Stiri Lifestyle

Nordis Group deschide sezonul estival cu un eveniment Open House la Nordis Mamaia

28 apr. 2022 4 min

Nordis Group deschide sezonul estival cu un eveniment Open House la Nordis Mamaia

Reading Time: 4 minute

Nordis Group, dezvoltator imobiliar de ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, deschide sezonul estival în weekendul 29 aprilie – 1 mai cu un eveniment special de tip Open House la ansamblul Nordis Mamaia 5*****.  

Formatul de eveniment „open house”, binecunoscut pe piața imobiliară internațională, oferă vizitatorilor oportunitatea de a descoperi în detaliu cel mai ambițios și rafinat ansamblu de pe litoral și permite clienților să vadă cum se concretizează investiția lor. Porțile hotelului vor fi deschise atât celor interesați de investiții imobiliare, cât și publicului larg și presei.

”Ne dorim să arătăm publicului larg cum se concretizează Nordis Mamaia 5*****, ansamblul exclusivist de excepție pe litoralul românesc, înainte de livrarea către proprietari începând din această vară. Unitățile hoteliere din Nordis Mamaia au fost achiziționate în proporție de peste 90%, semn că investitorii au apreciat modelul unic de business pe care îl propunem – cumpărarea unei camere de hotel care aduce randament garantat de 7% pe an și venit pasiv pe 30 de ani.

Nordis Mamaia3

Totodată, atenţia deosebită la detalii, arhitectură, designul interior şi, mai ales, materialele de calitate pe care le folosim fac diferența. Suntem bucuroși că eforturile noastre de a livra doar produse imobiliare de excepție se traduc prin proiecte de succes pe care românii le apreciază datorită standardului înalt pe care îl setează”, a declarat Emanuel Poştoacă, fondator Nordis Group.

Pe parcursul a trei zile de atmosferă efervescentă într-un decor spectaculos, Nordis va facilita vizionări și întâlniri individuale ghidate de către consultanții de vânzări, precum și tururi organizate ale proiectului.

Se va putea observa stadiul actual al lucrărilor și vor putea fi vizionate camere de hotel amenajate, așa cum vor arăta acestea la finalizarea proiectului, precum și zona de lobby, cafenele și galeria comercială.

Nordis Mamaia0

În plus, investitorii prezenți la evenimentul Open House Nordis Mamaia, care aleg să facă orice fel de achiziție în proiectele Nordis, în weekendul 29 aprilie – 1 mai, beneficiază de CEC-ul de investiție prin care au parte instant de un discount proporțional cu valoarea investiției.

Cei interesați pot alege între a achiziționa un studio sau un apartament în corpurile hoteliere ale ansamblurilor Nordis. Prețurile (fără TVA) pornesc de la €89.200 pentru un studio și de la €138.900 pentru un apartament cu două camere.

În corpurile rezidențiale de la Nordis Mamaia, clienții pot cumpăra un studio cu prețuri pornind de la €71.390, iar un apartament cu două camere cu prețuri de la €119.000.

Această metodă de investiție este considerată a fi sigură și profitabilă pe termen lung, motiv pentru care în Nordis Mamaia au fost achiziționate peste 90% din unitățile hoteliere.

Un alt avantaj pentru cumpărători este vacanța de 7 zile pe an pe care ei o pot petrece la hotelurile Nordis.

Nordis Mamaia2

În prezent, unitățile din clădirile hoteliere 1 și 2 ale ansamblului Nordis Mamaia sunt finalizate în proporție de 95%. Începând cu iulie acest an, investitorii Nordis vor deveni proprietarii investiției lor și vor primi toate beneficiile garantate.

Divizia hotelieră a proiectului reprezintă cel mai mare hotel de leisure din Europa, conform evaluării realizate de Horwath HTL, lider global în consultanță și evaluare hotelieră.

Ansamblul cuprinde 712 de camere de hotel și 620 apartamente rezidențiale în etapa 1 a proiectului. Etapa a doua cuprinde peste 1.160 de apartamente rezidențiale și numeroase servicii și facilități de 5 stele: piscine exterioare, sală polivalentă cu peste 1000 de locuri, centru de recuperare medicală, casino VIP, spații comerciale.

La final, ansamblul va reprezenta un mic oraș – Nordis City – unde se vor regăsi: SPA de 3.200 de metri pătrați, plajă proprie de 26.000 de metri pătrați, 12 restaurante și cafenele, piscine exterioare, sală polivalentă cu peste 1000 de locuri, spații comerciale, săli de conferință, loc de joacă pentru copii, casino premium, cinema VIP, servicii de valet parking, curățenie și room service.

Facilitățile și serviciile ansamblului redefinesc standardele de lux și confort, oferind o experiență unică.

lobby Nordis Mamaia

Compania Nordis Group, prin divizia Nordis Hotels, se va ocupa integral de operarea hotelului, fără griji sau riscuri pentru investitorii din hotel. Mai mult, fiecare proprietar are beneficiul unei vacanțe de 7 zile în fiecare an în unitatea pe care o deține, bucurându-se de confortul și calitatea oferite de un hotel de 5 stele.

Ansamblul Nordis Mamaia respectă normele GREEN Homes, având în prezent pre-certificarea din partea Romania Green Building Council, care atestă implementarea unor măsuri și soluții sustenabile pentru atingerea unui nivel de eficiență energetică superior.

Despre Nordis Group

Nordis Group este un grup de companii fondat, în 2008, în România, cu capital 100% românesc și specializat în dezvoltarea ansamblurilor hoteliere și rezidențiale premium. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

În prezent, Nordis Group are 4 șantiere în lucru pentru ansamblurile hoteliere și rezidențiale Nordis Mamaia, Nordis Sinaia și Nordis Brașov, precum și pentru imobilul rezidențial Nordis View, din București. Nordis Group își propune să devină lanțul hotelier de 5 stele numărul 1 din România pe segmentul leisure.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: