MarComm Marketing Publicitate Stiri

Oxygen, desemnată agenția de creație a Farmec pentru repoziționarea brandurilor Nufăr și Triumf

7 sept. 2021 2 min

Oxygen, desemnată agenția de creație a Farmec pentru repoziționarea brandurilor Nufăr și Triumf

Reading Time: 2 minute

Agenția de comunicare Oxygen extinde colaborarea cu Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, în urma unui pitch ATL.

Oxygen va furniza servicii integrate de strategie de brand, comunicare ATL și social media, pentru repoziționarea brandurilor Nufăr și Triumf, două dintre cele mai cunoscute și mai apreciate branduri din portofoliul companiei.

Odată cu noul pitch, Oxygen extinde aria de servicii oferite echipei de marcomm a Farmec și duce mai departe colaborarea începută anul acesta pentru servicii de comunicare corporate și de brand pentru companie și mărcile din portofoliu.

Brandurile Nufăr și Triumf sunt printre cele mai longevive din portofoliul Farmec, iar asta se datorează eficienței și calității produselor, dar și evoluției lor permanente. Un pas firesc în acest proces continuu este o repoziționare, o modernizare în acord cu obiceiurile de consum și cu noile trenduri de comunicare. Vânzările crescute ale acestor game din ultimii ani ne arată aprecierea tot mai mare a consumatorilor români; răspunsul nostru se concentrează în eforturile de a ne consolida relația cu ei printr-o comunicare mai actuală, relevantă și eficientă. Iar agenția Oxygen ne însoțește în această misiune cu multă creativitate și dedicare”, a declarat Tudor David, Marketing Director Farmec.

Pentru că iubim brandurile cu tradiție și cunoaștem bine casele și familiile românilor, ne-a bucurat oportunitatea de a gândi strategia campaniei de repozitionare pentru două mărci de curățenie atât de populare și apropiate de consumatorii din toate generațiile. Repoziționarea a venit ca un proces firesc pentru Nufăr și Triumf, produse de încredere prezente de peste 40 de ani în casele românilor. Iar campania integrată de comunicare va fi introdusă printr-un concept creativ autentic și actual, inspirat din preocupările românilor în noua realitate post-pandemică”, a declarat Cristiana Belodan, Strategy & Transformation Director Oxygen.

Pe termen lung, Farmec își propune să crească, prin investiții susținute, gamele de curățenie și dezinfectanți și este, în prezent, în curs de avizare a unei game și mai extinse de produse destinate protecției populației. Farmec este una dintre cele mai mari companii românești din România, cu un portofoliu de peste 600 de produse cosmetice și de curățenie, reprezentate de peste 15 branduri, precum: Farmec, Nufăr, Triumf, Gerovital, Aslavital, Doina, Dermofarm, Tarr, Lara ș.a.

Cu birouri în București și Cluj-Napoca, Oxygen este o agenție integrată de comunicare, iar portofoliul de clienți reunește companii locale și internaționale precum: Enel, Arctic, Farmec, Olympus, Betano, Moncler, BERD, Sensiblu, Garanti BBVA, Nestlé, Skoda, Total Romania, VEKA Romania, Huawei, Siniat – Grupul Etex, VEEAM, Fashion House, Selgros, Masculan, ATP Trucks, Email de Sighisoara, Patria Bank, Magna Pharm, Gregory’s România, Jerry’s Pizza, Sony Pictures AXN, PPD România, Gruppo Campari (Campari, Aperol), DELL, Skechers, Dentons, Don Pedro, Green Cola și mulți alții. Misiunea Oxygen este de a crește în mod sustenabil branduri și businessuri, prin insighturi, abordare strategică și campanii integrate axate pe rezultate. 

Photo 200867193 / Brand © Olivier Le Moal | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: