Business Stiri

Nuclearelectrica ia un împrumut de 145 mil. euro de la BEI pentru prima instalație de detritiere din Europa

25 dec. 2023 2 min

Nuclearelectrica ia un împrumut de 145 mil. euro de la BEI pentru prima instalație de detritiere din Europa

Reading Time: 2 minute

Nuclearelectrica și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat un acord de împrumut în valoare de 145 de milioane de euro pentru a sprijini finalizarea primei instalații de detritiere (CTRF) din Europa la Centrala Nucleară Cernavodă (CNE Cernavodă).

CTRF va elimina tritiul din agentul de răcire și din moderatorul (apa grea) reactorului, ceea ce va conduce la o protecție sporită a mediului, publicului si a sănătății și securității ocupaționale a angajaților, în deplină aliniere cu obiectivele ESG ale Nuclearelectrica și ale Europei.

„Acest proiect face parte din strategia noastra de investiții, care conduce la dezvoltarea sectorului nuclear în conformitate cu politica energetică națională. Utilizând o tehnologie românească inovatoare, dezvoltată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea, instalația de detritiere de la Cernavoda (CTRF) va fi a treia instalație de detritiere din lume și prima din Europa și va oferi României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu – combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune. Suntem bucuroși să implementăm o tehnologie inovatoare românească, bazată pe ani de cercetare și dezvoltare, un exemplu de leadership al României în industria nucleară.”

Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica

Proiectul va spori securitatea radiologică a centralei electrice, va reduce și mai mult volumul deșeurilor radioactive, acordând prioritate sănătății angajaților și permițând reutilizarea agentului de răcire și a moderatorului (apa grea), după îndepărtarea tritiului. Finalizarea cu succes a proiectului va permite întreținerea regulată, retehnologizarea și, eventual, dezafectarea să fie întreprinse mai ușor, sigur și eficient.

„BEI finanțează proiecte de energie durabilă în întreaga lume și suntem bucuroși să sprijinim acest proiect cu beneficii de sănătate, siguranță și economie circulară întreprinse de un operator cu experiență.”

Kyriacos Kakouris, vicepreședintele BEI

Nuclearelectrica produce energie electrică, termică și combustibil nuclear, funcționînd sub autoritatea Ministerului Energiei. Statul român deține 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Compania deține două sucursale: sucursala CNE Cernavodă, care operează două unități nucleare CANDU, și sucursala FCN Pitești, fabrica de combustibil nuclear. Nuclearelectrica a realizat ciclu integrat de combustibil prin achiziția unei linii de procesare a concentratului de uraniu în vederea susținerii proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.

Abordarea BEI cu privire la proiectele nucleare a fost definită în Criteriile sale de împrumut pentru energie din 2013. Banca adoptă o abordare neutră din punct de vedere tehnologic, în conformitate cu obiectivul de decarbonizare al Uniunii Europene și cu obiectivele de asigurare a securității aprovizionării cu energie și a competitivității într-un mod durabil din punct de vedere al mediului, eficient din punct de vedere al costurilor, eficient, sigur și acceptabil din punct de vedere social.

Array

Articole pe aceeași temă: