Interviuri

Ciprian Sandu: Credibilitatea este capitalul pentru public affairs

21 nov. 2026 11 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Ciprian Sandu: Credibilitatea este capitalul pentru public affairs

Reading Time: 11 minute

Public affairs este adesea confundat cu PR-ul sau, mai rău, cu o formă opacă de influențare a decidenților. În realitate, este o profesie care stă la intersecția dintre legislație, economie, business și societate: urmărește din timp schimbările de reglementare, le traduce în impact real pentru companii și consumatori și aduce argumente documentate în dialogul cu autoritățile.

Ciprian Sandu vorbește în interviul acordat revistei Biz despre ce înseamnă, concret, munca de public affairs, cum arată piața din România, de ce credibilitatea și transparența sunt esențiale și cum va evolua domeniul în contextul inteligenței artificiale, al reglementărilor europene și al cerințelor de sustenabilitate.

Ce face, concret, un profesionist de public affairs și prin ce se deosebește de PR, lobby, relații guvernamentale sau consultanță de afaceri?

Pe scurt, urmărește ce decizii publice se pregătesc și cum pot afecta organizația pe care o reprezintă. Apoi le explică decidenților, cu date, ce efecte ar avea acele decizii asupra oamenilor, pieței și economiei. Și, la fel de important, ajută compania din interior să se adapteze din timp.

Concret, asta înseamnă să știi ce se discută înainte să devină lege, fie că e vorba de o consultare publică, de o inițiativă în Parlament sau de o directivă negociată la Bruxelles. Înseamnă să transformi un text juridic în consecințe reale: ce se schimbă pentru companie și pentru clienți, cât costă implementarea, ce efecte neintenționate pot apărea. Și înseamnă să duci aceste argumente acolo unde se ia decizia, prin canalele instituționale: consultări, grupuri de lucru, asociații de business.

Un exemplu tipic: o autoritate propune o măsură cu un obiectiv legitim, dar cu termene de aplicare foarte scurte. Treaba noastră nu e să contestăm obiectivul. E să arătăm ce presupune, practic, implementarea și să venim cu o variantă care duce la același rezultat, dar poate fi aplicată. Când se întâmplă asta, câștigă toată lumea.

Cât despre diferențe, le-aș pune așa. PR-ul lucrează cu percepția publicului și a presei, pe când public affairs are ca țintă decizia publică. Lobby-ul e o parte din public affairs, cea mai vizibilă: dialogul direct cu decidenții pe un act normativ anume. Relațiile guvernamentale sunt legătura permanentă cu executivul și cu autoritățile, dincolo de un dosar sau altul. Consultanța de afaceri se uită în interiorul companiei, la procese și costuri.

Dacă ar fi să rezum într-o frază: PR-ul se întreabă cum suntem percepuți, consultanța cum funcționăm mai bine, iar public affairs cum va arăta contextul în care vom funcționa și ce putem face, în mod responsabil, ca el să fie unul bun.

Cum arată astăzi piața de public affairs din România?

E o piață care se maturizează. Acum 15 ani, puțini știau ce înseamnă public affairs și mulți îl confundau cu PR-ul. Astăzi tot mai multe companii și asociații au echipe dedicate, iar discuția cu autoritățile se poartă din ce în ce mai mult pe date, analize de impact și comparații europene.

Trei lucruri modelează piața. Primul e integrarea europeană. O bună parte din legislația care ne afectează se negociază la Bruxelles, iar cine ajunge să discute abia la transpunere are foarte puțin spațiu de manevră. Al doilea e ritmul schimbărilor fiscale și de reglementare, care cere monitorizare permanentă și reacții rapide, inclusiv în interiorul companiilor. Al treilea e rolul tot mai mare al asociațiilor de business și al camerelor de comerț. O poziție susținută de un sector întreg cântărește altfel decât vocea unei singure companii și, de obicei, e și mai echilibrată, pentru că a trecut prin filtrul mai multor perspective.

Unde văd loc de creștere? În primul rând, în consultări publice cu termene realiste și cu feedback la propunerile primite, pentru că asta duce la reglementări mai bune și mai predictibile. Apoi, în formarea mai multor specialiști care să îmbine înțelegerea procesului legislativ cu analiza economică și cu o etică solidă.

Ciprian Sandu Public affairs

De ce este domeniul privit adesea cu neîncredere în România? Ce îl diferențiază de practicile percepute negativ?

În mare parte, cred că e o problemă de vizibilitate. Când public affairs e făcut bine, rezultatul e o lege care funcționează sau o problemă care nu mai apare. Nimeni nu scrie despre asta. Iar fără un cadru dedicat, publicul nu are reperele necesare ca să înțeleagă ce face, de fapt, această profesie.

Mai e și o problemă de vocabular. Cuvântul „lobby” ajunge să fie folosit pentru orice formă de influență, inclusiv pentru practici care n-au nicio legătură cu meseria noastră. De altfel, ocupația de specialist în activitatea de lobby există oficial de mulți ani în Clasificarea Ocupațiilor din România, parte din grupa specialiștilor în relații publice. Și totuși, o activitate recunoscută și reglementată în multe state europene e privită la noi cu suspiciune.

Eu o văd ca pe o parte normală a unei democrații, dreptul de petiționare e un drept consutituțional.                     Un decident are nevoie să audă perspectiva celor afectați de o decizie, fie că vorbim de companii, de sindicate, de ONG-uri sau de mediul academic. Fiecare își reprezintă interesele, iar decizia e mai bună când toate vocile ajung la masă.

Diferența față de practicile care au creat neîncrederea ține de metodă. Lucrezi cu argumente și date verificabile, cu poziții pe care le poți susține public, prin canale instituționale, și spui deschis pe cine reprezinți. De aici și nevoia unor standarde etice ridicate, aplicate consecvent.

Până la urmă, neîncrederea se risipește prin profesionalism. Public affairs făcut bine înseamnă analiză riguroasă, o înțelegere solidă a procesului legislativ și a impactului economic și reguli de conduită de la care nu faci rabat. Sunt aceleași exigențe pe care le are orice profesie serioasă, iar asta trebuie să se vadă mai mult.

Ce tipuri de teme ajung pe masa unui specialist în corporate affairs?

Sunt, în general, trei categorii de teme. Cea mai intensă, într-un domeniu reglementat, e legislația specifică sectorului: transpunerea directivelor europene, protecția consumatorilor, cerințele autorităților de supraveghere. E o muncă foarte tehnică, făcută cot la cot cu colegii din juridic, conformitate și financiar. Apoi sunt temele care privesc mediul de afaceri în ansamblu, de la fiscalitate la predictibilitatea legislativă, pe care le discutăm de regulă împreună cu alte companii, prin asociații și camere de comerț. Și, în fine, proiectele de responsabilitate socială, construite împreună cu ONG-uri și comunități locale.

Pentru că temele sunt multe, o parte importantă a muncii e să alegi. Mă uit la două lucruri: cât de mare ar fi impactul asupra organizației și cât de probabil e ca subiectul să avanseze. Ce bifează ambele primește atenție imediat. Restul urmăresc, ca să nu mă ia prin surprindere.

Să luăm un caz frecvent: o autoritate pune în consultare un proiect care, în forma inițială, ar fi greu de aplicat. Primul pas e analiza internă: ce presupune concret, cât costă, cum îi afectează pe clienți. Al doilea e alinierea, pentru că poziția trebuie asumată de toată organizația și, ideal, de mai mulți actori din sector, chiar de întreaga industrie. Abia apoi urmează dialogul cu autoritatea, cu date, scenarii și soluții alternative.

Un rezultat bun nu înseamnă neapărat retragerea proiectului. De cele mai multe ori înseamnă o reglementare care își păstrează scopul, dar devine mai clară și mai ușor de aplicat. Iar de asta beneficiază, până la urmă, și autoritatea, și piața, și consumatorii.

Cum arată un proiect de public affairs „bine făcut”? După ce criterii îl evaluați?

Nu cred că un proiect se măsoară doar prin „am schimbat legea”. Dacă ar fi așa, meseria s-ar reduce la un tabel cu victorii și înfrângeri, iar realitatea e mult mai nuanțată.

Prima întrebare pe care mi-o pun e dacă reglementarea finală e mai clară, aplicabilă și proporționată, chiar dacă nu e exact ce propuneam la început. Un compromis care ține cont de toate perspectivele rezistă de obicei mai bine în timp decât o soluție care avantajează o singură parte.

A doua e despre relație. Te mai consultă autoritățile și data viitoare? Te consideră o sursă credibilă? Un dosar se închide, încrederea rămâne. Dacă ai câștigat o temă și ai pierdut credibilitatea, bilanțul e negativ.

Apoi e valoarea mai greu de arătat: problemele care nu s-au mai întâmplat. O prevedere corectată la timp, o interpretare clarificată înainte de intrarea în vigoare. Nimeni nu vede criza care n-a mai avut loc. Tot aici intră și pregătirea organizației: dacă echipa de public affairs a anunțat din timp ce urmează, adaptarea se face mai așezat, nu sub presiune.

Și, nu în ultimul rând, reputația. Fiecare public are propriile priorități și propriul limbaj, așa că mesajul trebuie adaptat. Unui decident îi vorbești despre impactul asupra pieței și despre aplicabilitate, unui jurnalist îi explici ce se schimbă pentru cititor, unei organizații a consumatorilor îi arăți ce înseamnă măsura pentru oameni. Se schimbă accentul și limbajul, nu substanța. Dacă ai o poziție pe care n-o poți susține deschis în fața oricăruia dintre ei, problema e poziția, nu comunicarea.

Dacă un rezultat bun se obține cu prețul credibilității, pentru mine proiectul nu e bine făcut.

F089C7C1 BD8E 41C2 A460 64C40569582C

Ce diferențiază un profesionist de public affairs excelent de unul doar bun?

Cunoașterea procesului legislativ e condiția minimă, fără ea nici nu intri în joc. Diferența e alta: un profesionist bun știe unde se află un proiect de lege, unul excelent anticipează unde va ajunge și de ce, uneori înainte ca textul să existe. Pentru asta trebuie să citești contextul în ansamblu: prioritățile guvernului, angajamentele europene, presiunile bugetare, ce așteaptă oamenii.

Apoi contează capacitatea de a traduce. Stai între două lumi care vorbesc limbi diferite. Trebuie să-i explici unui decident, în două minute, ce efect real are o reglementare, iar conducerii companiei, la fel de scurt, de ce se schimbă contextul și cum trebuie să se pregătească. Cine vorbește doar una dintre limbi rămâne la jumătatea drumului.

La fel de important e să înțelegi afacerea pe care o reprezinți: cum funcționează, cine sunt clienții, care sunt costurile și constrângerile. Cele mai bune argumente vin din cunoașterea în detaliu a realității. Și, pentru că puține teme se rezolvă de unul singur, contează mult capacitatea de a găsi interese comune cu alți actori, uneori din zone la care nu te-ai aștepta.

Etica e capitalul tău. Competențele se dezvoltă, dar o singură compromitere a credibilității te poate scoate din profesie. Și mai e răbdarea. Unele teme durează ani, de la primele discuții la Bruxelles până la aplicarea efectivă, iar cine forțează rezultatele pierde de obicei pe termen lung.

Cât despre relații, ele contează, dar nu în sensul în care se crede de obicei. Contează ca încredere construită în timp: informații corecte, angajamente respectate, disponibilitatea de a ajuta și atunci când nu ai nimic de cerut. O relație bună nu-ți garantează un rezultat. Îți garantează că vei fi ascultat.

Cum ați ajuns în public affairs? Care a fost parcursul profesional?

Am început pe cealaltă parte a mesei, în administrația publică centrală, unde am lucrat câțiva ani pe reglementare și afaceri europene. A fost o școală excelentă, pentru că am înțeles procesul decizional din interior: cum se naște o politică publică, prin câte etape de avizare și negociere trece, câte constrângeri are un decident. Am înțeles și arhitectura instituțională, adică felul în care se împart competențele, cum circulă un document între instituții și unde se iau, de fapt, deciziile. Mă ajută și azi. Când pregătesc o poziție, știu cui trebuie să i se adreseze, în ce moment și ce i-ar fi cu adevărat util celui care o citește.

Am trecut apoi în consultanță, într-o agenție de public affairs afiliată unei rețele internaționale. Am lucrat pentru clienți din industrii foarte diferite și am învățat meseria propriu-zisă: cum analizezi părțile interesate, cum construiești un argument, cum planifici o campanie de advocacy.

A urmat o asociație de industrie, unde am descoperit cât de mult cântărește vocea comună a unui sector. Să aduci mai multe companii la o poziție comună e un exercițiu serios de diplomație. Apoi am ajuns în mediul corporate, inclusiv cu o perioadă la nivel de grup internațional, pe reglementare europeană.

Firul roșu a fost mereu același: zona în care se întâlnesc statul, businessul și societatea. Fiecare etapă mi-a arătat-o din alt unghi. Între timp am făcut și o formare în coaching, care m-a învățat să ascult mai bine, lucru mult mai util în public affairs decât s-ar crede.

Cum arată o zi obișnuită de lucru?

Nu există două zile la fel, dar câteva lucruri se repetă. Ziua începe de obicei cu monitorizarea legislativă și media. Pe de o parte, Monitorul Oficial, proiectele aflate în consultare, agenda Parlamentului și a autorităților de reglementare, ce se mai întâmplă la Bruxelles. Pe de alta, presa centrală și de business, publicațiile de specialitate, dezbaterile care pot anunța o temă nouă. Nu caut doar să aflu ce s-a întâmplat, ci să prind din timp semnalele care pot deveni subiecte importante peste câteva luni. O parte din asta se poate automatiza prin instrumente specifice deja disponibile, dar interpretarea rămâne treaba omului: ce înseamnă o știre sau un proiect pentru organizație și dacă cere o reacție.

Apoi urmează partea de redactare: informări pentru conducere, poziții pentru consultări, contribuții la documentele asociațiilor de business. Există discuții interne, pentru că aproape orice temă de reglementare atinge mai multe departamente. Am întâlniri cu autorități, grupuri de lucru, discuții în asociații. Coordonez și proiectele de responsabilitate socială proiectele de responsabilitate socială, împreună cu partenerii din zona ONG.

Ritmul diferă mult de la o perioadă la alta. Uneori e timp pentru analize și discuții pe termen lung. Alteori o consultare are termen scurt sau o modificare legislativă avansează rapid și totul se face în câteva zile.

Ce nu se vede din afară e câtă muncă stă în spatele unei întâlniri. Ca să mergi la o autoritate ai nevoie de date solide și de o poziție asumată de toată organizația sau de întreaga industrie, așa că pentru o oră de discuție se lucrează uneori zile întregi. Nu se văd nici conversațiile din perioadele în care nu ceri nimic: când împărtășești o analiză, oferi un punct de vedere tehnic sau pur și simplu asculți ce îi preocupă pe ceilalți. Atunci se construiește încrederea de care ai nevoie mai târziu.

Care a fost cea mai dificilă situație profesională și ce ați învățat din ea?

Cele mai grele momente sunt, de obicei, cele în care o schimbare importantă de reglementare vine cu termene scurte, iar fiecare parte are argumente legitime. Autoritatea are un obiectiv și o presiune de timp, companiile au constrângeri reale, consumatorii au așteptări clare. Trebuie să contribui la dezbatere fără să pari că te opui unui obiectiv corect și fără să blochezi procesul.

Partea cea mai grea e adesea cea internă. Trebuie să-i spui conducerii, deschis, ce e realist și ce nu. Uneori asta înseamnă să explici că schimbarea vine oricum și că energia trebuie pusă în adaptare, nu în rezistență. Alteori înseamnă să recomanzi o poziție mai echilibrată decât cea pe care organizația ar fi preferat-o. Nu sunt conversații comode, dar pentru ele ești acolo.

Ce funcționează în astfel de situații e simplu de spus și greu de făcut: date clare, atenție la ce spun ceilalți, propuneri concrete în loc de un simplu „nu se poate” și mult calm. Presiunea timpului nu e o scuză pentru a renunța la rigoare.

Lecția pe care o păstrez e că rolul meu este să mă asigur că decidentul are imaginea completă. Decizia îi aparține lui. Iar după ce s-a luat, treaba mea devine să ajut organizația să o aplice corect și la timp. Ai o responsabilitate față de organizația pe care o reprezinți și una față de interesul public, iar cele mai valoroase lecții vin tocmai din momentele în care trebuie să le ții pe amândouă în echilibru.

Cum vă păstrați credibilitatea și independența profesională, reprezentând interesele unei organizații?

E, poate, cea mai importantă întrebare pentru meseria noastră. Un profesionist de public affairs e util doar cât timp e credibil pentru toți interlocutorii. Când pierde încrederea uneia dintre părți, își pierde și locul în dialog.

Am câteva reguli de la care nu mă abat. Nu prezint date pe care nu le pot susține, iar dacă o informație e incompletă, o spun. O singură cifră greșită poate șterge ani de credibilitate. Spun deschis pe cine reprezint, pentru că transparența asupra interesului nu slăbește argumentul, îl face mai ușor de cântărit. Ascult argumentele celorlalți, care de multe ori conțin preocupări legitime. Și îmi țin promisiunile, chiar și pe cele mici, pentru că din ele se construiește încrederea.

Mesajul îl adaptez în funcție de cine am în față. Un decident, un jurnalist și o organizație a consumatorilor au nevoie de accente și de un limbaj diferit. Poziția de fond, însă, rămâne aceeași, oricine ar fi interlocutorul.

Independența are și o latură internă. Înseamnă să-i spui organizației cum va fi percepută o poziție în spațiul public, chiar și când nu e ce și-ar dori să audă. Un profesionist de public affairs nu e doar vocea organizației în exterior. E și vocea contextului public în interiorul ei.

Și mai e ceva. Credibilitatea nu se construiește doar în dialogul cu autoritățile. Proiectele sociale pe termen lung, făcute împreună cu societatea civilă, arată prin fapte ce valoare aduce o companie. Nu poți cere încredere decidenților dacă impactul tău în societate nu o susține.

Cum vedeți evoluția profesiei în următorii cinci ani?

Văd câteva schimbări mari. Prima vine din inteligența artificială, care va prelua o bună parte din monitorizare și din analiza de bază: urmărirea legislației, sinteza consultărilor, primele variante ale unei poziții. Nu cred că asta face profesia mai puțin necesară. O face mai exigentă. Valoarea se mută spre ce nu se automatizează: judecată, interpretarea contextului, relații de încredere și responsabilitatea pentru ce prezinți. Iar când informația devine abundentă, verificarea surselor contează și mai mult.

A doua e transparența, care va crește, inclusiv datorită evoluțiilor de la nivel european privind registrele și regulile de reprezentare a intereselor. O văd ca pe un lucru bun. Pentru cine lucrează corect, transparența nu e o constrângere, ci o confirmare.

Apoi, public affairs și zona de sustenabilitate se vor apropia tot mai mult. Raportarea ESG, impactul social și guvernanța devin parte firească a dialogului cu autoritățile și cu societatea. Iar dimensiunea europeană va conta și mai mult, pentru că tot mai multe decizii care ne afectează se iau la Bruxelles sau depind de evoluții globale.

Toate astea vor cere oameni cu un profil mai complet, care înțeleg procesul legislativ, dar și economia, tehnologia și etica profesiei. Formarea lor, prin colaborarea dintre universități, asociații profesionale și companii, e una dintre provocările următorilor ani. Dacă ar fi să rezum, mă aștept la mai multă analiză, mai multă transparență și mai multă substanță.

Articole pe aceeași temă: