CSR Stiri

Peste 1.000 de români cu sânge de rocker au descărcat aplicația Donorium

23 mai 2019 < 1 min

Peste 1.000 de români cu sânge de rocker au descărcat aplicația Donorium

Reading Time: < 1 minut

Campania „România are sânge de rocker” a convins în primele patru zile 1.054 de oameni să descarce aplicația Donorium, care facilitează donarea de sânge.

Folosind aplicația Donorium, oamenii se pot programa pentru a dona, pot afla informații utile și sunt notificați ori de câte ori centrele de transfuzii din țară au nevoie de o grupă de sânge specifică. Până în acest moment, 5 centre de transfuzie sanguină din țară sunt partenere în proiect, iar inițiatorii își propun ca până în 2025 să se extindă în toată țara.

Campania a fost lansată la jumătatea lunii mai de Morning Glory, matinalul postului de radio Rock FM, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Donorium. În cadrul campaniei, timp de o lună, 5 dintre cele mai cunoscute formații rock din România, Vița de Vie, COMA, Byron, Trooper și Nightlosers, vor lansa coveruri rock ale unora dintre cele mai cunoscute melodii românești, transferând oricărui român din mândria de rocker, pentru a încuraja donarea de sânge.

Hard Rock Cafe a decis să se alăture campaniei, oferind discounturi de 15% la mâncare și băuturi, până la finalul anului, în baza carnetului de donator.

Clipul campaniei „România are sânge de rocker”

România se plasează pe ultimele locuri la numărul de donatori de sânge în Europa: doar 1,7% dintre români donează sânge, de aproape 10 ori mai puțin decât danezii, de 9 ori mai puțin decât britanicii și de 7 ori mai puțin decât olandezii.

Foto: Alma Ghiulea

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: