va contribui totodată la a pune presiune asupra guvernelor să înăsprească legislația privind prevenirea distrugerii pădurilor înainte de a fi prea târziu.

Australia se confruntă cu unul dintre cele mai catastrofale sezoane de incendii de vegetație din toate timpurile. Cu toate că în cea mai mare parte atenția s-a îndreptat până acum către New South Wales, cea mai afectată zonă, fiecare stat și teritoriu are de suferit. Mai mult de 1.200 de locuințe au fost distruse, peste 10 milioane de hectare de teren au ars și se estimează că mai mult de 1.25 miliarde de animale au murit direct sau indirect din cauza incendiilor.

Incendiile sunt devastatoare, iar criza este în deplină desfășurare. Zeci de mii de locuințe din statele New South Wales și Victoria nu au în momentul de față curent electric și mii de persoane au fost evacuate din orașele de coastă în ultimele câteva săptămâni.

Banii donați prin intermediul Revolut vor fi direcționați în proporție de 100% către organizațiile caritabile alese, fintech-ul nepercepând niciun comision pentru aceste donații. Nu există o limită minimă a sumelor donate, iar funcționalitatea poate fi activată și dezactivată oricând de către utilizatori.

„Sprijinul tuturor colegilor din echipa Revolut în aceste vremuri grele pentru Australia a fost foarte apreciat și sunt convins că oportunitatea de a dona și de a-i sprijini pe cei afectați de aceste incendii catastrofale va fi apreciată de către comunitatea noastră globală de utilizatori generoși”, a declarat Tom Hambrett, Global Head of Legal Revolut.

„Dimensiunea și scara acestor incendii este fără precedent în multe părți ale Australiei. Dar la fel este și valul incredibil de sprijin pe care l-am primit din partea oamenilor și business-urilor din țară și din străinătate. Cu ajutorul fondurilor pe care le strângem, personalul și voluntarii noștri pot continua să ofere sprijin și să ajute persoanele afectate să ia o gură de aer, să facă inventarul pierderilor suferite și să se repună pe picioare încet, dar sigur. Vom oferi totodată fonduri de urgență oamenilor afectați, pentru a-i ajuta să își asigure cheltuielile de bază, pe măsură ce încep să reconstruiască. Mulțumim Revolut și utilizatorilor săi pentru această inițiativă incredibilă, prin care arată atâta generozitate echipelor noastre de urgență și persoanelor care au nevoie de ajutor”, a declarat Belinda Dimovski, Head of Engagement and Support Crucea Roșie Australiană.

„Australia arde, iar dimensiunea acestei crize a fost descrisă ca fiind fără precedent. S-au înregistrat pierderi de vieți omenești și de locuințe, iar viața sălbatică suferă la rândul său. Se estimează că peste un miliard de mamifere, păsări și reptile au fost afectate, printre care și 30% din populația de urși koala din zonă. Odată ce incendiile vor fi stinse, va trebui să muncim la refacerea a ceea ce s-a pierdut.

În timp ce schimbările climatice nu produc incendii de vegetație, ele favorizează apariția acestora și le înrăutățesc. Valurile mari de căldură și perioadele de secetă extremă din ultimul an au alimentat flăcările și au dus la această stare de urgență. Trebuie să contribuim cu toții la protejarea lumii în care trăim de dezastre climatice. Dacă nu luăm inițiativă, evenimentele extreme vor deveni obișnuite și vor avea consecințe mortale pentru oameni și natură”, a declarat Paul De Ornellas, Chief Wildlife Adviser WWF.

Foto: © Jon Helgason | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: