Marketing Stiri

Pegas s-a listat pe Amazon, în plus, oferă reduceri aniversare

23 aug. 2018 3 min

Pegas s-a listat pe Amazon, în plus, oferă reduceri aniversare

Reading Time: 3 minute

Brandul de biciclete Pegas se lansează pe piața europeană prin listarea pe 5 marketplace-uri Amazon. Pe lângă partenerii locali din Italia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie, Suedia și Polonia, Amazon oferă acces la întreaga piață europeană, iar implementarea unui proiect de succes va fi urmat de extinderea în Statele Unite ale Americii.

pegas1

”Am făcut teste în primele 6 luni și cererea pe Amazon la anumite produse depășeste chiar și de câteva zeci de ori puterea de absorbție a pieței din România. Ne vom lista pe cele 5 marketplace-uri europene Spania, Franta, Germania, Italia si UK, de unde se pot trimite produse pe tot teritoriul UE”  – Andrei Botescu, CEO Pegas

Totodată, Pegas are în vedere creșterea numărului de magazine din țară, extinderea rețelei de distribuție internă și internațională și modernizarea constantă a gamei de produse. Astfel, până la finalul lui 2020, Pegas va deschide cel putin 10 magazine pe lânga cele existente, iar produsele brandului vor  ajunge în 400 de magazine și 5 lanțuri mari de retail, în timp ce 3 milioane de euro este valoarea unui proiect cu finanțare europeană care va asigura cercetarea și dezvoltarea produselor și deschiderea unei linii de producție integrate la noi in tara.

În plus, din acest an, orice antreprenor dorește să devină parte din povestea Pegas, o poate face prin achiziționarea unei francize, câteva zeci de magazine urmând deja să se deschidă în acest sistem  până la finalul lui 2018, atât în țară, cât și peste hotare.

Pe lângă creșterea numărului de modele și mărirea sectorului de distribuție, Pegas a dezvoltat primul sistem de smart bike sharing fără parcări din România, Ape Rider, pe care l-a și implementat în luna mai a acestui an, punând la dispoziția celor interesați 2000 de biciclete.

„În fiecare etapă a vieții noastre, în ceea ce privește mișcarea și mersul pe bicicletă, Pegas are o propunere atractivă și originală” – Mihai Chipcia, Director de Vânzări Pegas. 

Pegas vinde biciclete pentry copii, pentru amatorii de drumeții montane, dar și unele adecvate pentru pensionarii care nu vor să renunțe la mișcare. De asemenea,  pentru cei care își doresc metode de transport alternativ în oraș, fără a-l polua, Pegas are o gamă consacrată de biciclete și vehicule electrice. 

Brand celebru în perioada comunistă, Pegas a dispărut de pe piață după 1989, pentru a reveni în forță în 2012. Cu o investiție inițială de 70.000 euro, antreprenorul Andrei Botescu a cumpărat marca și, având alături o echipă entuziastă, a dat aripi bicicletelor Pegas, păstrând linia care le-a consacrat, dar adăugându-le elemente moderne.

Dacă în primul an de la lansare, Pegas a vândut doar 500 de biciclete, creșterea constantă a urcat această cifră la peste 25.000 de unități anual, iar cifra de afaceri a companiei, a sărit de 8.000.000 lei în 2017.

Reduceri între 23% si 69% timp de o lună, la 6 ani de la lansare

Pe 23 august, Pegas sărbătorește 6 ani de la relansarea pe piața românească oferind reduceri ce încep de la 23% pentru celebrele sale biciclete, în cadrul campaniei “Tinerii vlăstari“. În locul tradiționalei defilări de 23 august din vremurile “de aur”, brandul românesc propune un „Black Friday” în miezul verii pentru toți cei ce vor să pedaleze către un stil de viață sănătos și activ.

Promoția va fi disponibilă timp de o lună, atât online, cât și în toate magazinele proprii din București, Suceava, Timișoara, Constanța și Râmnicu Vâlcea, dar și în magazinele partenere. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: