Stiri

Peste 3000 de elevi din învățământul profesional au participat la programul de educație financiară al UniCredit Bank

23 ian. 2024 3 min

Peste 3000 de elevi din învățământul profesional au participat la programul de educație financiară al UniCredit Bank

Reading Time: 3 minute

Peste 3000 de elevi din învățământul profesional și tehnic din România, dornici să își crească șansele de independență financiară și succes în carieră, s-au implicat în 2023 în programul Start Major. Dintre aceștia, 95 și-au dezvoltat propriile planuri de afaceri, pe care le-au prezentat în fața unui juriu, iar patru idei de afaceri au câștigat micro-finanțări și mentorat pentru punerea în practică și dezvoltarea lor.
În tot acest proces, tinerii au avut alături 24 de mentori voluntari din partea UniCredit Bank România.

“Educația este unul dintre cele mai importante domenii pe care le susține UniCredit. A schimba viața tinerilor, a-i ajuta să se dezvolte și să-și găsească drumul spre independență financiară se numără printre lucrurile care ne dau cele mai mari satisfacții și ne demonstrează că ceea ce facem are impact pozitiv și pe termen lung. Programul Start Major s-a încheiat cu Pitch Day, două zile pline pe care le-am trăit cu intensitate alături de tineri și ne bucurăm că am avut ocazia să vedem cât sunt de curajoși și creativi și cum privesc cu încredere și optimism către viitor. Felicitări tuturor participanţilor, partenerilor noştri, The Social Incubator, colegilor voluntari din UniCredit Bank, precum şi invitaţilor care ni s-au alăturat! Împreună cu partenerii noştri, The Social Incubator, continuăm Programul Start Major și în 2024.”, a spus Simona Petrescu, director ESG la UniCredit Bank România.

3187 de elevi au parcurs în 2023 cursurile de educație financiară și pregătire pentru angajare, iar 340 dintre aceștia au participat la cele 10 tabere urbane de antreprenoriat, în care au învățat cum să dezvolte un plan de afacere și cum să găsească finanțare.La finalul proiectului, 95 de tineri și-au prezentat ideile de afaceri unui juriu, pe un format asemănător competițiilor de start-up-uri, iar cele mai bune idei de afaceri au câștigat micro-finanțare și sesiuni de mentorat.

Ideile câștigătoare sunt:

  • premiul 1: Leah Rareș (jud.Alba), 1500 euro, idee de afacere: AI (Artificial Intelligence) Appointment Booking – un sistem de programări bazat pe inteligență artificială, destinat clinicilor dentare
  • premiul 2: echipa formată din Deliu Șerban Andrei și Ciobanu Marius Daniel (jud.Brașov), 1000 euro, idee: Service de depanări electronice pe baza unui sistem de loialitate
  • premiul 3: Tincu Beatrice Andreea (jud.Iasi), 500 euro, idee: SC Horseland PFA – un centru sustenabil de echitație și hipoterapie, din zona Iașului, unde caii bătrâni sau necompetitivi sunt utilizați în terapia persoanelor cu autism.
    Pe lângă aceste premii, s-a oferit o mențiune specială din parte juriului în valoare de 500 de euro pentru Constantin Andreea Claudia (Bucuresti) pentru ideea de afaceri Sun Light – un ștergător specializat pentru geamuri, care merge pe baza unui panou solar, fiind eco-friendly și self-sustainable.

Aflat la a patra ediție, programul Start Major a ajuns în total la aproape 8.000 de tineri din București, Alba, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Mureș, Timiș.

Programul de educație financiară și pentru carieră dezvoltat de UniCredit Bank este structurat în 3 module, iar pe parcursul anului elevii au învățat cum să își gestioneze corect resursele financiare, au descoperit ce roluri profesionale li se potrivesc, cum pot obține și păstra un loc de muncă, dar și cum pot dezvolta o afacere. Proiectul a crescut constant, de la an la an, dovedind astfel atât interesul instituțiilor de învățământ în a oferi oportunități de învățare tinerilor, dar și interesul tinerilor pentru activități practice de educație financiară și antreprenoriat.

Programul Start Major este implementat în colaborare cu Asociația The Social Incubator, ONG cu expertiză în lucrul cu tinerii, construirea de formate educaționale axate pe dezvoltare personală și integrare pe piața muncii, care sprijină tranziția către viața independentă a acestora.

„A fost o adevărată onoare să fac parte dintre cei care au fost martori la ideile inovative și pragmatice pe care tineri remarcabili din toată țara le-au susținut cu ocazia Pitch Day, la finalul proiectului Start Major, care nu ar fi putut exista fără contribuția și implicarea oamenilor minunați din echipa UniCredit. Această inițiativă, nu doar încurajează creativitate tinerilor, dar și stimulează spiritul lor antreprenorial. Prin acest proiect, copiii devin arhitecții viitorului și ne oferă o privire fascinantă în lumea inovației. Este uimitor cum, de la an la an, am contribuit la schimbarea unor destine ale tinerilor cu extrem de mult potențial, cărora le putem deschide calea către ceea ce înseamnă ideea de antreprenoriat.”, ne spune Alina Bulumac, Director Programe&Advocacy, Asociația The Social Incubator.

Start Major reprezintă unul dintre cele două programe de Educație financiară și incluziune – alături de Academia Minților Creative – pe care le derulează UniCredit Bank în contextul Social Impact Banking, angajamentul companiei de a construi o societate mai echitabilă și mai inclusivă, prin dezvoltarea bunăstării sociale și economice.

Array

Articole pe aceeași temă: