Oferte de la Kaufland de Paște. 50% din valoarea jucăriilor, sub formă de voucher în aplicație
Reading Time: 2 minuteÎn perioada 6–11 aprilie, Kaufland România lansează o campanie dedicată familiilor care pregătesc surprizele de Paște pentru cei mici: 50% cashback la jucării, sub formă de voucher disponibil în aplicația Kaufland Card XTRA.
Mecanismul campaniei este simplu: jucăriile se achiziționează la preț întreg, iar la casa de marcat se scanează cardul de client, urmând ca 50% din valoarea acestora să fie returnată în aplicație, sub formă de cupon. Cuponul poate fi utilizat ulterior, în perioada 20 aprilie – 3 mai, iar valoarea maximă acordată este de 500 de lei.
Oferta este valabilă pentru o gamă variată de jucării, de la jocuri și seturi creative, până la unele dintre cele mai populare branduri din rândul copiilor, precum LEGO, Hot Wheels sau Barbie.
În același timp, clienții pot descoperi și jucăriile din gama proprie Kuniboo, special create pentru copiii cu vârste între 0 și 3 ani. Acestea includ jucării din lemn, durabile și neutre din punct de vedere climatic, gândite pentru a susține dezvoltarea timpurie prin joacă sigură și responsabilă.
Campania este susținută printr-o comunicare amplă, vizibilă în toate mediile relevante: de la TV la aplicația și newsletterul Kaufland Card XTRA și până la conținut digital pe canalele proprii, inclusiv site-ul companiei, pagina de Facebook și canalul de YouTube Kaufland România.
Produsele sunt disponibile în toate magazinele Kaufland din țară, în limita stocului disponibil.
Prin această campanie, Kaufland vine în sprijinul clienților care pregătesc surprize pentru cei mici, oferindu-le opțiuni avantajoase, în spiritul promisiunii „Ieftin și bun”.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


