Patru zile dedicate limbii, alfabetului și culturii armene
Reading Time: 4 minuteUniunea Armenilor din România, prin Centrul Cultural Armean, organizează, între 9 și 12 octombrie 2025, o serie de evenimente care marchează Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene, printr-un program complex ce îmbină filmul, muzica, dansul, literatura, gastronomia și explorarea urbană.
Evenimentele vor avea loc la Casa de Cultură „Victoria și Hovsep Dudian” (în curtea Bisericii Armenești) și la Centrul Cultural Armean (str. Armenească nr. 13), devenind un spațiu de întâlnire între patrimoniu, artă contemporană și comunitate.
Despre semnificația zilei:
Ziua Limbii, Alfabetului și Culturii Armene celebrează una dintre cele mai importante contribuții ale Armeniei la civilizația universală: crearea alfabetului armean de către călugărul și savantul Mesrop Maștoț (cca. 405–406 d.Hr.). Acesta a devenit nu doar un instrument de scriere, ci un act de fondare culturală, care a permis dezvoltarea unei literaturi originale, traducerea textelor sacre și transmiterea cunoașterii în limba maternă.
Mai mult decât un eveniment comemorativ, această zi invită la o reflecție asupra puternicei relații dintre limbaj și identitate, dintre cuvânt și memorie. Într-o lume globalizată, alfabetul rămâne un spațiu al rezistenței și al continuității, o amintire că limbile nu sunt doar mijloace de comunicare, ci arhitecturi ale gândirii.
În România, celebrarea are loc anual în jurul datei de 12 octombrie, fiind prilej de reafirmare a legăturilor culturale profunde dintre comunitatea armeană și societatea românească.
PROGRAMUL EVENIMENTELOR
🎬 9 octombrie | 18:30 | Casa de Cultură „Victoria și Hovsep Dudian”
Avanpremiera filmului Myutiun, regia Armine Vosganian, urmată de Q&A, în prezența regizoarei, a naratorului Virgil Ianțu, a curatoarei și producătoarei Adela Mara și a scenografei Diana Nistor
Filmul documentar Myutiun (care în armeană înseamnă „uniune”) propune o călătorie simbolică alături de Virgil Ianțu și o valiză-simbol a refugiaților armeni, din Marea Neagră până în inima Bucureștiului – în cartierul armenesc. Realizat în timpul războiului din Nagorno-Karabakh, filmul recompune, prin amintiri și anecdote, istoria armenilor din România și diaspora, de la Antichitate până în prezent.
Lucrarea lui Armine Vosganian împletește documentul și poezia vizuală, interogând ideea de apartenență și continuitate culturală într-un moment de fragilitate geopolitică.
🎥 Trailer: https://youtu.be/VFa2eVMRulM?si=aKb1nr-Xmo5Q1UL1
10 octombrie | 18:30 | Centrul Cultural Armean
Interferențe armene (1995) – pentru mezzosoprană, clarinet și cvartet de coarde
Compozitor: Mihaela Vosganian
Coregrafie și interpretare: Liliana Iorgulescu și Alina Lazăr
Lucrarea „Interferențe armene” aparține ciclului deschis al „Interferențelor”, în care compozitoarea Mihaela Vosganian, profesor universitar și cercetător al limbajelor muzicale hibride, investighează o zonă de confluență între muzica europeană de cameră și tradițiile sonore extra-europene. Textul și inspirația provin din folclorul armean, iar utilizarea clarinetului evocă timbrul duduk-ului, instrument tradițional armean.
Versiunea scenică semnată de Liliana Iorgulescu și Alina Lazăr transformă lucrarea într-o experiență multisenzorială, în care gestul și sunetul devin un limbaj comun.
De la ora 19:00, publicul este invitat în același spațiu la Atelierul de descoperire a alfabetului și culturii armene prin artă, susținut de Hrant Jaghinyan, graphic designer și Ambasador al Tineretului din Diaspora Republicii Armenia în România. Atelierul va explora simbolistica literelor armene, originea alfabetului creat de Mesrop Maștoț și importanța lui în păstrarea limbii de-a lungul secolelor.
Seara se încheie la ora 20:30 cu un workshop de dansuri armenești, susținut de ansamblul Vardavar, unul dintre cele mai active grupuri de dansuri tradiționale armene din România, care promovează patrimoniul coregrafic al Armeniei prin spectacole și ateliere interactive.
11 octombrie | 15:00 | Tur ghidat în cartierul armenesc
Turul este condus de Cristi Radu (Raiden Bucharest) – urban storyteller și autor de trasee tematice despre patrimoniul bucureștean.
Traseul pornește din zona Obor, continuă pe Calea Moșilor și se strecoară prin fostele mahalale până la Centrul Cultural Armean, redescoperind istoria și poveștile ascunse ale unei comunități care a modelat profund viața orașului.
Înscrieri la: rezistenta.urbana@gmail.com | (subiect: Tur Cartier Armenesc, nume complet). Participarea la tur se face în baza unui suport voluntar recomandat de 50 lei/persoană, oferit pe loc. Detalii aici: https://www.facebook.com/share/174af9JoY7/
18:30 | Concert Cvartetul #Aiciastat & mezzosoprana Hortenzia Forray
Cvartetul #Aiciastat – format din Ileana Ionești, Andrei Rubeli, Teodor Chircu si Ștefan Tajti – s-a remarcat prin concertele sale în spații de patrimoniu (Palatul Cesianu-Racoviță, Conacul Udriște Năsturel, Domeniul Ghica de la Ghergani, Palatul Mavrocordat). Pentru această ediție, artiștii au pregătit un repertoriu inedit, care creează punți între muzica barocă și clasică și teme tradiționale armenești, reorchestrate special pentru această zi. Repertoriul muzical dedicat fiecărui concert este deseori completat de soliști invitați, așa cum pe 11 octombrie mezzo-soprana Hortenzia Forray se alătură celor patru artiști membri permanenți ai cvartetului: Ileana Ionești, Andrei Rubeli, Teodor Chircu si Ștefan Tajti.
Cu ocazia celebrării zilei limbii, alfabetului și culturii armene, cvartetul #Aiciastat a pregătit un repertoriu menit să creeze punți între repertoriul baroc și clasic al muzicii de cameră și lucrări tradiționale armenești în aranjamente realizate special pentru această zi aniversară.
12 octombrie | 13:30 | Centrul Cultural Armean
S.L.I.M. Armenian Brunch & Listen – banchet literar și brunch comunitar
Ediția de toamnă a brunch-ului comunitar S.L.I.M. (Share, Listen, Interact, Mingle) capătă o nouă dimensiune culturală: o masă a poveștilor, cu cafea armenească și prăjitura marlenka. Participanții sunt invitați să aducă citate din autori armeni sau texte literare despre Armenia, pentru o sesiune de lecturi împărtășite și conversații despre literatură, memorie și apartenență.
De la ora 15:00, urmează o sesiune specială de audiții: Blackout Session cu Mircea Laslo, un moment dedicat muzicii armenești pe discuri de vinil din colecția lui Nîșan Bogdan Căuș, unul dintre marii melomani ai comunității. Selecția acoperă un spectru amplu – de la Aram Khachaturian, David Azarian și Tigran Hamasyan la vocea inconfundabilă a sopranei Lusine Zakaryan, jazzul armean din diaspora și lucrări recente din Caucaz.
Înscrieri aici: https://forms.gle/TWVh8u9KEw2ZPqTp7.
Blackout Session este susținut de AVstore.
O celebrare a alfabetului ca formă de rezistență
Prin acest program, Centrul Cultural Armean propune o perspectivă contemporană asupra unei tradiții vechi de peste 1600 de ani: alfabetul ca instrument viu al creației. Fiecare eveniment – de la filmul „Myutiun” la dansurile tradiționale sau brunch-ul literar – aduce în prim-plan ideea că identitatea se scrie și se rescrie constant, iar cultura trăiește prin gestul de a împărtăși.

Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz