Stiri Analize Tech

Pe fondul creșterii fraudei și criminalității financiare, o treime dintre bănci accelerează implementarea AI

1 sept. 2021 2 min

Pe fondul creșterii fraudei și criminalității financiare, o treime dintre bănci accelerează implementarea AI

Reading Time: 2 minute

O treime dintre instituțiile financiare accelerează procesul de integrare a tehnologiilor Artificial Intelligence (AI) și Machine Learning (ML) în procesele lor de combatere a fraudei și spălării banilor (AML), ca răspuns la contextul COVID-19, care a cauzat o creștere fulminantă a fraudei și criminalității financiare.

Conform unui studiu realizat de SAS, KPMG și Asociația Specialiștilor Certificați în Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ACAMS), peste jumătate dintre instituțiile financiare declară că au implementat deja sau intenționează să integreze sisteme de Inteligență Artificială în procesele lor de combatere a spălării banilor. Pe de altă parte, aproape 40% dintre profesioniștii în compliance au declarat că planurile de adopție AI/ML vor continua conform obiectivelor stabilite, în ciuda perturbării pandemice.

Raportul examinează informații furnizate de la peste 850 de membri ACAMS din întreaga lume. Aceștia au oferit răspunsuri despre modul în care angajatorii lor utilizează tehnologia pentru a detecta acțiuni de spălare a banilor.

Pierderi de până la 5% din PIB-ul global

Se estimează că acest fenomen cauzează pierderi anuale între 800 miliarde de dolari și 2 trilioane de dolari, respectiv 2% până la 5% din PIB-ul global.
În contextul COVID-19, instituțiile financiare și-au dat seama rapid că vechile metode și sisteme de detectare a infracțiunilor financiare nu mai sunt suficiente. Din fericire, tehnologia reușește să țină pasul cu vremurile, iar sistemele de Inteligență Artificială dinamice se adaptează rapid la schimbările pieței și la riscurile emergente. În plus, acestea oferă sprijin și în acțiunile de conformitate pe care organizațiile financiare, unele dintre cele mai reglementate industrii, trebuie să le întreprindă periodic”, a declarat Ștefan Baciu, Country Manager SAS România.

Tehnologii esențiale

AI și ML au devenit tehnologii esențiale pentru profesioniștii în compliance, care încearcă să-și eficientizeze
procesele de conformitate AML (Anti-Money Laundering) pentru a combate infracțiunile financiare și de spălare a banilor.

Mai mult de jumătate (57%) dintre respondenți fie au implementat AI / ML până în prezent, fie se află în
stadiul de probă al diverselor soluții sau intenționează să le implementeze în următoarele 12-18 luni. De altfel,
28% dintre instituțiile financiare de mari dimensiuni (cele evaluate la peste 1 miliard de dolari) și 16% dintre
instituțiile financiare mai mici se consideră inovatori și mizează pe integrarea tehnologiei AI.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: