Stiri

Peste 10 mii de oameni au plătit taxele locale în prima zi fără a mai sta la coadă

4 ian. 2022 3 min

Peste 10 mii de oameni au plătit taxele locale în prima zi fără a mai sta la coadă

Reading Time: 3 minute

10.482 de oameni din Sectorul 4 și-au plătit taxele și impozitele locale, încă de la începutul anului, în primele 24 de ore de la momentul în care noul sistem de colectare a taxelor și impozitelor locale a fost activat. Ca să scape de aglomerație, contribuabilii au folosit toate metodele noi alternative de plată puse la dispoziție de administrația locală, atât instrumentele online de plată, cât și aparatele de tip SelfPay.

“Le mulțumesc tuturor locuitorilor Sectorului 4 pentru că sunt deschiși către folosirea noilor tehnologii care ne simplifică viața și ne oferă mai mult timp liber pentru familie. Încă de acum 4 ani, ne-am propus să venim în ajutorul oamenilor și să implementăm acest sistem nou de interacțiune cu administrația, care să elimine statul ore în șir la coadă, aglomerația și timpii pierduți. Mă bucur să văd că oamenii au înțeles efortul nostru. Spre exemplu, numai anul trecut peste 60% dintre plățile către bugetul local s-au efectuat online, prin ordin de plată sau la aparatele SelfPay. Doar în prima zi a acestui an 10.482 de oameni și-au plătit taxele fără să mai stea la coadă”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Începând cu luna ianuarie a acestui an, toate plățile datorate bugetului local al Sectorului 4 se efectuează exclusiv online, prin ordin de plată sau la aparatele SelfPay. Pentru aceasta, cetățenii au la dispoziție 30 de aparate SelfPay, destinate exclusiv pentru plata taxelor și a impozitelor locale.

Amplasate în cele mai aglomerate zone comerciale de pe raza Sectorului 4: Mall Grand Arena (10 aparate în interiorul complexului comercial, iar alte 2 în exterior, în zona căilor de acces, destinate persoanelor care nu dețin un certificat verde), precum și în Sun Plaza, Piața Progresul, Piața Apărătorii Patriei, Piața Sudului, Piața Covasna, Metro Berceni, Auchan Berceni, Selgros, Carrefour, Hornbach, în benzinării și supermarket-uri de pe raza sectorului), toate aceste aparate sunt asistate zilnic de angajați ai Primăriei Sectorului 4, care vin în ajutorul persoanelor ce pot întâmpina dificultăți în efectuarea plăților.

Automatele utilizează, de altfel, o tehnologie foarte simplă și ușor de folosit, pe care, locuitorii Sectorului 4 o au la dispoziție de mai bine de trei ani, din momentul în care plata taxelor și a impozitelor locale a devenit posibilă cu ajutorul aparatelor de plată. În acest sistem, contribuabilii (persoane fizice/juridice) se identifică în baza de date cu ajutorul CNP/CUI, află ulterior, valoarea datoriilor și aleg să facă plățile integral sau parțial.

În paralel cu funcționarea acestor dispozitive de plată, locuitorii Sectorului 4 își pot achita taxele și impozitele locale, accesând metodele alternative online consacrate deja, precum www.ghișeul.ro cărora, începând din acest an, li s-a adăugat un nou instrument de încasare online.

Noua metodă poate fi folosită la adresa http://taxeimpozite.ps4.ro din cadrul noii platforme electronice a Sectorului 4 al Municipiului București, http://start.ps4.ro, accesul fiind permis pe baza unui cont unic de identificare, atribuit de către autoritatea locală a Sectorului 4 fiecărui deținător de rol fiscal de pe raza sectorului.

sediu Nitu Vasile

Începând din acest an toate ghișeele fizice ale DGITL Sector 4, au fost închise, iar spațiile administrative în care acestea au funcționat până acum vor fi transformate în creșe. Spre exemplu, clădirea de pe strada Sergent Nițu Vasile nr. 50-54 va putea găzdui 120 de copii.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: