Brand Focus

Philip Morris International Inc. anunță un acord de extindere și consolidare a colaborării cu KT&G

2 feb. 2023 3 min

Philip Morris International Inc. anunță un acord de extindere și consolidare a colaborării cu KT&G

Reading Time: 3 minute

Philip Morris International Inc. (PMI) a anunțat o colaborare pe termen lung cu KT&G, principala companie de produse din tutun și nicotină din Coreea de Sud, pentru a comercializa în continuare dispozitivele și consumabilele inovatoare fără fum ale KT&G în mod exclusiv, la nivel mondial (cu excepția Coreei de Sud). Aceasta se bazează pe trei ani de colaborare de succes, în decursul cărora PMI a comercializat produsele KT&G în mai mult de 30 de piețe.

Acordul acoperă o perioadă de 15 ani, până în 29 ianuarie 2038, cu cicluri de evaluare a performanței și angajamentele aferente, bazate pe volum, care urmează să fie confirmate o dată la trei ani și oferă astfel flexibilitate în funcție de evoluția situației de pe piață.

PMI și KT&G se așteaptă ca aceste angajamente să crească pe parcursul acordului, de la un angajament total pentru prima perioadă de trei ani echivalent cu 16 miliarde de consumabile.

„Am fost mulțumiți de succesul cooperării noastre cu KT&G până în prezent și credem că o colaborare pe termen lung va accelera misiunea noastră de a construi un viitor fără fum. Dorim ca toți cei care nu renunță la fumat să treacă la o alternativă mai bună, în beneficiul propriei sănătăți, al sănătății publice și al societății în general.”

Jacek Olczak, Chief Executive Officer al PMI

PMI și KT&G fac apel la autoritățile de reglementare, din Coreea și din întreaga lume, să valorifice alternativele mai bune la țigări pentru a reduce consumul de țigări

„Vom reuși să construim mai rapid un viitor fără fum dacă toate persoanele care fumează au acces la alternative mai bune și la informații corecte despre aceste produse inovatoare. Împreună cu KT&G, facem apel la autoritățile de reglementare, oamenii de știință și profesioniștii din domeniul sănătății de pretutindeni, inclusiv din Coreea, să accepte potențialul acestor inovații tehnologice pentru a-i ajuta pe fumători să facă tranziţia de la țigări. De când am început procesul de transformare, milioane de fumători au făcut trecerea la produsele noastre fără fum și au renunțat complet la țigări. Produsele lil de la KT&G vin în completarea gamei de produse IQOS, liderul mondial în categoria produselor care încălzesc dar nu ard tutunul (heat-not-burn), iar colaborarea noastră neîntreruptă le va oferi fumătorilor adulți din întreaga lume mai multe opțiuni pentru a lăsa în urmă țigările. Coreea este un lider mondial în domeniul științei și inovației, iar ziua de astăzi marchează o etapă importantă, care deschide calea către un viitor mai bun. Datorită tehnologiei și vitezei de inovare a KT&G și infrastructurii științifice și comerciale a PMI, credem că parteneriatul nostru va accelera viziunea noastră comună a unui viitor fără fum.” – a mai spus Olczak.

Acordul oferă în continuare acces exclusiv pentru PMI la mărcile fără fum și la portofoliul de produse inovatoare al KT&G, inclusiv la ofertele pentru piețele cu venituri mici și medii, care vor îmbunătăți portofoliul existent de produse fără fum al PMI. De asemenea, acordul asigură accesul KT&G la infrastructura comercială globală a PMI, la experiența sa de comercializare a produselor fără fum și sprijină astfel extinderea activității KT&G în categoria produselor fără fum în afara Coreei de Sud.

Produsele comercializate în baza acordului vor fi supuse unei evaluări pentru a se asigura că îndeplinesc cerințele de reglementare de pe piețele pe care sunt lansate, precum și standardele înalte de calitate și fundamentare științifică ale PMI. PMI și KT&G vor solicita toate aprobările care ar putea fi necesare pentru fiecare piață în parte.

Philip Morris International (PMI) este o companie internațională de top din industria tutunului care  și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul (heat-not-burn), produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conținut de nicotină, care sunt vândute pe piețele din afara SUA. Din 2008, PMI a investit peste 9 miliarde de dolari pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacități de evaluare științifică de nivel mondial, în special în domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetării clinice și comportamentale, cât și studii ulterioare introducerii pe piață.  

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea unei versiuni a dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, Platforma 1, și a consumabilelor aferente ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP) și a determinat că o decizie de expunere modificată este oportună pentru promovarea sănătății publice. În 30 septembrie 2022, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 70 de piețe (excluzând Rusia și Ucraina). PMI estimează că aproximativ 13,5 milioane de adulți din întreaga lume, au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: