O extindere sănătoasă

Pe o piață de servicii medicale cu creșteri de aproximativ 10% în fiecare an, abonamentele medicale reprezintă motorul expansiunii. Prin profiturile reinvestite de furnizorii privați, pachetele de prevenție contribuie semnificativ la dezvoltarea infrastructurii medicale din România, iar influența acestora se resimte la nivelul întregului sistem medical, după cum explică Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.

Cum va influența deductibilitatea abonamentelor de sănătate piața serviciilor private de sănătate?

Rețeaua de sănătate Regina Maria s-a aflat în linia întâi în susținerea acestei măsuri pe parcursul anului trecut, iar autoritățile au luat o decizie corectă. În portofoliul nostru sunt, în prezent, aproape 400.000 de abonamente corporate, iar 2016 ne-a adus o creștere de 20%, peste valoarea bugetată. Avem semnale pozitive din partea clienților actuali și potențiali, iar în aceste condiții, o majorare de 15% pe acest segment în 2017 e un obiectiv realist pentru noi.

Cele mai mari beneficii ale acestei măsuri fiscale vor fi resimțite nu doar la nivelul pieței de servicii medicale private, ci la nivelul întregului sistem de sănătate din România. Spre deosebire de asigurări, abonamentele contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea sistemului medical din România, prin sumele reinvestite de toți furnizorii medicali privați în dezvoltarea rețelei, în echipamente moderne, în pregătirea medicilor. Sunt rezultate concrete. Vorbim despre zeci de milioane de euro pe care nu doar Rețeaua Regina Maria, ci și ceilalți furnizori le investesc în sistemul medical din România. Totodată, creșterea acce­si­bi­lității abonamentelor va duce, implicit, și la creșterea gradului de accesare a serviciilor medicale, chiar și în orașele mai mici din țară.

Este infrastructura de sănătate pregătită să susțină creșterea cererii de abonamente?

Da. Din simplul motiv că cele două sunt direct proporționale și interconectate. Cifrele vorbesc de la sine: cu cât a crescut numărul de abonamente, cu atât principalii furnizori medicali au deschis mai multe locații la nivel național. Pe termen mediu și lung, creșterea cererii de abonamente de sănătate se traduce în deschiderea de noi spitale și clinici, unități medicale modernizate și păstrarea medicilor buni în sistemul autohton. Doar Regina Maria a investit, numai de la începutul anului 2017, peste 2 milioane de euro în extinderea rețelei. Multiplicați a­ceas­tă sumă la nivelul între­gului an și vă puteți da seama de amploarea investițiilor în infrastructura medicală. Furnizorii privați au făcut eforturi pentru a prelua nevoile pacienților, reinvestind, constant, profiturile.

Care este bugetul de investiții al Rețelei Regina Maria pentru acest an?

Pentru 2017, ne dorim să atin­gem o cifră de afaceri de 120 de milioane de euro, cu 30%  mai mare decât cea de anul trecut, un obiectiv care va fi susținut atât printr-o creștere organică, cât și prin intermediul achizițiilor pe care le vizăm. La fel ca în ultimii ani, avem pregătit un buget consistent pentru investiții, iar acesta e menit să susțină în primul rând calitatea, nu cantitatea. O strategie care s-a dovedit a fi de succes: Rețeaua Regina Maria a avut o creștere anuală de două cifre în ultimii ani, iar în 2016 aceasta a fost de aproape patru ori mai mare decât media pieței. Avem un buget de investiții similar celui de anul trecut și, în plus, ne uităm în continuare la toate oportunitățile de achiziții din piață.

Ce soluții ați găsit la criza de medici și personal din România?

Medicii își doresc să le fie respectată demnitatea, iar acest lucru nu se obține doar printr‑un salariu corect. E vorba și despre mediul de lucru care le oferă confort și le dă posibilitatea de a se dezvolta profesional. Rețeaua Regina Maria e singura rețea din România care deține un spital cu multiple acreditări internaționale, un atribut care influențează atra­gerea și retenția medicilor. Aceștia au la dispoziție tehnologia care să îi susțină în atingerea performanțelor. Anul trecut, am alocat peste 15 milioane de euro în modernizarea și dotarea locațiilor deja existente în rețea. În același timp, ne implicăm în formarea și educația cadrelor medicale. În cadrul Ponderas Academic Hospital, de pildă, se află singurul centru de trai­ning în chirurgia laparoscopică din mediul privat, care oferă pregătire atât teoretică, cât și practică, medicilor români și străini. Rețeaua Regina Maria are, în prezent, peste 3.500 de angajați și colaboratori, cu aproximativ 700 de locuri noi de muncă create doar în 2016.

A ajuns piața serviciilor medicale private într-o etapă de maturizare? Cum vedeți evoluția în următoarea perioadă?

În România se dezvoltă una dintre cele mai dinamice piețe de servicii medicale din Europa de Sud-Est, cu o creștere de aproximativ 10% în fiecare an. Este o piață aflată sub semnul consolidării, dar și al dezvoltării zonelor de nișă, cu un puternic accent pe abonamentele de sănătate corporate – segment care va atinge, după previziunile noastre, pragul de 2 milioa­ne de unități în următorii ani. Următorul pas este dincolo de marile corporații. Anul trecut, Rețeaua Regina Maria a fost primul furnizor privat care a introdus pachetele de prevenție personalizate pentru IMM‑uri și startup-uri, indiferent de numărul de angajați. Vorbim foarte mult despre perso­na­lizare și despre acoperirea unor nevoi tot mai specifice.

Articol publicat în Biz Asigurări