Marketing Stiri

PePeTe imbraca, marca JAZZ

3 sept. 2014 2 min

PePeTe imbraca, marca JAZZ

Reading Time: 2 minute

Jazz a lansat primul spot publicitar al retailerului de imbracaminte si incaltaminte PPT.

Pornind de la un brief ce presupunea construirea de awareness si brand equity pentru brandul PPT, agentia de publicitate a ales sa spuna o poveste cu umor si relaxare.

Dupa ce au fost “puse in joc” mai multe idei, de la cele mai cuminti, la cele mai aventuroase, creativii agentiei au ales sa mearga pe ideea “isteric, simpatic care dovedeste oamenilor ca nu trebuie sa isi dea gaura in buzunar ca sa se imbrace bine”. A urmat etapa de experiment: iesirea in piata, “inarmati” cu o camera de filmat.

“Pepe s-a nascut dintr-un joc de cuvinte. Am aflat ca majoritatea clientilor Preturi Pentru Tine prefera denumirea PPT, informatie care a reprezentat un insight foarte ofertant pentru echipa. Dupa ce am imbratisat aceasta formulare nu a durat mult pana sa ne si jucam cu ea. Asa a prins radacini conceptul ‘PePeTe imbraca’. Urmatorul lucru de bifat a fost sa conturam personalitatea eroului nostru. Ne-am intalnit intr-o duminica, odihniti si pusi pe glume. Am trecut de la o extrema la alta, dar intr-un final am batut palma la “isteric, simpatic, care dovedeste oamenilor ca nu trebuie sa isi dea gaura in buzunar ca sa se imbrace bine, a spus, Andrei Stanciu, copywriter Jazz.

Echipa Jazz care a realizat campania este formata din: Andrei Stanciu – copywriter, Valentin Suciu – Creative Partner ( de asemenea si regizorul spotului), Cristina Lungu – Account Executive, Loredana Banica – Client Service Director.

S-au alaturat campaniei: agentia de media Spoon Media, casa de productie Multimedia Est. Regizorul a fost Valentin Suciu.

Jazz a creat executiile video pentru TV si online in Romania si Republica Moldova, care ruleaza incepand cu 25 august pana la finalul lunii octombrie.

PPT reprezinta o retea de peste 140 de magazine de imbracaminte si incaltaminte extinsa in majoritatea judetelor din Romania. Din septembrie 2013, compania a deschis primele doua magazine si in Republica Moldova, iar in prezent are peste 10 magazine. Din octombrie 2013 PPT s-a lansat si in online cu www.ppt.ro.  

 

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: