Companii Stiri

Nestlé România se alătură programului educațional „Traista cu sănătate”

29 mai 2020 2 min

Nestlé România se alătură programului educațional „Traista cu sănătate”

Reading Time: 2 minute

Nestlé România își intensifică eforturile în lupta împotriva obezității infantile și devine partener al programului educațional „Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”, dedicat promovării unui stil de viață sănătos pentru copiii din România.

Programul „Traista cu sănătate”, lansat în 2012 la inițiativa Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu, este recunoscut la nivel internațional de cea mai mare organizație de luptă împotriva obezității pediatrice, EPODE International Network (EIN), alături de programe din peste 25 de țări.

Programul, dezvoltat împreună cu experți în nutriție, activitate fizică, psihologie, știintele educatiei și medicină, combină un fundament științific solid cu povești inspirate din tradițiile locale, menite să atragă curiozitatea și pofta de joacă a celor mici.

În cei 8 ani de desfășurare, Programul „Traista cu sănătate” a pus la dispoziția copiilor, profesorilor și părinților materiale educaționale originale, ateliere de instruire și măsurători pentru evaluarea stării de nutriție, menite să ofere celor mici baza necesară formării unor comportamente alimentare sănătoase. Totodată, proiectul s-a concretizat prin introducerea unei discipline opționale pentru formarea unui stil de viață sănătos în școlile din Iași.

„Obezitatea infantilă reprezintă una dintre cele mai grave provocări ale sănătății publice din secolul XXI, care, însă, poate fi prevenită încă de la cele mai fragede vârste. Rezultatele programului sunt încurajatoare. În rândul copiilor participanți în Programul „Traista cu sănătate”, procentul de copii supraponderali a început să scadă”, a spus Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu, fondatorul Programului „Traista cu sănătate”.

Cu sprijinul Nestlé, suportul educațional „Traista cu sănătate” cu un concept grafic unic, bazat pe tradițiile și poveștile românești,  disponibil deja în școlile din Iași, a devenit accesibil și în format digital, pentru învățătorii și părinții din întreaga țară, pe www.traditii-sanatoase.ro si pe  https://www.nestle.ro/nutritie/traistacusanatate.

„Prin inițiativa noastră globală Nestlé for Healthier Kids ne dorim, până în 2030, să venim în ajutorul a peste 50 de milioane de copii pentru ca ei să trăiască mai sănătos. Suntem mândri să susținem Programul „Traista cu sănătate”, un proiect local cu rezultate excepționale, care completează ambițiile noastre globale”, a afirmat Nicoleta Tupiță, Nutrition, Health and Wellness Manager, în cadrul Nestlé România.

Raportul Programului „Traista cu sănătate” în perioada noiembrie 2019 – februarie  2020

  • 100 de învățători din ciclurile preșcolar și primar au participat la cursuri organizate de Casa Corpului Didactic Iași, în scopul aplicării în practică a pachetului educațional „Traista cu sănătate”. 
  • 2.500 de copii din clasele primare au făcut parte din programul de evaluare nutrițională, ce urmarește măsurarea greutății, înălțimii și circumferinței abdominale si completarea si analizarea chestionarelor privind consumul de apă.
  • Peste 10.000 de copii au participat la campania educațională „Traista cu Sănătate – Apa, hidratarea și greutatea sănătoasă”.
  • 150 de medici, profesori și părinți au participat la conferința anuală „Prevenția obezității la vârsta copilăriei” organizată la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.
  • Evaluarea nutrițională realizată în perioada 2013-2019, în cadrul Programului „Traista cu sănătate”, a evidențiat efectele pozitive ale intervențiilor de prevenție a obezității.

În 2017, Nestlé și-a intensificat eforturile pentru atingerea obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a misiunii de a îmbunătății calitatea vieții și a contribui la un viitor mai sănătos. Printre acestea se numără consolidarea inițiaivei “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea programului “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: