Peste 2 mil. produse sunt dorite de români și salvate în favorite, înainte de Black Friday
Reading Time: 2 minuteCu două zile înainte de cea de-a 16-a ediție de Black Friday, care are loc pe 6 noiembrie, românii își pregătesc cumpărăturile pe eMAG într-un ritm mult mai alert decât anul trecut.
În primele două zile ale acestei săptămâni, pe 2 și 3 noiembrie, clienții au adăugat la favorite peste 2 milioane de produse, cu 20,4% mai multe decât în aceleași zile din 2025.
„Românii se pregătesc înainte de Black Friday: caută, compară și salvează produsele în favorite, astfel încât să fie pregătiți pe 6 noiembrie, dimineața devreme. Cu 20% mai multe produse adăugate la favorite în zilele de luni și marți și cu o creștere de 2 cifre din punct de vedere al vizitatorilor față de aceeași perioadă a anului trecut, arată un interes sporit față de cele mai mici prețuri din an”, a declarat Răzvan Acsente, CMO eMAG România, Bulgaria și Ungaria.
Categoriile pentru care interesul a crescut cel mai mult
Față de aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari creșteri în interesul clienților, măsurat prin vizualizările paginilor de produs, e observat în următoarele categorii:
• Fashion: +28%
• Sport și travel: +20%
• Auto: +15%
Pe 6 noiembrie, eMAG pune la dispoziție peste 1,8 milioane de produse la cel mai mic preț din an și până la 36 de rate cu 0% dobanda, alături de oferte speciale la servicii și experiențe.
Livrările încep chiar din 6 noiembrie, peste 500.000 de produse urmând să plece spre clienți din depozitele eMAG chiar în primele 24 de ore. Până pe 21 noiembrie, toate comenzile urmează să ajungă la clienți.
Înființată în 2001, eMAG este un pionier al sectorului de comerţ online care s-a dezvoltat în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, servicii flexibile de plată din contul eMAG Wallet, și abonamentul cu livrare gratuită Genius peste un anumit prag în cinci aplicații de comerț electronic (eMAG, Fashion Days, Freshful, Glovo și Flip). Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție o serie de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: Fulfilment by eMAG, Genius easybox, eMAG Ads sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz














